Identificarea marfurilor periculoase pt transportul feroviar

Identificarea mărfurilor periculoase

Lista documentelor este redată în volumul I IMDG CODE. Detaliat aceste documente se regăsesc în volumul V în Indexul general. Indexul general este alcătuit sub două forme:
1. sub formă alfabetică (mărfuri de toate clasele) şi furnizează următoarele informaţii:
- denumirea tehnică corectă;
- pagina din Codul IMDG la care se găseşte fişa individuală: numărul paginii este constituit din 4 cifre – prima cifră indică clasa căreia îi aparţine marfa în cauză, iar următoarele 3 cifre reprezintă fila din cadrul clasei la care se găseşte fişa individuală;
- numărul Naţiunilor Unite (UN) este constituit tot din 4 cifre care încep de la 0000 în continuare;
- clasa, diviziunea şi grupul de compatibilitate (Ex: 1.1.D – clasa 1, diviziunea 1, grup de compatibilitate D);
- grupul de ambalare care poate fi I, II sau III dar nu la toate mărfurile;
- riscul subsidiar;
- numărul fişei de securitate;
- tabla din „Ghidul medical”.
2. sub formă numerică (se foloseşte când se cunoaşte numai numărul Naţiunilor Unite).
Pe verticală la margine găsim primele 3 cifre din numărul Naţiunilor Unite, mergem pe
orizontală în continuare şi găsim a patra cifră. La intersecţie găsim 3 cifre pe verticală: I cifră – pagina la care se găseşte fişa individuală; sub numărul care indică pagina se găseşte o cifră compusă care arată numărul fişei de securitate, iar sub aceasta avem numărul care indică tabla din ghidul medical.
Unde este barată căsuţa nu mai există marfă periculoasă sau s-ar putea să fie o marfă periculoasă înregistrată dar nu este indicată pentru transport.
În transportul maritim securitatea vieţii primează securităţii mărfii sau a mediului.
Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul mărfurilor pe mare din 1978, partea III, art. 13, paragraf 4: „Mărfurile periculoase care devin un pericol efectiv pentru persoane sau bunuri pot fi descărcate, distruse sau făcute inofensive după cum cer împrejurările, fără plata unei compensări”.



Clasificarea mărfurilor periculoase (IMDG)


Mărfurile periculoase au fost clasificate pe clase şi diviziuni. Clasificarea a avut la bază caracteristicile riscului principal, mărimea riscului, existenţa riscului subsidiar şi prevederi speciale pentru anumite categorii de mărfuri.
Corespunzător caracteristicii riscului principal, mărfurile periculoase au fost clasificate în 9 clase, unele din clase în diviziuni, iar Clasa 1 pe lângă diviziuni şi în grupe de compatibilitate:
Clasa 1 – Explozivi – în această clasă au fost incluse:
· substanţele explozive cu excepţia acelora care sunt foarte periculoase pentru transport şi a acelora care sunt caracterizate de un risc ce le fac să aparţină altor clase;
· articolele explozive, cu excepţia substanţelor care pot forma o atmosferă explozivă prin gaze, vapori sau praf;
· dispozitivele conţinând substanţe explozive care posedă un asemenea caracter încât aprinderea din neglijenţă, accidentală sau prin iniţierea pe timpul transportului au influenţă externă prin foc, fum, căldură sau proiecţie (împrăştierea de fragmente);
· articolele fabricate cu scopul de a produce un efect practic exploziv sau pirotehnic (bombe incendiare, aruncătoare de flăcări).
Clasa 2 – Gaze – în această clasă sunt cuprinse toate gazele, fie că pot fi lichefiate sau nu sub presiune la temperatura mediului; de asemenea, gazele dizolvate sub presiune într-un solvent sau acelea absorbite într-un material poros, inclusiv gazele puternic refrigerate.
Clasa 3 – Lichide inflamabile – în această clasă sunt incluse lichidele şi amestecurile de lichide care conţin solide în suspensie sau în soluţii şi prezintă riscul de inflamabilitate.
Clasa 4 – Solide sau substanţe inflamabile – în această clasă sunt cuprinse toate substanţele ce se pot aprinde sau pot contribui la apariţia unui incendiu în condiţiile transportului. Ele se pot aprinde uşor de la surse externe de aprindere cum sunt: flame, scântei, flăcări. Se pot încălzi şi aprinde spontan sau pot emana gaze inflamabile atunci când intră în contact cu o atmosferă umedă sau cu apa (este cazul carbidului).
Clasa 5 – Substanţe oxidante şi peroxizi organici – sunt substanţe necombustibile prin ele însele dar care prin descompunere produc oxigen, contribuind astfel la creşterea intensităţii incendiului, cât şi substanţele instabile, pasibile de descompunere exotermică autoaccelerată (adică prin descompunere se creează o temperatură). Ele posedă una sau mai multe din următoarele proprietăţi: disponibilitate la impact, la fricţiune şi la reacţie cu alte substanţe.
Clasa 6 – Otrăvuri şi substanţe infecţioase – sunt substanţele ce pot cauza moartea sau vătămarea gravă a organismelor vii atunci când sunt înghiţite, inhalate sau intră în contact cu ţesutul, şi de asemenea acele substanţe conţinând microorganisme capabile să producă boli.
Clasa 7 – Substanţe radioactive – în această clasă sunt incluse toate substanţele capabile să emită radiaţii a căror activitate specifică este mai mare de 0,002 μCi/g (Ci – Curie).
Clasa 8 – Corozivi – în această clasă intră substanţele care prin acţiunea lor chimică produc arsuri grave ţesutului viu şi distrug alte materiale.
Clasa 9 – Alte substanţe periculoase – în această clasă sunt incluse substanţele caracterizate de un risc neacoperit de alte clase. (nu se cere pe ambalaj etichetă)

Mărfurile periculoase au fost clasificate după mărimea riscului în grupe de ambalare cu excepţia substanţelor din clasele 1, 2, 6.2 şi 7.

Grupul I de ambalare – au fost clasificate toate substanţele caracterizate de o valoare mare a riscului. Acest lucru este evidenţiat pe ambalaj prin includerea în marcaj a literei X un astfel de ambalaj poate fi utilizat şi pentru mărfurile cu risc mediu şi mic.
Grupul II de ambalare – au fost clasificate substanţele caracterizate de o valoare medie a riscului. Pe ambalaj acest lucru este evidenţiat prin litera Y. Un astfel de ambalaj poate fi utilizat şi pentru mărfurile cu valoare mică a riscului.
Grupul III de ambalare – se foloseşte pentru substanţele caracterizate de o valoare mică a riscului, fapt evidenţiat pe ambalaj prin litera Z.

Grupul de ambalare pentru fiecare substanţă în parte este conţinut în lista Naţiunilor Unite ca element de identificare a valorii riscului.
Mărfurile periculoase sunt clasificate avându-se în vedere riscul principal, dar sunt foarte multe dintre ele care sunt caracterizate şi de unul sau mai multe riscuri subsidiare, fapt ce a determinat ca o aceeaşi substanţă, dar prezentă într-o anumită formă să fie inclusă în 2 sau mai multe clase. Riscurile subsidiare sunt înscrise în fişa individuală a fiecărei substanţe.
Caracteristicile speciale sunt indicate în fişa individuală prin menţiuni speciale şi se transportă sub aranjamente speciale numai după recomandarea autorităţilor naţionale competente şi ale producătorului.



Transportul mărfurilor periculoase pe calea ferată

Traficul feroviar internaţional este reglementat prin convenţii aşa cum sunt Acordul privind Transportul Internaţional Feroviar al Administraţiei pe Calea Ferată semnat la 6 decembrie 1950 – Varşovia.
Există o altă convenţie – Convenţia Internaţională privind Transportul Mărfurilor pe Calea Ferată. Această convenţie are o anexă intitulată RID care reprezintă Reguli Internaţionale pentru Transportul Mărfurilor pe Calea Ferată.
Ţara noastră a aderat la ambele convenţii iar la RID au aderat un număr de state din Europa, Nordul Africii, Anglia şi Irlanda.
Clasificarea mărfurilor periculoase care se transportă pe calea ferată corespunde a 8 clase Numerotarea mărfurilor periculoase în RID s-a făcut printr-un sistem aşa-zis special Marginale şi nu prin numărul Naţiunilor Unite.
Important este următorul aspect: la Marginalul 2 sunt cuprinse cerinţe de transport împărţite pe capitole, case se aplică fiecărei clase cu excepţia clasei 7 pentru care sunt redactate fişe. În acest marginal avem capitolele în care sunt redactate:
Cap. A – generalităţi de ambalare, de ambalare individuală, marcare şi etichetare.
Cap. B – mod de transport şi restricţii de expediere.
Cap. C – menţiuni în scrisoarea de trăsură.
Cap. D – mijloace şi accesorii de transport în care se referă la cerinţele aplicabile vagoanelor şi încărcăturii.
Cap. E – la marcarea şi etichetarea vagoanelor şi containerelor se instituie interziceri de încărcare în comun a diferitelor mărfuri.
Cap. F – ambalaje goale.
Cap. G – alte reglementări.
Clasa 1 – Explozivi – cuprinde numai 3 diviziuni:
Diviziunea 1a – substanţe şi articole explozive;
Diviziunea 1b – articole încărcate cu substanţe explozive;
Diviziunea 1c – aprinzătoare, artificii, mărfuri similare.
Clasa 2 – Gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune cu caracteristica simbolizată; în cazul în care sunt neinflamabile se simbolizează cu „a”; dacă sunt neinflamabile dar toxice cu „at”; inflamabile cu „b”; inflamabile şi toxice cu „bt”; produse chimice cu „c”; produse chimice instabile şi toxice cu „ct”.
Clasa 3 – Substanţe cu un domeniu larg al punctului de aprindere până la 100°C, din care sunt excluse acele substanţe care conţin solid mai mult de 30% sau lichide miscibile cu H2O, cu un punct mai mic de 21°C.
Clasa 4 are 3 diviziuni:
- 4.1. – materii solide inflamabile
- 4.2. – materii supuse aprinderii spontane
- 4.3. materii care în contact cu apa degajă gaze inflamabile
Clasa 5
- 5.1. – materii comburante
- 5.2. – peroxizi organici
Clasa 6
- 6.1. – materii toxice
- 6.2. – materii infecţioase
Clasa 7 – Materiale radioactive
Clasa 8 – Materii corozive

Mărfurile periculoase în RID au fost înregistrate nu prin numărul UN ci prin marginale
(numere pe margine).

O fişă aplicabilă materialelor radioactive este constituită din următoarele rubrici notate cu cifre arabe astfel:
1. materiale, substanţe;
2. coletul – caracteristica;
3. intensitatea maximă a radiaţiei coletului;
4. ambalarea în comun;
5. contaminarea la suprafaţa coletului;
6. marcajul pe colet;
7. document de transport;
8. depozitare şi expediere;
9. încărcarea coletului în vagon sau container;
10. transportul vrac în vagoane şi containere;
11. transportul în vagoane şi containere cisternă;
12. etichetarea;
13. restricţii de încărcare în comun;
14. decontaminarea materialelor folosite pentru transport;
15. alte reglementări.


Etichetarea coletelor şi a vagoanelor

Pentru indicarea riscului ce caracterizează o marfă, au fost prevăzute etichete conform standardelor, care se aplică atât pe colete cât şi pe vagoane. Aceste etichete sunt prevăzute în Anexa 9 la Convenţia Internaţională privind Transportul pe Calea Ferată, cu dimensiuni standard de 100x100 mm pentru colete şi 150x150 mm pentru vagoane. Pentru vagoane etichetele pot fi lipite pe cartoane care apoi se leagă sigur de vagon.
Predătorul mărfii, pe vagoane particulare, pe containere cisternă, poate aplica mărci de pericol similare modelelor prescrise. Etichetele se aplică pe toate containerele, pe toate coletele, pe vagoanele aparţinând unor cărăuşi care prestează serviciul de transport, sau pe vagoane proprii.


Marcarea containerelor şi a vagoanelor cisternă

Vagoanele cisternă trebuie marcate cu panouri aşezate vertical pe fiecare parte care au dimensiunea la bază 400 mm, înălţimea de 300 mm iar marginea are un chenar negru de 15 mm. Fiecare panou trebuie să conţină numerele de identificare din tabelul marginal 1801 RID.
Prima cifră a numărului de identificare a pericolului indică riscul principal, şi anume:
2. gaze 5. materie comburantă şi peroxid organic
3. materii lichide inflamabile 6. materie toxică
4. solide inflamabile 8. materie corozivă
A doua şi a treia cifră indică riscurile subsidiare, astfel:
0. fără importanţă 5. proprietăţi comburante
1. pericol de explozie 6. toxicitate
2. pericol de emanare de gaze 8. corozivitate
3. inflamabilitate 9. pericol de reacţie violentă ca urmare a
descompunerii spontane sau a polimerizării
Următoarelor grupe se atribuie riscuri astfel:
Ø repetarea prime cifre arată o intensificare a riscului principal:
- 33 – lichid foarte inflamabil;
- 22 – un gaz refrigerat.
Ø 42 – o substanţă solidă care emană gaze în contact cu apa
Dacă numărul de identificare este urmat de X, înseamnă că se interzice umezirea cu apă a materiei respective. Considerăm exemplul:
Amoniac 2,3˚ at 268 1005
Ceea ce înseamnă că avem de-a face cu amoniac:
- clasa 2 (gaze);
- 3˚ cifra de enumerare a materiilor;
- at – gaz neinflamabil toxic;
- 268 – numărul de identificare al pericolului:
· 2 – gaz
· 6 – materie toxică
· 8 – corozivitate
- 1005 – numărul de identificare al materiei.

Caracteristica acestui înscris cere ca el să rămână lizibil chiar după un incendiu de minimum 15 minute.
Când un vagon cisternă transportă mai multe materii diferite în compartimente distincte, predătorul trebuie să aplice pe fiecare parte a compartimentului, paralel cu axa longitudinală a vagonului, panoul prevăzut cu numărul de identificare. După descărcarea materiei periculoase, se va face curăţirea şi degazarea recipientului, iar panourile de identificare vor fi scoase.
Rezervoarele şi echipamentele aferente se supun controlului atât înainte de punerea în serviciu, cât şi periodic. Probele care se efectuează de un expert autorizat şi agreat de autoritatea naţională competentă, trebui să corespundă prevederilor din Anexa 10 la RID, punctul 1.5.1.
Containerele cisternă se supun la probe înainte de a fi puse în serviciu şi la intervale nedepăşind 5 ani. Verificarea etanşeităţii se face înaintea punerii în serviciu, şi la intervale care să nu depăşească 2 ½ ani. Expertul, în urma verificării, eliberează un certificat cu rezultatele obţinute.
Fiecare container cisternă trebuie să fie marcat prin ştanţare sau alt mijloc asemănător, marcare aplicată pe un material rezistent la coroziune şi fixată în mod permanent. Marcarea se poate face prin gravare, direct pe unul din pereţii întăriţi ai rezervorului. Marcajul va conţine datele din Anexa 10 la RID, punctul 1.6.1. Marcajul cuprinde: numele proprietarului şi al celui care-l exploatează, capacitatea rezervorului, ţara de origine, greutatea de încărcare maximă admisă şi materia transportată, printr-o denumire sau printr-un cod de referinţă, şi în plus eticheta de pericol. Cantitatea care se introduce în container se determină conform normelor din Anexa 10 la RID, punctele 1.7.3.1.–1.7.3.5.
Containerele cisternă goale, pentru a putea fi expediate, trebuie să fie astfel închise încât să prezinte aceeaşi garanţie de etanşeitate ca şi când ar fi pline.



Documente de transport

Transportul feroviar este însoţit de documentul numit scrisoare de trăsură sau fraht. Acest document, în cazul transportului internaţional, este un document simplu şi flexibil deoarece permite plata transportului, fie de către expeditor, fie de către destinatar sau proporţional de ambii.
Sunt cunoscute 3 feluri de documente de tip fraht:
- fraht pentru viteză mică – care însoţeşte marfa ce nu necesită expediere urgentă, în principal utilizat între centrele industriale din Marea Britanie şi centrele continentale;
- fraht pentru viteză mare – se utilizează la mărfurile ce trebuiesc expediate repede şi pentru care se percepe o taxă suplimentară de transport;
- fraht pentru coletărie expres – se aplică serviciilor poştale.

Frahtul se completează de expeditor şi este alcătuit dintr-un set de 6 file în care se înscriu următoarele: data şi numele staţiei de expediere a mărfii, numele şi adresa expeditorului şi destinatarului, staţia de origine a expedierii şi staţia unde trebuie să se facă livrarea, descrierea succintă a mărfurilor (în cazul mărfurilor periculoase se înscriu datele prevăzute în partea a 2-a RID), greutatea brută sau cantitatea, instrucţiunile necesare pentru libera practică şi alte formalităţi iar pentru unele clase de mărfuri periculoase, se ataşează şi un certificat (declaraţie) eliberat de expeditor, costul privitor la transport.




Transportul mărfurilor periculoase pe apele interioare
Apele interioare ale continentului joacă un rol important în transportul internaţional de mărfuri şi pasageri. Având în vedere importanţa lor în anul 1976 au fost redactate recomandări de către Comitetul pentru Transporturi Interioare ale Comisiei Economice a O.N.U. pentru Europa sub denumirea Măsurile europene privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase pe apele interioare.
Şi aici este utilizată numerotarea marginală şi conţine 2 anexe:
Anexa A – se referă la mauri privind substanţele periculoase. În prima parte sunt redate definiţiile şi procedeele generale de transport, iar în partea a 2-a s redau clasele de mărfuri periculoase, incluse într-o listă care conţine şi excepţiile de la reguli, precum şi particularităţile documentelor de transport.
Anexa B – conţine recomandări cu privire la transportul în containere şi cisterne, metode şi restricţii de expediere, echipamente de transport şi indicaţii referitoare la amestecul încărcăturii. În aceste măsuri sunt introduse clase restrictive şi nerestrictive; spre exemplu, explozivii au fost subîmpărţiţi în 3 diviziuni.
În legătură cu clasificarea se precizează că explozivii sunt subîmpărţiţi în 3 diviziuni, iar gazele sunt împărţite după proprietăţi.
Coletele, containerele cât şi cisternele mobile se marchează şi se etichetează aşa cum se indică în codul IMDG pentru transportul mărfurilor periculoase pe Rin. Aceste măsuri sunt completate în mod special. În acest caz, reţeaua de controale este mai densă, atât în ceea ce priveşte operarea, construcţia, echiparea navelor cât şi manipularea mărfurilor.
Pentru transportul pe ape interioare nu se prevede un document special de transport, dar trebuie să se emită o declaraţie din care să rezulte că “Ambalarea, ambalarea mixtă şi etichetarea sunt conforme cu …”.



Transportul mărfurilor periculoase pe calea maritimă

Ca urmare a specificului deosebit al transportului maritim, pregătirea navei pentru transportul de mărfuri periculoase este o activitate complexă care trebuie desfăşurată în condiţii stricte înaintea voiajului. Pentru aceasta, nava trebuie să fie în bună stare de navigabilitate contractuală în adevăratul sens al noţiunii, incluzând instruirea specială a echipajului, care trebuie făcută cu toată seriozitatea, pe baza instrucţiunilor elaborate în raport cu riscul mărfurilor.
Astfel, pregătirea magaziilor va trebui să includă:
Ø curăţenia, uscarea şi ventilaţia;
Ø pereţii despărţitori trebuie să fi etanşi la lichide şi rezistenţi la foc;
Ø ventilaţia trebuie să fie eficace şi permanent în stare de funcţionare;
Ø coloanele de ventilaţie trebuie să fie prevăzute cu filtre împotriva scânteilor;
Ø punţile şi închiderile deschiderilor în punte trebuie să fi etanşe la lichide şi rezistente la foc pentru a se putea delimita şi individualiza compartimentele în vederea creării posibilităţilor de aplicare a termenilor de separare.

Instalaţiile şi echipamentele de bord trebuie să respecte standardele de protecţie împotriva scânteilor şi electricităţii statice. Magaziile trebuie să fie prevăzute cu dispozitive care să permită amararea sigură a mărfurilor (ocheţi, inele, tacheţi). Închiderea magaziilor trebuie să fie prevăzută cu dispozitive de încuiere şi de sigilare, pentru a vita accesul persoanelor neautorizate.
Repartizarea mărfurilor în navă, atât a celor periculoase cât şi a celorlalte, trebuie făcută astfel încât să se realizeze o stabilitate sigură care să permită pendulări lente, împiedicând stabilitatea dură care poate facilita dezamararea şi dezarimarea mărfurilor. Pe timpul voiajului, cerinţa de mai sus trebuie îndeplinită prin realizarea unui grafic de consum combustibil şi apă, întocmit în prealabil cu scopul de a elimina şi înlătura complet suprafeţele libere.
Există mărfuri periculoase care pot fi depozitate sau se depozitează numai pe punte şi care, ca urmare a greutăţii lor pot influenţa negativ stabilitatea. În acest caz trebuiesc luate măsurile care se impun. De asemeni, depozitarea pe punte nu trebuie să împiedice accesul la instalaţia de ventilaţie, la mijloacele de vitalitate, să nu blocheze căile de circulaţie, să nu fie depozitate în apropierea filtrelor de aer, a instalaţiilor care pe timpul funcţionării pot produce scântei, pot emana căldură, precum şi în zonele apropiate spaţiilor de locuit sau zonelor de lucru.
Indiferent de locul unde sunt depozitate, personalul care manipulează sau supraveghează transportul, trebuie să respecte indicaţiile pe care le furnizează etichetele de avertizare din Anexa 9 a codului IMDG.

Siguranţa echipajului navei

Manipularea şi transportul mărfurilor periculoase trebuie să se facă astfel încât să se împiedice producerea unor incidente de genul poluarea mediului, contaminarea altor mărfuri, producerea de incendii şi vătămări corporale. În acest scop, personalul implicat trebuie să fie avizat asupra caracteristicilor riscante, precum şi a măsurilor de prevenire. Pentru aceasta trebuie să deţină informaţii privitoare la: regulile de securitate, măsurile de prim ajutor medical şi procedura de urgenţă în caz de incidente.
Pentru transportul mărfurilor periculoase s-au întocmit fişe de securitate. O fişă de securitate este structurată în 5 părţi:
Ø prima parte o constituie titlul grupului cu numărul fişei de securitate;
Ø a doua parte conţine echipamentul special de intervenţie în caz de incident, care trebui să existe la bordul navei;
Ø a treia parte se referă la dispoziţii de urgenţă;
Ø a patra parte se referă la măsuri de urgenţă;
Ø a cincea parte se referă la tratamentul medical pentru acordarea primului ajutor în caz de accident.

Dacă o navă transportă mărfuri periculoase susceptibile aprinderii, dispoziţiile de urgenţă trebuie să se refere neapărat la utilizarea de scule şi dispozitive care nu produc scântei, în cazul unor intervenţii de remediere sau de reparare, iar echipamentele electrice utilizate să fie de tipul antideflagrant.
De asemeni, la bord trebuie să existe echipament complet de intervenţie, aparate autonome de respirat, dispersoare cu jet precum şi material absorbant corespunzător caracteristicii mărfii care se transportă. Echipamentul de protecţie se recomandă de către producătorul mărfii periculoase în raport cu proprietăţile fizico-chimice şi a caracteristicilor acestora, ţinând cont totodată de rezultatul testelor efectuate în procesul de producţie şi laborator.
Pentru protecţia căilor respiratorii se folosesc aparate de respirat autonome şi nu măşti de gaze. Recomandarea urmăreşte să împiedice autorităţile competente să aprobe echiparea navei cu măşti de gaze, care corespund numai anumitor substanţe şi pun viaţa în pericol faţă de gazele foarte toxice.
Pentru combaterea incendiilor, navele pot utiliza apa în toate cazurile în care mărfurile nu reacţionează cu acestea, sau în caz contrar, materialul absorbant, inert cum ar fi pământul cu diatomit.
Necesarul de echipament şi materiale se stabileşte în raport de cantitatea de marfă periculoasă, dimensiunile şi tipul navei, precum şi numărul persoanelor disponibile pentru intervenţie. Pentru intervenţie trebuiesc făcute exerciţii pregătitoare în sensul de a se cunoaşte utilizarea echipamentului de protecţie alcătuit din cizme, combinezon, mănuşi, cască, ochelari de protecţie precum şi a aparatului de respirat autonom sau în cazul în care fişa de securitate solicită numai haine de protecţie, atunci se vor utiliza cizme, combinezon, mănuşi şi cască.

În mod normal, mărfurile periculoase ambalate se pot manipula fără utilizarea unui echipament special de protecţie, protecţia fiind asigurată de ambalaj prin calităţile sale. Cu toate acestea se impune existenţa echipamentului special la bord pentru a se interveni în caz de avarierea ambalajului, atunci când apar pierderi din conţinut sau scurgeri. Utilizarea ochelarilor de protecţie se impune chiar şi în cazul mărfurilor ambalate.
În cazul în care se produce o deversare de mărfuri periculoase, anumite substanţe degajă gaze toxice şi/sau corozive, caz în care dispersia în atmosfera cere ca nava să fie manevrată în funcţie de condiţiile atmosferice, pentru a împiedica afectarea sănătăţii membrilor echipajului prin pătrunderea gazelor în compartimentele de lucru.
Mărfurile periculoase, indiferent de starea sub care se prezintă, dacă sunt stivuite pe punte trebuiesc ferite de sursele externe de aprindere: flăcări, becuri de iluminat neprotejate, diferite scule electrice, etc.
În cazul deversărilor se recomandă spălarea cu apă din abundenţă şi evacuarea acesteia peste bord, având în vedere că securitatea echipajului este prioritară poluării mării. Pentru mărfurile depozitate sub punte, în cazul deversării este necesară utilizarea materialului de decontaminare de care nava trebuie să dispună din abundenţă şi care trebuie să existe la bord înainte de începerea încărcării.
Pentru evacuarea vaporilor toxici, explozivi sau inflamabili, nava trebuie să dispună de o construcţie care să permită evacuarea acestora la o înălţime apreciabilă deasupra punţii. Sistemul de ventilaţie pentru compartimentele de marfă trebuie să fie complet izolat şi separat de ventilaţia spaţiilor de locuit.
Accesul în spaţiul de depozitare a mărfurilor periculoase este permis numai persoanelor autorizate şi corect echipate, adică au echipament de protecţie şi aparat autonom de respirat, iar intrarea în aceste spaţii se face sub supraveghere.
Dacă substanţele deversate pe punte sau sub punte au fost colectate cu material absorbant, ele se vor depozita în condiţii de securitate şi vor fi evacuate în primul port de escală.
Utilizarea apei la bordul navei ca agent de combatere a incendiului este recomandată în general pentru majoritatea mărfurilor periculoase, atât sub formă de jet cât şi pulverizată. Cu toate acestea, trebuie ţinut cont de recomandările din fişa de securitate, deoarece apa poate fi preferată în locul altui agent extinctor, care în mod normal ar fi recomandat la uscat. În caz de incendiu se recomandă, în limita posibilităţilor, îndepărtarea coletelor din zona incendiată şi menţinerea unei temperaturi scăzute prin stropirea cu apă a coletelor.
În cazul mărfurilor periculoase care polimerizează, nu trebuie neglijat faptul că reacţia de polimerizare poate continua timp îndelungat după înlăturarea sursei exterioare care a declanşat-o.
Dacă un incendiu s-a produs într-o magazie de marfă, se recomandă etanşarea acestei magazii, întreruperea ventilaţiei şi punerea în funcţiune a instalaţiei fixe de combatere cu apă, aburi sau CO2. Pentru substanţele care reacţionează puternic în contact cu apa, se recomandă utilizarea extinctorului cu praf chimic uscat sau material inert sub formă de pulbere; în ultimă instanţă se pot utiliza mari cantităţi de apă.
În caz de accident, primul ajutor se acordă în raport cu recomandările ghidului medical de intervenţie în cazul de accidentare cu marfa periculoasă.

Pentru a pregăti încărcarea mărfurilor periculoase, se recomandă următorul algoritm de lucru:
· din indexul numeric, după ce s-a obţinut din indexul alfabetic numărul Naţiunilor Unite, se stabileşte care este fişa de securitate;
· în dispoziţiile de urgenţă se selecţionează fişa de securitate aferentă grupului de substanţe din care se extrage lista echipamentelor de protecţie şi intervenţie, materialele necesare şi procedurile de urgenţă. Pe această bază se întocmeşte lista cu echipament şi materiale şi instrucţiunile de intervenţie.



Termeni de separare (sau segregare)

Mărfurile periculoase pot fi transportate la bordul navei în condiţii de securitate, dacă în principal sunt respectate cerinţele de separare. Termenii de separare întâlniţi sunt următorii:
Departe de - prin aceasta se înţelege ca între două colete incompatibile, fie depozitate pe punte fie sub punte, trebuie să existe un spaţiu de intervenţie de minim 3 m. Acest spaţiu poate fi ocupat cu alte mărfuri cu care cele două feluri de marfă periculoasă sunt compatibile.

Separat de reprezintă o izolare a două colete incompatibile; dacă sunt depozitate sub punte, o izolare printr-un perete etanş la apă şi rezistent la foc, iar dacă sunt depozitate pe punte, o izolare departe de.

Separat de un compartiment complet sau magazie de reprezintă o izolare între 2 colete incompatibile, depozitate sub punte, printr-un compartiment constituit din 2 pereţi etanşi la apă şi rezistenţi la foc sau prin 2 punţi etanşe la apă şi rezistente la foc. La depozitarea pe punte, aceasta reprezintă o izolare printr-o distanţă corespunzătoare.

Separat longitudinal de un compartiment complet de intervenţie sau magazie de reprezintă o izolare între 2 colete incompatibile, dacă sunt depozitate sub punte, în plan longitudinal prin 2 pereţi etanşi la apă şi rezistenţi la foc. La depozitarea pe punte aceasta reprezintă o separare printr-o distanţă corespunzătoare.

Tabla generală de segregare conţine recomandările generale de izolare între mărfurile periculoase. Atât pe orizontală cât şi pe verticală sunt redate clasele cu diviziunile de mărfuri periculoase. La intersecţia a două mărfuri periculoase incluse în clase diferite se regăseşte termenul de segregare.

Pregătirea transportului de mărfuri periculoase impune respectarea de către comandantul navei a următorului algoritm de lucru:
a) primirea listei de încărcare în care sunt nominate mărfurile periculoase prin denumirea tehnică corectă şi/sau numărul Naţiunilor Unite;
b) procurarea documentaţiei corespunzătoare mărfurilor periculoase care au fost nominate în lista de încărcare;
c) analiza posibilităţilor tehnice şi constructive ale navei în raport cu cerinţele specifice claselor de mărfuri care urmează a fi transportate;
d) studierea caracteristicilor şi proprietăţilor mărfurilor periculoase din fişa individuală;
e) dotările cu echipament şi materiale de intervenţie din fişa de securitate;
f) măsurile de prim ajutor în caz de accident din tabla obţinută din ghidul medical coordonate cu recomandările primite de la producător, respectiv încărcător şi autoritatea naţională competentă;
g) repartizarea mărfurilor periculoase pe hambare în raport cu proprietăţile, caracteristicile, recomandările speciale, indicaţiile generale de separare, cerinţele conţinute în fişa individuală inclusiv recomandările autorităţii naţionale competente;
h) redactarea şi înaintarea cererii de echipament şi materiale de intervenţie;
i) studierea măsurilor necesare pentru a fi luate la bord, având în vedere riscul principal şi riscurile subsidiare pe care le prezintă marfa periculoasă;
j) stabilirea componenţei echipei de intervenţie şi nominarea ofiţerului responsabil cu transportul mărfurilor periculoase;
k) stabilirea restricţiilor de acces şi circulaţie la bordul navei, în scopul securităţii operaţiunii;
l) pregătirea spaţiilor de depozitare la bord şi efectuarea amenajărilor necesare în vederea începerii încărcării;
m) stabilirea graficului de supraveghere a încărcării, a transportului şi a descărcării, cu care ocazie se redactează sarcini concrete pentru fiecare membru de echipaj şi pentru ceilalţi membri;
n) stabilirea locului de depozitare a echipamentelor şi materialelor, precum şi efectuarea exerciţiilor de antrenament cu echipajul şi echipa de intervenţie.



Transportul mărfurilor periculoase în containere

Transportul containerizat reprezintă o cale principală de reducere a avariilor la care sunt expuse mărfurile. Această tehnologie, coroborată cu măsuri de amarare a coletelor în interiorul containerelor, poate conduce în final la un transport corect dacă au fost respectate şi regulile de segregare.
Containerul este un echipament cu structură şi rezistenţă proprie, putând fi reutilizat în procesul de transport. El poate fi transportat pe calea ferată, rutier, naval. Acest echipament înlătură manipulările suplimentare de colete, iar în cazul transportului internaţional, adesea include şi o călătorie pe mare.
Având în vedere pendulările la care este expusă o navă, măsurile de amarare a mărfurilor în containere cât şi amararea acestuia pe navă, se impun cu toată seriozitatea, atât din partea încărcătorilor cât şi a navei. În scopul siguranţei transportului, containerul trebuie inspectat înainte de încărcare, atât la interior cât şi la exterior. Containerele care prezintă avarii sau nu sunt etanşe, nu vor fi încărcate cu mărfuri periculoase, iar dacă aceste avarii au apărut după ce au fost încărcate, nu vor fi preluate la bordul navei.
Inspecţia containerului are în vedere următoarele:
Ø în interior, descoperirea avariilor importante, a găurilor la planşee cât şi a proeminenţelor care pot avaria marfa; curăţenia şi aerisirea, starea de etanşeitate (se determină prin intrarea persoanei în container, care după închiderea uşilor, nu trebuie să constate fascicule de lumină);
Ø starea deschiderilor de ventilaţie dacă sunt bune sau nu, sau dacă sunt închise, în cazul în care se cere acest lucru; buna stare a tacheţilor sau inelelor pentru amararea mărfurilor; corecta asamblare a containerelor pliabile sau a părţilor mobile ori detaşabile; amararea părţilor mobile ale containerelor;
Ø la exterior, închiderea şi etanşarea uşilor, asigurarea şi sigilarea lor, starea garniturilor, starea pieselor de colţ atât la partea superioară cât şi la partea inferioară, care nu trebuie să aibă deformări, astfel încât să se asigure atât o bună amarare cât şi o manipulare în siguranţă; starea pereţilor, a podelei şi a acoperişului, iar dacă elementele de structură şi rezistenţă prezintă deformări sau containerul în ansamblu este deformat, acesta se refuză la încărcare.



Proiectarea stivuirii şi amararea coletelor în container

În proiectarea stivuirii şi amarării coletelor în container, se impune a se ţine cont de următoarele:
· greutatea încărcăturii care urmează să fie introdusă în container să nu depăşească capacitatea de greutate indicată pentru tipul de container utilizat;
· unităţile de încărcare, având o greutate mare, vor fi depozitate in container pe material lemnos, foi de tablă sau alte materiale menite a mări suprafaţa de sprijin;
· instalaţiile neambalate vor fi frânate cu saboţi sau pene din material lemnos, cu scopul de a li se mări suprafaţa de sprijin şi de a li se împiedica alunecarea;
· unităţile de încărcare trebuie amarate cu scopul prevenirii deplasării pe timpul transportului, utilizând dulapi, grinzi şi scoabe. De regulă, amararea coletelor se face prin ele însele, iar dacă nu este posibil se utilizează materiale cum ar fi lemnul, cartonul, sacii cu aer sau altele;
· marfa trebuie repartizată pe suprafaţa containerului în mod uniform astfel încât centrul de greutate să fie amplasat pe verticala care trece prin centrul suprafeţei podelei. În nici un caz containerul nu va fi încărcat cu mai mult de 60% din marfă pe o jumătate din lungime, această excepţie fiind acceptată dacă nu există marfă pentru un container la plină încărcare;
· mărfurile grele nu vor fi depozitate peste mărfurile uşoare, chiar dacă acestea din urmă sunt ambalate într-un ambalaj rezistent, urmărind, ca regulă generală, ca centrul de greutate al mărfii să fie amplasat sub centrul de greutate al containerului;
· trebuie evitată depozitarea în acelaşi container a mărfurilor incompatibile, de asemeni a mărfurilor care emană praf cu mărfuri care se avariază prin prăfuire;
· butoaiele metalice vor fi depozitate cu dopul în sus, iar cele din lemn se vor depozita pe dulapi, culcat pe o parte;
· nu vor fi depozitate în container mărfurile care se pot avaria prin condensare împreună cu mărfurile umede, cu cele umezite sau disponibile la curgeri şi cu cele higroscopice;
· paleţii şi materialul de separaţie utilizat în containere vor trebuie să fie bine uscaţi;
· în containere nu vor fi introduse colete avariate, chiar dacă este evident că nu au curs şi din conţinut nu au fost pierderi;
· după umplerea containerelor se va proceda la amararea mărfurilor astfel încât să se împiedice ca marfa să se sprijine pe uşă sau să existe riscul căderii coletelor pe timpul cât uşile se deschid. În cazul utilizării lemnului ca material de amarare, sau dacă recipienţii includ material lemnos şi nava are ca destinaţie un stat în care lemnul este supus reglementărilor de carantină (Australia, Noua Zeelandă), o copie a certificatului de tratare a lemnului va fi amplasată într-un loc vizibil în container.

Toate aceste măsuri trebuiesc luate în scopul securităţii persoanelor, a mărfurilor şi implicit a mijlocului de transport. Măsurile enumerate până aici vor fi coroborate cu recomandările specifice clasei, incluzând acele măsuri izvorâte din recomandări speciale.
Autoritatea naţională competentă poate aproba transportul mărfurilor periculoase uscate în vrac, utilizând containere speciale. În plus, faţă de cele de mai sus, se va avea în vedere scoaterea sau mascarea etichetelor irelevante pentru transport. De asemenea mărfurile să fie împachetate, marcate şi etichetate conform cerinţelor din codul IMDG. Se interzice introducerea în containere a coletelor altfel prezentate.
Manipularea mărfurilor trebuie să se facă sub supravegherea unei persoane responsabile, pregătită şi familiarizată cu riscurile pe care mărfurile le comportă şi care trebuie să cunoască măsurile de urgenţă ce trebuiesc luate în caz de necesitate. Această persoană trebuie să cunoască utilizarea corectă a materialelor de intervenţie, implicit a locului de depozitare a acestora.
Se interzice complet fumatul pe timpul lucrului, organizându-se în acest scop locuri de fumat unde sunt luate toate măsurile de prevenire şi combatere a unui incendiu. La bord sunt intensificate măsurile de prevenire şi de combatere a unui incendiu.
Coletele care prezintă curgeri sau urme decurgeri, nu vor fi acceptate pentru introducerea în container. Pe timpul iernii, coletele vor trebui să fie curăţate de zăpadă, gheaţă, iar în celelalte situaţii să nu fie umede şi să nu aibă impurităţi pe ele.
Mărfurile paletizate sau unitizate în alt mod, vor fi compactizate astfel încât să nu permită avarierea vreunui colet. Materialele de legare a unităţii de încărcare trebuie să fie de un tip compatibil cu mărfurile unitizate şi să rămână eficient dacă ar fi expus la umezeală, la temperatură ridicată sau la razele soarelui.
Controlul temperaturii mărfurilor periculoase ambalate in containere, trebuie să se facă utilizând un agregat având sursă de alimentare de un tip aprobat, astfel încât să nu prezinte un pericol pentru marfa sau pentru containerele învecinate. Atât containerul cât şi agregatul trebuie să fie inspectate înainte să fie utilizate şi rezultatul să fie consemnat într-un document special.
Coletele avariate pe timpul manipulării nu vor putea fi preluate la transport decât după ce au fost reparate, acest lucru făcându-se într-un loc depărtat de navă. Dacă suprafaţa coletului este contaminată, coletul va fi supus unor restricţii până în momentul în care s-a evaluat potenţa riscului. Dacă avaria poate să genereze un risc de explozie, combustie spontană, otrăvire sau pericol similar, persoanele vor fi evacuate, anunţând despre aceasta autoritatea competentă.
Mărfurile periculoase care pot produce avarii prin pătare, miros sau contaminarea altor produse, nu vor fi introduse în acelaşi container. Să nu se consume alimente sau băuturi pe timpul manipulării mărfurilor otrăvitoare sau corozive. Dacă marfa periculoasă formează numai o parte din încărcătura unui container, este de preferat să fie astfel încărcată încât să fie accesibilă imediat.
Dacă în container sunt introduse mărfuri periculoase marcate protejat împotriva îngheţului, ele trebuiesc amplasate cât mai departe de peretele containerului. Mărfurile marcate (aceasta e partea de sus) nu vor fi culcate ci vor fi depozitate cu partea marcată în sus.
Marcarea şi etichetarea containerului trebuie făcută respectând recomandările codului IMDG folosind etichete sau placarde de cel puţin 250x250 mm, aplicate în exteriorul containerului pe fiecare parte a acestuia şi la fiecare capăt. Etichetele amplasate în părţi (pe pereţii laterali) vor fi astfel situate încât să nu fie acoperite atunci când se deschid uşile.
Este de preferat ca pe container să fie înscris numele tehnic corect al mărfurilor care se află depozitate în interior. După terminarea încărcării, containerul se încuie imediat iar cheia rămâne la dispoziţia persoanelor autorizate. Persoana responsabilă cu ambalarea mărfurilor periculoase va elibera un certificat de ambalare în container care conţine următoarea declaraţie:
· containerul a fost curat, uscat şi aparent bun pentru a primi mărfurile;
· în container nu s-au împachetat mărfuri incompatibile;
· coletele au fost inspectate şi în container au fost introduse numai colete bune şi uscate;
· coletele au fost corect ambalate şi amarate;
· atât coletele cât şi containerul au fost corect marcate şi etichetate.



Recomandări generale pentru containerele în care s-au
transportat sau în care se transportă mărfuri periculoase

Orice container în care s-au transportat mărfuri periculoase, în special substanţe toxice, va trebui să fie bine ventilat înainte de a se începe încărcarea altor mărfuri. Ventilarea se va face lăsând uşile deschise o anumită perioadă de timp. După golirea unui container, în care au fost transportate mărfuri periculoase, trebuie să fie luate toate măsurile pentru a exclude pericolul ce ar decurge în special în cazul mărfurilor toxice care au curs sau numai se bănuieşte că au curs.
Dacă un container începe să se încălzească el va fi manipulat într-un loc sigur, notificând acest lucru serviciului de pompieri care va lua măsurile corespunzătoare în raport cu marfa din interior.
Destinatarul trebuie să restituie containerul după ce l-a golit în condiţii bune, curat, ventilat şi fără avarii. În cazul în care într-un container trebuie să se intre numai după o bună ventilaţie, pe acesta se înscrie un avertisment: Atenţie, se va ventila înainte de a se intra!
Sunt situaţii când pentru menţinerea unei temperaturi scăzute s-au utilizat CO2, pe container pe lângă avertismentul specific se va scrie: Pericol gaz CO2!
Separarea containerelor la bordul navelor nespecializate se face în conformitate cu prevederile secţiunii 15 din codul INDG. Aceste prevederi trebuie coroborate cu următoarele:
· o substanţă cu un risc latent necesită o separare faţă de o altă substanţă cu care poate reacţiona periculos;
· substanţele inflamabile vor fi separate de sursele de aprindere deoarece producerea unui incendiu se răspândeşte într-un timp scurt, caz în care se impune utilizarea ecranelor de foc sau punţi rezistente la foc;
· mărfurile periculoase inflamabile se separă de mărfurile care pot exploda;
· mărfurile care emană gaze toxice se vor depozita cât mai departe de spaţiile de locuit, zonele de lucru cât şi instalaţiile de ventilaţie pentru a nu afecta sănătatea oamenilor;
· pentru a exclude posibilitatea de contaminare, substanţele otrăvitoare vor fi depozitate separat de toate produsele alimentare iar articolele sau substanţele care prezintă un risc subsidiar de otrăvire se vor depozita departe de.

Separarea containerelor la bordul navelor specializate se realizează conform prevederilor codului IMDG, respectând următorii termeni de separare:
· la stivuirea verticală, containerul închis sau deschis (conform clasificării din Convenţia Internaţională privind Securitatea containerelor ’72) pentru care se indică o stivuire verticală va fi plasat astfel faţă de containerul incompatibil încât între ele să existe o punte rezistentă la foc şi etanşe la lichide;
· containerul de tip închis conţinând substanţe solide pentru care se indică o separare departe de alte substanţe, se pot depozita unul deasupra celuilalt;
· la stivuirea orizontală, containerele închise pentru care se indică o izolare departe de, se pot stivui pe punte sau sub punte la bordul navei, atât în plan longitudinal cât şi în plan transversal;
· containerele închise pentru care se indică o izolare separat de pot fi depozitate pe punte sau sub punte, containerele deschise pentru care se indică aceeaşi izolare, pot fi depozitate numai pe punte. Containerele deschise pentru care se indică o izolare separat de pot fi depozitate sub punte, dar trebuie separate printr-un perete etanş la apă şi rezistent la foc;
· containerele închise sau deschise pentru care se indică o izolare separat de un compartiment complet sau magazie de, se pot stivui pe punte printr-o separaţie în plan longitudinal de un container sau un plan transversal printr-o separaţie de 3 containere. Containerele închise pentru care se indică izolarea de mai sus se pot depozita sub punte separate printr-un perete rezistent la foc şi etanş la apă. Containerele deschise pentru care se indică separarea de mai sus se pot depozita sub punte, separate prin 2 pereţi rezistenţi la foc şi etanşi la apă



Măsuri pe timpul depozitării şi transportului containerelor

La bordul navelor, pe timpul depozitării şi transportului containerelor care conţin mărfuri periculoase sunt necesare următoarele măsuri:
· compartimentul trebuie să fie bine ventilat şi aceasta cu atât mai mult cu cât se impun operaţiuni la containere pentru care trebuiesc deschise uşile;
· accesul în compartiment este permis numai persoanelor autorizate, echipate corect şi având căile respiratorii protejate cu aparat autonom;
· se impun măsuri de prevenire a incendiilor, în care scop toate sursele de aprindere trebuie izolate. Dacă în container sunt introduse mărfuri din clasa 4.3 din care fac parte substanţele care emană gaze inflamabile când intră în contact cu umiditatea, sunt necesare măsuri pentru diminuarea cantităţii de umiditate;
· containerele transportate pe punte trebuie protejate atât împotriva razelor soarelui cât şi a altor surse de căldură, prin acoperirea cu materiale potrivite sau prin udare cu apă;
· dacă mărfurile necesită transport sub temperatură controlată, trebuie acţionat în direcţia menţinerii temperaturii de transport împiedicând să se ajungă la temperatura critică, temperatură la care începe descompunerea autoaccelerată cu efect de explozie violentă;
· unităţile de transport trebuie să fie stivuite într-un loc din care să poată fi aruncată peste bord cu uşurinţă.


Transportul mărfurilor periculoase cu navele port-barjă

Navele clasice şi navele port-barjă sunt diferenţiate atât constructiv cât şi capacitiv. O barjă este un echipament de mare capacitate cu structură şi rezistenţă proprie, asigurând atât etanşeitate cât şi posibilităţi de ventilaţie. Ea poate fi transportată atât ca unitate individuală, în care caz nu se aplică cele care urmează cât şi la bordul navelor specializate pentru care sunt adoptate norme specifice.
Barja poate fi încărcată la bordul navelor specializate, atât p punte cât şi sub punte. O barjă se consideră a fi încărcată pe punte atunci când este stivuită deasupra punţii deschise sau sub puntea deschisă.
În barje pot fi transportate atât mărfuri ambalate cât şi mărfuri în vrac. Marfa în vrac se transportă cu aprobarea autorităţii naţionale competente. Dacă în barjă se depozitează mărfuri ambalate, ele trebuie în prealabil inspectate, iar în interiorul barjei să fie bine amarate. Vor fi etichetate şi marcate aşa cum se indică în cod.
Înainte de încărcarea mărfurilor în barjă, barjele vor fi inspectate, fiind refuzate de la încărcare cele cu avarii. Nu vor fi încărcate în barjă colete care au pe suprafaţa lor praf, gheaţă sau zăpadă. În lista specială pentru mărfurile periculoase, în manifestul vamal sau planul de stivaj, se vor indica clar locurile de la bordul navei în care au fost încărcate barjele cu mărfuri periculoase şi cantitatea de mărfuri.
Barja conţinând mărfuri din mai multe clase, va fi depozitată ţinând cont de cerinţele cele mai exigente prevăzute pentru mărfurile încărcate. Dacă pentru o marfă se recomandă depozitarea sub punte sau pe punte, iar pentru o altă marfă compatibilă cu prima se recomandă depozitarea numai sub punte, depozitarea barjei se va face numai pe punte.
Depozitarea mărfurilor în interiorul barjei trebuie să se facă ţinând cont de termenii de separare indicaţi. Separarea barjelor la bordul navelor specializate se va face ţinând cont de indicaţia de izolare recomandată, înţelegând prin termenii de separare următoarele:
· dacă se recomandă separarea separat de trebuie înţeles că se indică o separare a celor două barje una faţă de alta, ţinând cont de unele prevederi suplimentare;
· prin termenul separat complet printr-un compartiment sau magazie de trebuie înţeleasă o izolare în cazul navei cu magazii verticale, printr-o magazie verticală sau în cazul unei nave având niveluri orizontale de barje, printr-un nivel;
· termenul separat longitudinal printr-un compartiment sau magazie de înseamnă o izolare, în cazul navei cu magazii verticale, printr-o magazie de intervenţie sau compartiment. În cazul în care nava este prevăzută cu nivele orizontale de separare, înseamnă că se indică o separare pentru intervenţii prin cel puţin 2 spaţii de barje.

Compartimentele închise ale navei specializate unde sunt depozitate barje care au mărfuri periculoase, otrăvitoare, toxice, vor fi bine ventilate pentru a se evita crearea unei atmosfere periculoase pentru persoane şi/sau navă.
Barjele conţinând resturi de mărfuri periculoase, vor fi tratate ca şi cum ar fi încărcate cu aceste mărfuri. Pe timpul transportului se supraveghează temperatura barjelor cât şi emisia de gaze sau vapori. Instalaţia de detectare a incendiului va fi pe poziţia deschis, astfel încât agentul de combatere a incendiului să poată pătrunde în interior.



Cisterne portabile şi autocisterne

Cisternele portabile sunt destinate transportului de mărfuri periculoase pe mare, cu excepţia mărfurilor din clasa 2. Cisterna portabilă este un echipament proiectat să transporte mărfuri periculoase lichide, a căror vapori nu dezvoltă o presiune mai mare de 3 kg/cm2 la o temperatură de 50˚C. Aceste cisterne au o capacitate mai mare de 450 l.
O cisterna portabilă se compune din echipamentul de deservire compus din dispozitivul de încărcare/descărcare, de ventilaţie, de încălzire şi instrumentele de măsură, şi echipamentul structural ce cuprinde elemente de fixare, întărire, protecţie şi stabilizare.
Autocisterna este o cisternă portabilă fixată rigid pe un autovehicul, având destinaţia transportului atât pe şosea cât şi pe mare.


Cisternele portabile se clasifică astfel:
· de tip 1 – sunt constituite dintr-un echipament prevăzut cu dispozitiv de depresurizare capabil să lucreze la o presiune de 1,75 kg/cm2 sau mai mult;
· de tip 2 – sunt prevăzute cu dispozitiv de depresurizare putând să lucreze la o presiune între 1÷1,75 kg/cm2, fiind destinate transportului de mărfuri periculoase lichide cu grad scăzut de periculozitate;
· de tip 3 – sunt cisterne de o construcţie avizată de autoritatea naţională competentă;
· de tip 4 – sunt autocisterne cu capacitate mai mare de 450 l. Sunt autorizate pentru voiaje internaţionale;
· de tip 5 – au o capacitate de peste 1000 l şi sunt destinate transportului normal de lichide.

Din punct de vedere constructiv, cisternele portabile, accesoriile şi garniturile lor trebuie confecţionate dintr-un material compatibil cu marfa pentru care sunt destinate. Cisternele care transportă lichide inflamabile cu punct de aprindere mai mare de 60˚C, trebuie să fie legate electric la pământ ca protecţie împotriva electricităţii statice.
Cisternele utilizate pentru transportul lichidelor cu punctul de aprindere sub 61˚C trebuie să fie prevăzute cu un sistem de protecţie împotriva scânteilor. Dispozitivul de depresurizare trebuie să fie marcat cu presiunea sau temperatura la care este reglat să lucreze. Acolo unde este trebuie să se indice numele uzinei constructoare, toleranţele admise la presiunea de lucru şi toleranţele permise la temperatura
Autoritatea naţională competentă trebuie să elibereze un certificat prin care să ateste faptul că cisterna şi dispozitivele sale sunt corespunzătoare pentru scopul proiectat. Corpul cisternei şi echipamentele aferente trebuie să fie inspectate şi testate înainte de utilizare precum şi periodic la 5 ani, fiind supuse la testul hidraulic şi de curgere. Rezultatul trebuie înscris în certificatul menţionat mai sus.
Cisterna portabilă este prevăzută cu o placă din material inoxidabil, fixată permanent pe corp şi pe care trebuie să fie scris: ţara în care a fost fabricată, uzina constructoare sau marca, numărul de înregistrare, anul de fabricaţie, data testelor, tipul IMO de cisternă, presiunea şi temperatura maxime de lucru admise, capacitatea şi masa cisternei.
O cisternă se umple în proporţie de circa 95% din capacitate. Cisternele goale şi nedegazate prezintă un grad de periculozitate mai mare decât cisternele pline, fapt pentru care trebuiesc considerate că ar fi pline. Dacă substanţa încărcată are şi un risc subsidiar, acesta va trebui evidenţiat prin etichete pe cisternă.


Ambalajul mărfurilor periculoase

Convenţia pentru ocrotirea vieţii pe mare Cap. 7 Reg. 3 prevede că ambalajele de mărfuri periculoase trebuie să fie apte să suporte riscurile obişnuite manipulării şi transportului pe mare, astfel că au fost stabilite norme corespunzătoare pentru majoritatea mărfurilor periculoase, mai puţin pentru materialele radioactive cât şi pentru substanţe ce se transportă în cilindri, pentru recipienţi destinaţi gazelor şi pentru mărfurile ce se transportă în colete cu masa netă mai mare de 400 kg sau 450 l.
Nu se aplică mărfurilor periculoase ce nu sunt clasificate în grupe de ambalare: clasa 1, 2 6 diviziunile 2 şi 7.





PROPRIETĂŢI SINTETICE ALE MĂRFURILOR PERICULOASE

CLASA 1 – EXPLOZIVI

Substanţele sau amestecurile de substanţe care sub acţiunea căldurii sau a unui factor mecanic au proprietatea de a se descompune brusc şi violent, cu dezvoltare suplimentară de căldură, lumină, gaze şi creşterea presiunii, sunt incluse în clasa de mărfuri periculoase numită explozivi.
Efectul acestor substanţe îl constituie explozia, care este o reacţie chimică sau o reacţie fizică foarte rapidă şi violentă, însoţită de degajare de energie cu expulzarea gazelor sau a altor materiale, cu efecte mecanice sonore, termice sau luminoase.
În clasa explozivi au fost incluse toate substanţele şi articolele, precum şi produsele realizate cu scopul de a manifesta un efect exploziv sau pirotehnic. Ele se pot prezenta în stare solidă, lichidă sau în amestec.
Un articol exploziv cuprinde una sau mai multe substanţe explozive, iar o substanţă pirotehnică reprezintă un amestec cu destinaţia să producă efecte prin căldură, lumină, zgomot, gaze, fum sau o combinaţie de efecte.
Mărfurile din clasa 1 – explozivi au fost împărţite pe 5 diviziuni:
– 1.1 – cuprinde substanţele şi articolele care prezintă riscul exploziei în masă;
– 1.2 – cuprinde substanţele şi articolele care prezintă riscul de proiecţie dar fără a include şi un risc de explozie în masă;
– 1.3 – cuprinde substanţele şi articolele care prezintă riscul de incendiu sau de suflu minor şi/sau riscul de proiecţie, dar fără a include riscul de explozie în masă;
– 1.4 – cuprinde substanţele şi articolele care prezintă un risc nesemnificativ în cazul iniţierii unui incendiu. Efectul activării riscului este redus de funcţiunea de protecţie a ambalajului.
Un incendiu extern nu este capabil să producă o explozie instantanee. Substanţele şi articolele din această diviziune sunt ambalate sau proiectate astfel încât orice efect periculos ar apare din activarea accidentală să fie limitat la interiorul ambalajului. Dacă ambalajul a fost deteriorat de foc, atunci efectul de suflu sau proiecţie este limitat la suprafaţă;
– 1.5 – cuprinde substanţele foarte insensibile, caracterizate de riscul exploziei în masă. Ei sunt atât de insensibili încât este puţin probabil să se iniţieze sau să treacă de la ardere la detonare în condiţii normale de transport. Această posibilitate creşte odată cu cantitatea.

Explozivii sunt caracterizaţi de un risc specific, fapt ce determină existenţa incompatibilităţii lor chiar în cadrul aceleiaşi diviziuni. Acest fapt a determinat împărţirea explozivilor în 12 grupe de compatibilitate. Atât fişele individuale din codul IMDG cât şi tabelele din RID evidenţiază riscul specific al fiecărui exploziv în parte.


Reguli de depozitare
Explozivi clasificaţi în grupele de compatibilitate cuprinse în intervalul a÷k vor putea fi depozitaţi respectând următoarele cerinţe:
· explozivii clasificaţi în acelaşi grup de compatibilitate şi aceeaşi diviziune pot fi depozitaţi în acelaşi compartiment (1.1.a cu 1.1.a);
· explozivii clasificaţi în acelaşi grup de compatibilitate dar aparţinând altor diviziuni, pot fi depozitaţi în acelaşi compartiment dar considerându-i că aparţin diviziunii cu numărul cel mai mic (1.2.b cu 1.4.b se depozitează după recomandările din fişa individuală a explozivilor clasificaţi 1.2.b). Cu toate acestea, când sunt de depozitat explozivii 1.2.d şi 1.5.d vor fi consideraţi la un loc că aparţin diviziunii 1.1.d;
· explozivii clasificaţi în grupe de compatibilitate diferite, indiferent de diviziune, nu se pot depozita în acelaşi compartiment; cu toate acestea, pulberea fără fum poate fi depozitată în aceeaşi magazie cu explozivii cu suflu, deoarece la un loc sunt consideraţi explozivi cu suflu
· explozivii aparţinând grupului de compatibilitate s pot fi depozitaţi în acelaşi compartiment cu toţi ceilalţi explozivi cu excepţia explozivilor clasificaţi în grupul de compatibilitate a şi l
· explozivii aparţinând grupului de compatibilitate l nu pot fi depozitaţi în acelaşi compartiment cu explozivii clasificaţi în alte grupe de compatibilitate, dar pot fi depozitaţi într-un compartiment cu acelaşi tip de explozivi.


Declararea explozivilor
Explozivii se declară după cum se prevede în Convenţia pentru Ocrotirea Vieţii Umane pe Mare şi codul IMDG prin denumirea tehnică corectă, numărul Naţiunilor Unite, diviziunea, grupul de compatibilitate şi categoria de stivaj.
Dacă un exploziv poate manifesta caracteristici deosebite în timpul transportului, acestea trebuie menţionate în documentul de transport împreună cu măsurile necesare care trebuie luate în caz de urgenţă. Pentru declararea numelui comercial, în cazul explozivilor se impune a se declara sub forma prezentată mai sus şi abia după aceea numele comercial.
Conosamentul navei trebuie să fie însoţit de un certificat sau declaraţie care să arate că marfa este corect ambalată, marcată şi etichetată, precum şi faptul că ea corespunde condiţiilor cerute pentru transport. Pe lângă aceasta, va trebui să existe o listă sau un manifest special care să cuprindă atât mărfurile periculoase ambarcate cât şi locul unde au fost depozitate la bordul navei. Lista de mai sus poate fi înlocuită de un cargoplan detaliat, în care este indicată amplasarea explozivilor.



Categorii de stivaj

Pentru transportul în siguranţă a explozivilor, s-au instituit măsuri speciale cu privire la amenajarea şi dotarea spaţiilor de depozitare. Din acest punct de vedere s-au creat aşa zisele categorii de stivaj.

Categoria de stivaj I
Se mai numeşte categorie ordinară. Această categorie impune ca:
· spaţiul de depozitare să fie stabilit într-o zonă răcoroasă a navei şi, pe cât posibil, departe de toate sursele de căldură, de sursele de scântei, de flame, serpentine calde şi în general de orice sursă de căldură;
· spaţiul trebuie să fie bine ventilat, să fie curat şi uscat;
· puntea trebuie să fie prevăzută cu căptuşeală din lemn, în cazul în care coletele cu explozivi nu sunt depozitate pe paleţi din lemn;
· santinele navei trebuiesc inspectate după ce au fost curăţate, uscate şi aerisite;
· amplasarea coletelor cu explozivi în compartimente, trebuie făcută astfel încât dacă apare necesitatea aruncării lor peste bord, mărfurile să fie disponibile şi uşor de dislocat în timpul cel mai scurt. Pentru aceasta, încă din faza de proiectare a planului de stivaj, trebuiesc avute în vedere cerinţele de mai sus;
· explozivii, cu excepţia celor clasificaţi în diviziunea 1.4.s, se vor separa în mod special faţă de spaţiile de locuit. Ei nu pot fi depozitaţi direct sub cabinele navei, decât numai dacă există o separaţie de cel puţin 1 compartiment de intervenţie, iar în plan orizontal separarea trebuie să fie făcută prin cel puţin un perete etanş şi rezistent;
· explozivii clasificaţi în diviziunea 1.1 vor fi depozitaţi cât mai departe posibil de peretele etanş şi rezistent, iar spaţiul dintre explozivi şi perete va fi ocupat de alte mărfuri compatibile.



Categoria de stivaj II (depozitul)
Cuprinde 3 variante: A, B şi C. Un depozit reprezintă o construcţie specială care îndeplineşte funcţiunea de protecţie a explozivilor împotriva avariilor pe care le-ar căpăta ca urmare a depozitării altor mărfuri în acelaşi compartiment, sau prin manipulare, atât la încărcare cât şi la descărcare. În cazul categoriei de stivaj II tip A, depozitul trebuie să împiedice producerea contactului prin frecare dintre eventualii explozivi care au căzut din ambalaj şi părţile rigide ale navei.
Depozitul poate fi construit având o structură fixă sau o unitate portabilă care poate fi înlocuită chiar printr-un container. Indiferent de tipul depozitului, în mod obligatoriu va fi prevăzut cu o încuietoare pentru a împiedica persoanele neautorizate să aibă acces la explozivi.
Cerinţele categoriei de stivaj II pe tipuri, constau în:
· tipul A – pentru acest tip trebuiesc asigurate condiţiile prevăzute pentru categoria de stivaj I, dar:
Ø explozivii vor fi depozitaţi într-o structură din lemn, închisă în părţile laterale şi prevăzută cu o podea;
Ø bordajul şi elementele de structură metalice ale navei nu vor avea rugină, nu vor avea crustă şi vor fi curate;
Ø dacă părţi componente din structura navei se folosesc în construcţia depozitului, acestea vor fi căptuşite cu dulapi;
Ø în vederea colectării transpiraţiei sau condensului, se vor rezerva spaţii de aerare care să nu depăşească dimensiunea de 15 cm;
Ø puntea de deasupra depozitului va trebui să fie curată, fără rugină, fără crustă şi nu este necesar a se căptuşi cu material lemnos;
Ø partea superioară a stivei mărfurilor explozive trebuie să fie la o distanţă minimă de 30 cm faţă de puntea de deasupra;
Ø depozitul este prevăzut cu o uşă care să poată fi încuiată.
· tipul B – pentru acest tip se asigură toate condiţiile cerute pentru categoria de stivaj II tipul A, cu excepţia faptului că:
Ø podeaua trebuie să fie căptuşită cu rigle şi protejată cu paleţi, sau să fie căptuşită cu materiale de separaţie în 2 straturi: stratul de deasupra să fie perpendicular pe stratul de dedesubt;
Ø căptuşirea faţă de bordajul exterior nu este necesară atunci când se utilizează un depozit;
Ø autoritatea naţională competentă poate aproba depozitarea explozivilor pentru care se recomandă categoria de stivaj II tipul B, în coridorul cel mai de sus al navei fără a se construi un depozit, dar respectând următoarele:
- explozivii se vor depozita pe un grătar, palet de lemn de un tip aprobat sau pe o suprafaţă dublă din lemn direct pe punte, fără ca aceste căptuşeli să fie amplasate peste alte mărfuri;
- în acest compartiment nu va fi depozitată nici o altă marfă incompatibilă;
- de asemeni, în compartimentele inferioare nu se va mai încărca marfă;
- explozivii vor trebui să fie bine amaraţi, astfel încât să se împiedice orice deplasare a acestora pe timpul transportului.
· tipul C – pentru acest tip se vor asigura condiţiile aşa cum au fost prezentate la categoria de stivaj II tipul B, dar depozitul va trebui să fie construit la o distanţă minimă de 2,5 m faţă de bordajul navei. Această categorie de stivaj este recomandată explozivilor pentru care, în compartimentul de depozitare nu trebuie să existe elemente din plumb sau compuşii acestuia, deoarece aceşti explozivi în combinaţie cu plumbul sau compuşii lui, formează un compus foarte sensibil – acidul picric. Asemenea substanţe explozive pot fi depozitate în acelaşi compartiment cu alte substanţe din clasa I, compatibile, dar acestea din urmă trebuie să fie izolate prin acoperire cu o foaie de ţesătură textilă sau alt material.



Categoria de stivaj III (pirotehnice)
Mărfurile care intră în această categorie cer asigurarea condiţiilor specifice categoriei de stivaj I datorită sensibilităţii lor, în special pe timpul transportului şi cu deosebire atunci când sunt expuse avariilor. În cazul acestei categorii, coletele nu vor fi suprastivuite şi nici alte mărfuri nu vor fi stivuite deasupra lor.


Categoria de stivaj IV (articole speciale)
Pentru această categorie se acceptă cerinţele categoriei de stivaj I, având în vedere că explozivii pentru care se recomandă această categorie cuprind, pe lângă substanţele explozive, şi agenţi chimici, de fumigare sau toxici.
Un pericol potenţial îl reprezintă pierderea din marfă care are drept efect producerea de fum dens, lacrimogen sau toxic. Datorită acestor efecte, atunci când se recomandă categoria IV de stivaj, trebuie să se subînţeleagă că s-a recomandat depozitarea pe punte. În caz contrar, dacă nu se pot depozita pe punte, explozivii se pot amplasa într-un depozit fix sau portabil (cum ar fi un container sau un alt echipament similar), amplasat într-un coridor cât mai departe de spaţiile de locuit, compartimentul maşini, caldarină, buncăre.
Explozivii toxici se vor depozita într-un spaţiu închis sau într-un spaţiu care dispune de o bună ventilaţie. Ei pot fi depozitaţi într-un deep-tank sau într-o magazie inferioară. Aceşti explozivi nu vor fi suprastivuiţi, iar dacă sunt depozitaţi pe punte sau într-un coridor, vor fi amplasaţi la o distanţă minimă de 2,5 m faţă de bordajul navei, cu excepţia muniţiilor şi explozivilor de construcţie robustă.




Depozitarea explozivilor

Explozivii pot fi depozitaţi la bordul cargourilor pe punte sau sub punte, în raport cu recomandările din fişa individuală, iar la navele de pasageri în conformitate cu prevederile Convenţiei Internaţionale pentru Ocrotirea Vieţii pe Mare.

Se pot depozita şi transporta în acelaşi compartiment următorii explozivi:
· mijloacele de iniţiere şi aprindere;
· explozivii care au un conţinut de nitroglicerină sau nitroglicol mai mare de 6% cu explozivii de siguranţă, dar amplasaţi pe rafturi separate;
· hexogenul împreună cu pentrita, tetrilul şi amestecurile făcute cu acesta;
· trotilul împreună cu amatolul şi explozivii pe bază de azotat de amoniu cu conţinut de nitroglicerină sau nitroglicol mai mic de 6%;
· pulberile negre cu fum, inclusiv cu amestecurile mecanice care au o viteză de reacţie lentă şi degajările de fum împreună cu explozivii pe bază de cloraţi şi percloraţi;
· capsele detonante de orice fel împreună cu relee detonante;
· fitilul detonant pe bază de pentrită împreună cu hexogenul, tetrilul sau amestecurile făcute cu acesta sau cu trotilul, amatolul, explozivii de bază de azotat de amoniu cu conţinut de nitroglicerină sau nitroglicol mai mic de 6%;
· fitilele detonante pe bază de hexogen împreună cu pentrita, tetrilul sau amestecurile făcute cu aceştia;
· încărcăturile de hexogen împreună cu pulberile de sondă folosite de echipele de perforare la sondă.

La bordul navelor de pasageri se pot transporta explozivi conform SOLAS, cap. 7 şi anume:
· cartuşe şi fitile de siguranţă;
· cantităţi mici de explozivi având greutatea totală netă mai mică de 10 kg;
· semnale de pericol pentru nave sau aeronave, dacă greutatea totală a acestor semnale nu depăşeşte 1000 kg;
· artificii puţin susceptibile să explodeze violent, cu excepţia navelor care transportă pasageri pe punte.

Cu toate recomandările paragrafelor de mai sus, pot fi transportate cantităţi mai mari sau tipuri diferite de explozivi pe navele de pasageri, la bordul cărora sunt aplicate măsuri de securitate specială, aprobate de administraţia (guvernul) statului al cărui pavilion nava este autorizată a-l arbora.
La bordul navelor cargou, depozitarea explozivilor pe punte este opţională atunci când fişa individuală recomandă şi depozitarea sub punte. Dacă se hotărăşte depozitarea pe punte şi explozivii nu sunt introduşi într-un echipament etanş (container) coletele vor trebui să fie protejate împotriva intemperiilor, a razelor soarelui cât şi a stropilor de apă.

Felul şi cantitatea explozivilor care se depozitează pe punte sunt stabilite de autoritatea naţională competentă. În acest caz se vor avea în vedere şi vor fi respectate următoarele recomandări:
· explozivii nu vor fi depozitaţi la o distanţă mai mică de 6 m faţă de orice fel de foc sau sursă de foc, de asemeni faţă de depozitele de combustibil;
· prin depozitarea lor nu se vor bloca căile de circulaţie către locurile de desfăşurare a activităţii la bord, gurile de incendiu, tubulatura de abur;
· se vor depozita la distanţa minimă de 8 m faţă de punţile de promenadă, compartimentele de locuit, echipamentele de salvare.

În general, explozivii nu se separă faţă de mărfurile nepericuloase; cu toate acestea se recomandă să nu se depoziteze explozivi în acelaşi compartiment sau în compartimente situate deasupra sau dedesubtul compartimentului, în care se află depozitaţi saci sau colete poştale, bagaje sau efecte personale. În caz contrar, se va avea grijă ca între peretele despărţitor şi locul de depozitare a explozivilor să existe un spaţiu departe de care va fi ocupat de alte mărfuri nepericuloase. De asemeni, se depozitează departe de orice produs alimentar şi separat de în cazul explozivilor clasificaţi în grupele de compatibilitate g, h, j, k, l.
Faţă de mărfurile periculoase, altele decât explozivii, se separă conform tablei generale. Excepţie de la tabla generală fac: amonium nitrat, sodium nitrat şi monometilamina nitrată care se pot depozita în acelaşi compartiment cu explozivii cu suflu, în afară de cei care conţin cloraţi.
Anumite substanţe chimice care sunt extrem de inflamabile, nu se pot transporta pe aceeaşi navă cu explozivii. Dintre acestea enumerăm: bisulfura de carbon VI.1 (nr. N.U. 131), nichel carbonil III.1 (nr. N.U. 1259), magneziu dietil IV.2 (nr. N.U. 1367), zinc dietil IV.2 (nr. N.U. 1366), magneziu dimetil IV.2 (nr. N.U. 1368), zinc dimetil IV.2 (nr. N.U. 1370), combustibil uşor inflamabil IV.2 (nr. N.U. 1375).
Dacă explozivii sunt ambalaţi în lăzi din placi fibrolemnoase, ei se depozitează de regulă sub punte. Dacă se depozitează pe punte trebuiesc protejaţi împotriva intemperiilor şi apei de mare.
Explozivii pot fi transportaţi pe navă şi dacă sunt depozitaţi într-un vehicul sau container, care trebuie să îndeplinească cerinţele Convenţiei Internaţionale pentru Securitatea Containerelor 1972, şi de asemenea, containerul sau vehiculul să fie expuse examenelor vizuale pentru a se stabili dacă sunt curate şi nu conţin mărfuri din transporturile anterioare, dacă corespund din punct de vedere structural (să nu aibă o deformare cu o săgeata mai mare de 19 mm, să nu aibă ruptură sau spărtură; de asemeni să nu aibă deteriorări, să nu aibă creastă care îi poate scădea rezistenţa şi-l poate face neetanş).
În cazul transportului explozivilor I.1 şi I.2, în echipamentele menţionate mai sus trebuie să existe un document de transport special prin care să se certifice că vehiculul sau containerul sunt corespunzătoare structural.

Separarea explozivilor faţă de alte mărfuri

Măsuri de securitate

În scopul securităţii transportului, înainte, pe timpul cât şi după încărcarea explozivilor sunt necesare următoarele măsuri:
· echipamentele electrice să fie în bună stare din toate punctele de vedere;
· prin compartimentele în care se depozitează explozivi nu trebuie să treacă nici un cablu electric; în caz contrar cablurile trebuie să fie îmbrăcate în cămaşă metalică sau introduse în tuburi;
· înainte de începerea încărcării, conductorii electrici trebuiesc inspectaţi pentru a se stabili că sunt bine puşi la masă;
· dacă există cabluri care se întrerup într-un compartiment în care trebuie să se încarce explozivi, aceste cabluri de deconectează de la sursă dintr-un loc situat în afara compartimentului, fiind prevăzut totodată cu un dispozitiv de semnalizare optică, capabil să indice alimentarea sau nu;
· iluminatul artificial este admis dacă are ca sursă energia electrică sau o baterie de acumulatori;
· lampa portabilă de iluminat trebuie prevăzută cu un grătar de protecţie iar becul prevăzut cu un glob;
· suspendarea lămpii nu se va face utilizând cablul de alimentare ci se va face folosind o saulă montată special;
· amplasarea lămpii şi cablului de alimentare se va face într-o asemenea poziţie încât să fie ferite de contactul cu părţile electrice, iar lampa trebuie să îndeplinească cerinţele standardului naţional dacă iluminatul este necesar pentru compartimentele cu explozivi din grupul de compatibilitate c şi d din care se recomandă categoria de stivaj II tip A;
· ofiţerul responsabil de la bordul navei, înaintea începerii încărcării/descărcării explozivilor va inspecta întreg echipamentul de iluminat, inclusiv anexele;
· sistemul de ventilaţie va fi protejat în cazul în care dirijează aer către un compartiment cu explozivi printr-un filtru alcătuit dintr-o reţea metalică, având cel puţin 140 de ochiuri/cm2 sau o reţea dublă având cel puţin 62 de ochiuri/cm2. Filtrul va fi montat astfel încât să asigure protecţie întregii instalaţii de ventilaţie;
· pentru explozivii toxici este necesar ca evacuarea rezultatelor ventilaţiei să se facă la o înălţime cât mai mare deasupra punţii;
· înaintea începerii încărcării, ventilatoarele şi întreaga lor instalaţie vor fi inspectate de către o persoană competentă, în special pentru depistarea defecţiunilor mecanice sau electrice. Pe tubulatura de ventilaţie nu trebuie să existe impurităţi;
· echipamentul radio şi radar nu va putea fi utilizat dacă la bord se încarcă sau se transportă articole care au iniţiatori extrem de sensibili la unde electromagnetice. Asemenea explozivi trebuiesc amplasaţi la o distanţă cât mai mare posibilă de orice sursă electromagnetică;
· mijloacele mecanice de stivaj sunt admise la manipularea explozivilor numai dacă sunt de tipul electrostivuitor. În acest caz, partea electrică va fi corect închisă, cu excepţia bateriei care va trebui să fie descoperită şi ventilată astfel încât să se prevină o concentraţie de 3,5% hidrogen, concentraţie care repezită limita unei atmosfere inflamabile (hidrogen + aer).

Diverse alte probleme pot conduce la situaţii periculoase la bordul navelor care transportă explozivi, printre care:
· coletele prezentând defecţiuni nu vor fi păstrate la bordul navei, chiar dacă defecţiunile s-au produs după încărcare. Repararea va fi făcută la uscat, într-un loc cât mai îndepărtat de navă, de către o persoană specializată;
· pe timpul cât se încarcă/descarcă explozivi, este interzisă aprovizionarea navei cu combustibil;
· este interzis să se facă reparaţii (sudură, taiere, nituire) în interiorul unui compartiment în care s-au depozitat explozivi, inclusiv în compartimentele vecine. În cazuri excepţionale, autoritatea naţională competentă poate aproba efectuarea unor reparaţii de strictă urgenţă pentru care trebuiesc luate măsurile de siguranţă strictă;
· atât încărcarea cât şi descărcarea trebuiesc făcute sub o supraveghere atentă, persoanele neautorizate neavând acces în zonă sau compartiment, iar la încetarea lucrului compartimentul va fi încuiat şi va trebui permanent să se cunoască numărul coletelor de la bord;
· un pericol potenţial îl reprezintă focul şi sursele de aprindere. Prin măsuri corespunzătoare, cele de mai sus pot fi împiedicate sa devină active;
· fumatul se interzice pe întreaga navă, fiind admis numai în locuri special amenajate;
· eşapamentele sau alte tuburi de evacuare a fumului vor fi prevăzute cu filtre din plasă de sârmă;
· numărul focurilor la bord va fi limitat iar supravegherea lor va fi încredinţată celor mai competente persoane;
· nu vor fi manipulate mărfuri dacă nu sunt însoţite de instrucţiuni speciale date de furnizor. Instrucţiunile trebuie să indice caracteristicile fizico-chimice, consecinţele în sensul în care au luat contact cu organisme vii, măsurile de prevenire a intoxicaţiilor sau a îmbolnăvirilor profesionale, inclusiv primul ajutor în caz de accident. Vor mai fi menţionate metodele de manipulare cât şi cele de prevenire şi stingere a incendiilor şi lista conţinând felul şi tipul echipamentului de protecţie şi intervenţie, inclusiv utilajele, sculele şi materialele necesare;
· furnizorul va comunica cum trebuie procedat în cazul în care ambalajul s-a deteriorat, metodele de neutralizare a mărfii, posibilităţile de reambalare, de ardere, de spălare cu apă sau cu produse chimice, cât şi situaţiile în care acestea se vor arunca în mare;
· dana în care se operează mărfuri explozive va fi marcată cu plăci avertizoare de pericol, iar înainte de începerea încărcării va fi anunţat organul P.S.I. şi cel de ordine;
· delegatul furnizorului va fi prezent la bord pe tot timpul încărcării explozivilor;
· nu se vor manipula explozivi pe timp de furtună sau descărcări electrice;
· în scopul securităţii echipajului tot personalul de la bord va trebui să fie antrenat pentru utilizarea manicilor şi a echipamentelor de combatere a incendiilor;
· pentru stabilirea agentului de intervenţie va trebui să se consulte dispoziţia de urgenţă pentru fiecare caz în parte. În nici un caz nu va fi utilizat aburul pentru combaterea unui incendiu;
· dacă incendiul nu s-a extins până la explozivi, spuma sau în ultima instanţă apa sunt 2 agenţi eficaci, după care comandantul va trebui să acţioneze conform instrucţiunilor furnizorului în astfel de situaţii.



Cantităţi limitate

Explozivii pot fi transportaţi în cantităţi mici, cantităţi destinate cercetării de laborator, în care caz se transportă şi depozitează sub recomandările speciale prevăzute în fişa individuală conţinută în vol. I al codului cât şi conform schemei generale conţinute în secţiunea 18 în Introducerea Generală a codului IMDG. Cu toate acestea, explozivii trebuie transportaţi în ambalaje rezistente la foc, iar cantităţile pentru a fi considerate limitate trebuie să nu depăşească 250 g/recipient intern, respectiv pe colet iar pe întreaga expediţie 1 kg.
Pentru a fi transportaţi în acest regim ei vor fi identificaţi în declaraţia de mărfuri periculoase drept mărfuri periculoase în cantităţi periculoase şi însoţite de un certificat de conformitate.




CLASA 2 – GAZE

În această clasă au fost cuprinse gazele permanente, lichefiate, dizolvate şi permanent puternic refrigerate. Pe diviziuni au fost repartizate astfel:
2.1 – gaze flamabile
2.2 – gaze neflamabile
2.3 – gaze otrăvitoare

În funcţie de proprietăţile chimice sau efectele fiziologice, gazele pot prezenta simultan 2 sau 3 proprietăţi:
· gazele inerte din punct de vedere chimic şi fiziologic sunt acceptate în mod normal ca nefiind toxice, dar în concentraţii mari produc un efect sufocant;
· o altă categorie de gaze manifestă efecte narcotice, chiar în cantităţi mici, iar implicarea acestora într-un incendiu conduce la o emanare de gaze foarte toxice.

În raport cu densitatea aerului, gazele sunt clasificate astfel;
· mult mai uşoare decât aerul – dacă densitatea lor este sub 0,5 din densitatea aerului;
· mai uşoare decât aerul – dacă densitatea lor este cuprinsă între 0,5 şi 1 exclusiv;
· mai grele decât aerul – dacă densitatea lor este cuprinsă între 1 şi 2 din densitatea aerului;
· mult mai grele decât aerul – dacă densitatea gazelor depăşeşte dublul densităţii aerului.

Densitatea gazului este specificată în fişa individuală şi prezintă importanţă pentru transportori–cărăuşi, deoarece îi orientează asupra sistemului de ventilaţie adoptat. Dacă densitatea este mult mai mică sau mai mică, se recomandă o ventilaţie de suprafaţă, deoarece concentrarea pierderilor de gaz se face la partea superioară a compartimentului. Pentru gazele mai grele şi mult mai grele se cere o ventilaţie de profunzime, deoarece pierderile de gaz se depozitează la partea inferioară a compartimentului.
În conformitate cu recomandările fişelor individuale, gazele pot fi stivuite atât pe punte cât şi sub punte, avându-se în vedere următoarele:
· recipienţii nu trebuie să intre în contact cu partea metalică a punţii;
· ei trebuie să fie protejaţi împotriva razelor soarelui şi nu trebuie depozitaţi în buncăre ori deasupra unor astfel de spaţii;
· dacă magaziile nu sunt prevăzute cu ventilatoare, nu vor fi încărcate gaze;
· se interzice fumatul în preajma recipienţilor cu gaze şi utilizarea sculelor producătoare de scântei;
· recipienţii trebuie protejaţi faţă de sursele de căldură şi de aprindere;
· dacă se bănuieşte că este posibilă o pierdere de gaz, accesul într-un compartiment se face numai după ce au fost luate măsuri de siguranţă asupra persoanei, care trebuie să fie echipată corespunzător şi să poarte un aparat autonom de respirat.

Pierderile de gaz inflamabil pot da naştere la amestecuri explozive, care în prezenţa surselor de aprindere produc explozii şi incendii. Segregarea gazelor în raport cu celelalte mărfuri periculoase se face conform Tablei generale de segregare.
Gazele se pot transporta în recipienţi mici, care prezintă un risc neglijabil. Aceşti recipienţi, fie metalici, sticlă, ceramică, nu trebuie să depăşească 120 ml. Numărul de recipienţi este redat pentru fiecare caz în parte.
În caz de accident, unele gaze polimerizează, proces care se soldează cu eliberarea de căldură, fapt ce generează deformarea sau avarierea recipientului. Deoarece gazele se transportă întotdeauna sub presiune, recipienţii utilizaţi trebuie să facă parte din una din următoarele categorii:
· cilindru din oţel–carbon sau oţeluri speciale;
· recipienţi din aliaje de cupru, aluminiu, sticle cu pereţi groşi şi tuburi metalice de capacitate mică.
Un recipient trebuie să îndeplinească următoarele condiţii minime:
· să fie confecţionat dintr-un material care nu reacţionează cu conţinutul;
· să reziste la presiunea internă fără riscul de a se deforma sau exploda;
· dispozitivul de închidere să fie rezistent, protejat corespunzător şi confecţionat dintr-un material adecvat;
· cilindrii pentru acetilenă dizolvată trebuie umpluţi cu un material poros, care de regulă este azbest înmuiat în acetonă. Acest material realizează o protecţie împotriva presiunii excesive care apare în cazul unei descompuneri explozive.

Pe timpul utilizării recipienţilor pentru gaze, aceştia sunt supuşi unor teste de performanţă, înainte de a fi folosiţi şi periodic. Printre teste se regăseşte testul de presiune hidraulică şi presiune pneumatică.
Recipienţii pentru gaze permanent comprimate, trebuie să fie clar şi definitiv marcaţi cu presiunea maximă admisă de umplere. Această presiune nu trebuie să fie depăşită.





CLASA 3 – LICHIDE INFLAMABILE

Clasa 3 cuprinde toate lichidele inflamabile care au puncte de aprindere sub 61˚C test de recipient închis (c.c. – closed cup) inclusiv amestecurile de lichide, lichidele conţinând solide în soluţie sau în suspensie.
În raport cu punctul de aprindere, lichidele au fost clasificate astfel:
· lichide cu punct de aprindere coborât – 3.1 – sub –18˚C, test de recipient închis;
· lichide cu punct de aprindere intermediar – 3.2 - cuprins între –18˚C test de recipient închis şi +23˚C test de recipient închis, exclusiv;
· lichide cu punct de aprindere ridicat – 3.3 – cuprins între +23˚C test de recipient închis şi +61˚C test de recipient închis, inclusiv.
Codul IMDG conţine fişele individuale corespunzătoare lichidelor inflamabile aranjate în ordine alfabetică, în ordinea diviziunii enunţate mai sus (3.1 alfabetic, 3.2 alfabetic, 3.3 alfabetic). Fişa individuală indică punctul de aprindere şi testul (c.c sau o.c.).
Lichidele inflamabile cât şi vaporii lor, manifestă efecte toxice sau narcotice. Aceste efecte sunt indicate în fişe, iar vaporii, în combinaţie cu aerul compartimentului de depozitare, formează un amestec exploziv, fapt indicat în procente în Fişa individuală prin limita de explozie.
În anumite condiţii de transport, unele lichide sunt disponibile polimerizării. Astfel de lichide nu sunt acceptate la transport decât în stare inhibată (într-o combinaţie). De asemeni, sunt lichide miscibile sau imiscibile cu apa, caracteristică importantă în procesul de transport pentru a şti care este agentul cu care se intervine pentru combaterea unui incendiu sau pentru decontaminare. De regulă, apa este utilizată pentru micşorarea pericolului, dar lichidele inflamabile imiscibile implicate într-un incendiu pot fi combătute, dacă nu dispunem de material adecvat, prin mari cantităţi de apă.
Ambalarea lichidelor inflamabile se face într-o varietate mare de tipuri de ambalaje, aşa cum este prevăzut în Codul IMDG, secţiunea 3.4. În orice caz, recipienţii din sticlă ambalaţi în lăzi, butoaie sau cutii de fibră, trebuie înconjuraţi de o căptuşeală inertă care are menirea să împiedice spargerea sau curgerea. Sunt cazuri când se recomandă şi un material absorbant. De regulă, lichidele inflamabile nu se ambalează în recipienţi cu capac detaşabil decât în cazuri speciale şi numai pentru lichidele clasificate în grupul 2 sau 3 de ambalare, şi aceasta cu aprobarea autorităţii naţionale competente.
Recipienţii destinaţi transportului lichidelor cu punct scăzut de fierbere, trebuie să asigure un factor sporit de siguranţă pentru a face faţă creşterii presiunii interioare, ca urmare a variaţiei temperaturii lichidului. La umplerea unui astfel de recipient trebuie să se ţină cont de ulajul respectiv.
Stivuirea se face în conformitate cu recomandările din Fişa individuală. De regulă, la navele cargou, lichidele cu punct intermediar de aprindere se stivuiesc pe punte sau sub punte, cu excepţia canistrelor din plastic rigid, codificate 3.h.1 şi butoaielor din plastic rigid, codificate 1.h.1. Se depozitează numai pe punte cu excepţia cazului când sunt ambalate într-un container închis. La navele pasagere, depozitarea se face numai pe punte.
Depozitarea lichidelor inflamabile cu punct ridicat, se face pe punte sau sub punte, atât la cargouri cât şi la pasagere.
Recipienţii ambalaţi în cutii din fibră, vor fi depozitaţi numai sub punte, în caz contrar trebuie protejaţi împotriva intemperiilor şi a apei de mare. Toate lichidele inflamabile trebuie depozitate în locuri cât mai reci posibil şi departe de sursele de căldură.
Lichidele inflamabile care au un risc subsidiar de otrăvire, se vor depozita separat de orice produs alimentar. Toate lichidele inflamabile se depozitează departe de spaţiile de locuit. Dacă sunt depozitate în compartimente, trebuie protejate de pereţii despărţitori ai compartimentului împotriva emisiei de căldură. Spaţiul de depozitare trebuie să dispună de un sistem eficace de ventilaţie pentru a împiedica acumularea de vapori inflamabili. De asemeni, se vor lua măsuri care să împiedice răspândirea vaporilor inflamabili şi în alte compartimente.
Lichidele inflamabile se pot transporta în cantităţi limitate, în scutire totală de la prevederile codului, aşa cum sunt prezentate în Anexa 6 a codului.


CLASA 4 – SOLIDE INFLAMABILE

Această clasă cuprinde substanţele care, în condiţii de transport, se pot aprinde cu uşurinţă sau pot provoca sau contribui la întreţinerea incendiului. Conţine următoarele diviziuni:
4.1 – substanţe care se aprind uşor de la surse externe (scântei, flame, flăcări), ard cu uşurinţă şi
sunt susceptibile de a produce incendii prin frecare;
4.2 – solide susceptibile de încălzire şi aprindere spontană;
4.3 – solide care, în contact cu apa, emană gaze inflamabile, susceptibile de aprindere de la surse
exterioare.

Fişele individuale conţin proprietăţile fiecărei diviziuni. În stare uscată, unele dintre aceste substanţe sunt clasificate ca explozivi, dar transportarea lor se face sub prevederile clasei 4, dacă se asigură condiţiile de umiditate corespunzătoare. Ca agent de umezire, de regulă se foloseşte apa repartizată uniform în masa substanţei, iar dacă se anticipează că nava va trece prin zone cu temperaturi scăzute, se adaugă un solvent compatibil, cum ar fi alcoolul.
În contact cu acizii sau implicate într-un incendiu, solidele inflamabile pot emana gaze toxice. Trebuie avut în vedere că în recipient trebuie să existe un spaţiu gol pentru a permite creşterea în volum a lichidului şi a împiedica deformarea recipientului, aceasta cu atât mai mult cu cât nava urmează să treacă prin zone cu temperaturi ridicate.

Există câteva cerinţe de bază care se aplică tuturor formelor de ambalaj. Astfel:
· substanţele care se pot aprinde uşor în contact cu aerul, se ambalează în recipienţi ermetic sigilaţi;
· substanţele care sunt umezite, se ambalează în recipienţi efectiv închişi;
· orice recipient, înainte de a fi umplut, va trebui să fie verificat prin testele specifice, iar înainte de a fi încărcat la bordul navei, va fi inspectat pentru a se depista eventualele scurgeri.

Solidele inflamabile, încărcate în recipienţi mici din sticlă sau metal, prezintă un risc neglijabil şi nu se transportă sub prevederile codului. Autoritatea naţională competentă poate acorda scutiri pentru cantităţile mai mari când substanţele sunt dizolvate sau sunt în amestec cu alte substanţe, fapt ce reduce în mod considerabil riscul, cu condiţia ca elementul periculos dizolvat sau amestecul să nu depăşească cantitatea, aşa cum este specificată în Anexa 6 la cod.




Clasa 5 - Substanţe oxidante şi peroxizi organici

Din această clasă fac parte toate substanţele care în anumite condiţii pot emana oxigen. Astfel:
· agenţii oxidanţi 5.1 emană oxigen când sunt implicaţi într-un incendiu, expuşi la tempreatură ridicată, sunt supuşi frecării ori impactului;
· peroxizii organici 5.2 pot activa ca agenţi oxidanţi, fiind foarte sensibili la caldură, fricţiune sau impact şi susceptibili la descompunere explozivă.

Agenţii oxidanţi formează cu materialele combustibile amestecuri foarte sensibile care ard repede cu forţa explozivă. Ei reacţionează violent cu acizii, producând gaze deosebit de toxice. Astfel de gaze pot apare pe timpul cât agenţii oxidanţi sunt implicaţi într-un incendiu. Ca urmare a sensibilităţii lor, peroxizii organici sunt transportaţi în soluţie, pastă, umeziţi sau în amestec cu o substanţă inertă.
Indiferent de stările în care se află peroxizii organici, reacţia dintre aceştia şi alte substanţe este deosebit de violentă, în special cu reziduurile de acizi sau oxizi metalici. Ca rezulatat al reacţiei apare un gaz toxic şi inflamabil.
Ambalajul substanţelor aparţinând clasei 5 este alcatuit dintr-un recipient din material absorbant inert şi o căptuşeală de protecţie. Pentru fiecare caz în parte, tipul de ambalaj şi structura acestuia sunt indicate în fişa individuală. În orice caz, recipientul trebuie să fie cel puţin de tipul efectiv închis, iar dispozitivul de închidere ermetic sigilat.
Sensibilitatea şi proprietăţile peroxizilor organici impun transportarea lor sub temperatură controlată, această temperatură având valoarea înscrisă în fişa individuală. În aceste situaţii se impune aprovizionarea navei cu mijloace speciale pentru măsurarea temperaturii, iar la bord trebuie să existe instrucţiuni privind modul în care urmează să se procedeze dacă s-a depăşit temperatura de siguranţă.
Coletele cu agenţi oxidanţi şi peroxizii organici trebuie să poarte semnele care să indice poziţia de depozitare, etichetele de risc principal şi de risc subsidiar. În cazul peroxizilor organici, testul de depozitare trebuie să se facă ţinând cont de înălţimea de 3 m. Această valoare se va lua în calcul şi la depozitarea pentru transport.
Stivuirea substanţelor oxidante în raport cu celelalte mărfuri periculoase se va face conform indicaţiilor din Tabla de segregare coroborate cu Fişa individuală. În timpul manipulării, a depozitării şi a transportului este necesar să se respecte următoarele:
· sursele de aprindere să fie ţinute la o distanţă cât mai mare de locul de depozitare;
· la depozitare nu vor fi admise colete avariate sau colete din care se scurge marfa;
· locul de depozitare va fi astfel ales încât să permită aruncarea peste bord a oricărui colet;
· instalaţia electrică va fi inspectată, corect protejată şi în bună stare;
· în caz de incendiu, coletele trebuie scoase din zonă şi vor fi udate cu apă din abundenţă cu scopul de a fi menţinute reci;
· după combaterea incendiului, atât coletele avariate cât şi cele care nu au fost afectate vor fi aruncate peste bord, colet cu colet, având în vedere că spargerea unui recipient se poate produce în orice moment.

Este important a se respecta instrucţiunile puse la dispoziţie de către producător pentru astfel de situaţii.
Substanţele oxidante şi peroxizii organici se consideră în cantităţi limitate dacă nu depăşesc cantităţile din Anexa 6 a Codului IMDG; aceste cantităţi sunt înscrise în declaraţia de mărfuri periculoase ca marfă periculoasă în cantităţi exceptate.



Clasa 6 - Otrăvuri

Această clasă cuprinde 2 diviziuni:
6.1 – în care au fost clasificate substanţele ce pot cauza moartea sau vatamarea gravă a sănătăţii dacă sunt înghiţite, inhalate sau vin în contact cu pielea.
6.2 – cuprinde substanţele infecţioase care conţin microorganisme generatoare de boli.

Pericolele de otrăvire sunt inerente în cazul acestor substanţe şi depind de contactul cu corpul uman, de distanţa de la care s-au inhalat vaporii şi de timpul de inhalare. Dacă sunt implicate într-un incendiu, ca urmare a procesului de încalzire se descompun şi dezvoltă gaze.
În stare lichidă, unele otrăvuri au proprietatea de lichid inflamabil. Pentru aceasta, în timpul manipularii, sursele de aprindere vor fi ţinute la o distanţă sigură, fumatul va fi interzis în locurile de depozitare şi în apropierea acestor locuri, iar utilizarea sculelor metalice de mână nu va fi permisă deoarece produc scântei.
Depozitarea otrăvurilor se va face în spaţii bine ventilate şi se vor lua măsuri pentru crearea unei atmosfere reci, pe cât posibil. Pentru evitarea contaminării, substanţele otravitoare vor fi stivuite separat de alimente, spaţiile de locuit, spaţiile de lucru precum şi de toate sistemele de ventilatie a compartimentelor. Otrăvurile vor fi depozitate departe de substanţe oxidante, de peroxizi organici şi separat de explozivi.
Datorită riscului de îmbolnăvire prin otrăvire a personalului, pe navele care transportă aceste mărfuri trebuie să existe seturi de haine de protecţie în cantităţi suficiente şi aparate de respirat autonom, toate la un loc dând posibilitatea intervenţiei în caz de incendiu sau de deversare de marfă.
Conform normelor naţionale şi internaţionale, persoanele care pot fi expuse unui risc de intoxicare prin otrăvire trebuie să poarte combinezon de lucru, cască de protecţie din material izolant, cizme de protecţie, mănuşi de protecţie, mijloace de protecţie ale căilor respiratorii. Persoanele care poartă aparat de respirat autonom, trebuie să fie instruite în vederea utilizării în mod corect a acestor aparate. Pentru navele care transportă substanţe toxice, materialul suplimentar de protecţie şi combaterea incendiului este prevăzut în Anexa 2 a codului.
De asemeni, este necesar să se consulte fişele tehnice de securitate, pertinente tipului de otravă. Dacă se presupune că într-o magazie de marfă unde sunt stivuite otrăvuri, există vapori toxici, nici o persoană nu trebuie să patrundă într-un astfel de spaţiu dacă:
· nu este dotată cu aparat de respirat;
· nu a fost asigurată cu centură şi un cablu de siguranţă flexibil;
· supravegherea nu este efectuată din exterior de către o persoană care ţine sub control cablul, fiind capabilă să acorde ajutor în caz de nevoie, în vederea degajării persoanei care acţionează, dacă nu există o a doua persoană echipată şi prevazută cu un cablu, disponibilă pentru a interveni;
· nu este efectuată o ventilaţie satisfăcătoare şi continuă. Evacuarea acestor gaze trebuie să se facă la o înălţime cât mai mare deasupra punţii principale, iar în cazul în care transportul se execută numai pe punte şi s-au avariat colete şi implicit dispersia se face direct în atmosferă, trebuie avut în vedere că nava trebuie manevrată astfel încât dispersia să fie plasată sub vânt, iar spaţiile de locuit şi de lucru sub vânt.

Datorită proprietăţilor diferite ale substanţelor, nu s-a putut stabili o formă unică de ambalare cu aplicabilitate generală, fapt pentru care, în fiecare caz, Fişa individuală prevede ambalajul sau variantele de ambalaj în care se poate prezenta marfa. Ca cerinţe generale de ambalare pot fi avute în vedere următoarele:
· substanţele care emană vapori foarte toxici trebuie ambalate în recipienţi de tipul ermetic sigilaţi;
· recipienţii trebuie să fie cel puţin de tipul efectiv închis;
· recipienţii să reziste presiunilor interne a vaporilor, în cazul lichidelor cu punctul de fierbere scăzut;
· recipienţii nu trebuie să fie complet umpluţi, păstrând un spaţiu liber pentru expansiunea vaporilor.

Mai pot fi utilizate ambalaje cum sunt sacii din plastic rezistent, sacii din iută, din ţesătură de plastic precum şi sacii de hârtie. Fiecare ambalaj care conţine astfel de substanţe trebuie să fie marcat cu denumirea tehnică corectă şi avertismentul de pericol. Mărfurile cu riscuri subsidiare trebuie în plus să poarte un semn sau o eticheta care să indice acest lucru.
Ambalajul destinat diviziunii 6.2, de regulă este constituit dintr-un ambalaj interior, format din 2 recipienţi etanşi, introduşi unul în celalalt, un material absorbant care poate fi lână sau bumbac, care se amplasează între cei 2 recipienţi principali. Ambalajul exterior poate fi constituit dintr-un recipient de dimensiuni mai mari în care pot fi introduşi mai multi recipienţi interiori.
Deşi fac parte din diviziunea 6.2, produsele biologice cum ar fi vaccinurile şi probele de diagnosticare (cum ar fi secreţii, sânge, etc.) nu sunt considerate produse periculoase. În toate cazurile, recipientele goale în care s-au transportat substanţe toxice, vor fi tratate la fel ca recipienţii în care se transportă, şi vor fi ţinute la distanţă unele faţă de altele.
Persoanele care manipulează mărfuri otrăvitoare, trebuie să poarte echipament de protecţie, iar dacă au fost expuşi sau au intrat în contact cu acestea, decontaminarea iniţială se face prin spălare cu multa apă, iar în cazul în care aceste persoane au răni deschise indiferent în ce parte a corpului, nu vor putea să participe la manipularea substanţelor toxice. Dacă echipamentul de protecţie a fost contaminat cu substanţe, acesta se va dezbrăca şi depozita în siguranţă, în vederea decontaminării. Dacă au fost contaminate persoane, atunci acestora li se va acorda primul ajutor, aşa cum este prevăzut de Tabla medicală specifică.
După descărcare, spaţiile folosite pentru transportul substanţelor toxice trebuie să fie atent inspectate şi corect decontaminate înainte de a fi utilizate pentru transportul altor mărfuri.



Utilizarea pesticidelor la bordul navei

Prezenţa insectelor şi rozătoarelor la bord este dăunătoare pentru echipaj şi marfă, fapt ce determină luarea unor măsuri eficiente pentru distrugerea lor. Unele specii transmit boli, iar altele contaminează produsele alimentare. Anumite insecte sunt capabile să deterioreze marfa, producând daune comerciale. Pentru prevenirea şi înlaturarea dăunătoarelor, Comitetul de Sănătate al IMO a elaborat instrucţiuni pe baza cărora, Subcomisia pentru transportul mărfurilor periculoase a făcut recomandări de utilizare a pesticidelor la bord.
Insectele pot genera următoarele categorii de infestări:
· prin introducere – atunci când intră în hambar odata cu mărfurile;
· transmisa – atunci când trec de la o marfa la alta;
· reziduala – atunci când au ramas la bord şi produc daune mărfurilor care se încarcă.

Pentru a împiedica infestările menţionate, pereţii despărţitori, izolaţiile instalaţiilor trebuie păstrate în bună stare şi curate. Prima masură de luptă împotriva insectelor o reprezintă curăţenia mecanică. Pentru efectuarea curăţeniei se recomandă aspiratoarele industriale, care în unele porturi pot fi închiriate, iar materialul colectat distrus în crematorii sau tratat cu substanţe.
Pentru a lupta eficient, trebuie cunoscute spaţiile expuse infestării. Pe navă, insectele pot fi găsite între separaţiile logitudinale şi transversale din compartimente, după traversele de punte, în dublu fund, în santinele hambarelor, între conducte şi cămaşa de protecţie a acestora, în ambalajele conţinând piese de schimb, sub vopseaua veche şi crăpată, după panourile de lucru, între lemnele de separaţie, în sacii goi, în tenzile magaziilor, etc.
O metodă uşoară şi eficientă pentru distrugerea insectelor o reprezintă utilizarea produselor chimice. Alegerea produsului trebuie să fie potrivită cu locul în care se găseşte grupul de insecte precum şi caracteristicile acestora. În acest sens, substanţele sunt clasificate în substanţe prin contact şi substanţe de fumigare.
Prima grupă poate fi utilizată de persoane nespecializate. Grupa a doua se utilizează numai de persoane specializate.
Substanţele de contact prezintă dezavantajul că lasă reziduuri, nu distrug în totalitate insectele prin faptul că nu pătrund în toate spaţiile. Substanţele de fumigare însă nu lasă reziduuri şi pătrund în toate spaţiile. Substanţele de contact se pot împrăştia în atmosfera de depozitare sub formă de aerosoli, utilizând aparatura de tip atomizor.
Echipamentul cel mai comod şi uşor de utlizat de către echipaj este generatorul de fum. În toate situaţiile, spaţiul care se tratează trebuie să fie închis. Pe timpul fumigării, comandantul primeşte de la specialist instrucţiuni scrise care trebuie respectate în totalitate. Hambarele goale sau parţial încărcate, pot fi tratate prin oricare din metodele expuse. Hambarele pline, în afară de tratament de suprafaţă, vor fi tratate cu substanţe de fumigaţie care să pătrundă în masa mărfii.
Navele aflate sub fumigaţie sunt scoase din exploatare, iar echipajul are acces la bord numai după ce au fost luate măsurile indicate în instructajul special. Se practică trimiterea de nave în voiaj cu hambarele sub fumigaţie. În acest caz, se vor lua unele măsuri, printre care:
· specialistul cu fumigarea şi reprezentantul comandantului vor inspecta hambarele cu scopul de a asigura închiderea lor ermetică;
· ei vor lua măsuri pentru a împiedica pătrunderea gazului în spaţiile de locuit, în compartimentul maşini sau alte compartimente de serviciu;
· după începerea fumigării, specialistul se va asigura personal că nu există nici o concentrare de gaze în spaţiile enumerate mai sus;
· de asemeni, va înmâna comandantului instrucţiuni scrise privitoare la ventilaţia hambarului;
· la bordul navei vor exista materiale şi instrumente pentru detectarea gazului;
· accesul în hambarele navei aflate sub fumigaţie nu este admis decât în caz de urgenţă şi numai după ce s-au luat măsurile care au fost arătate la clasa 5.

Distrugerea rozătoarelor se poate face prin fumigare, hapuri sau cu otravă violentă sau cronică, sau prin capcane. Durata şi doza fumigării este inferioară celei pentru insecte fapt pentru care, fumigarea făcută pentru insecte distruge şi rozătoarele. Fumigaţia şi utilizarea otrăvurilor violente se practică de persoane specializate. Utilizarea otrăvurilor cronice poate fi făcută de către personalul navei, dar respectând instrucţiunile producătorului.
Pesticidele produc efectul scontat dacă sunt amplasate în locurile frecventate de rozătoare. Locurile în care se află rozătoarele se stabilesc după urmele de excremente. Hapurile pe bază de cereale se reînnoiesc la cel mult 30 de zile, pentru a se evita o infestare prin intermediul insectelor. Pentru aceasta, trebuie ţinută o evidenţă scrisă a datei şi locului unde s-a depus otrava, iar înaintea utilizării spaţiului sau introducerii de produse alimentare, se va face decontaminarea.
În scopul protejării membrilor echipajului, se iau unele măsuri:
· nu se vor depozita pesticide în spaţiile de dormit sau în cele de pregătire a hranei;
· pe timpul utilizării pesticidelor, este interzis fumatul şi servitul mesei;
· ambalajele goale nu se reutilizează;
· după împrăştierea pesticidelor, chiar de către persoanele echipate, se impune spălarea mâinilor cu multă apă şi săpun;
· dacă împrăştierea pesticidelor se face de catre un membru al echipajului, comandantul va urmari ca persoana să poarte echipamentul de protecţie, manuşile şi ochelarii pe tot timpul cât se împrăştie substanţa;
· dacă echipamentul s-a contaminat, se întrerupe lucrul şi se înlătură echipamentul, care se spală cu multă apă şi săpun;
· după terminarea operaţiunilor, atât persoanele cât şi echipamentul se spală cu multă apă şi săpun.

La bordul navei pot fi încărcate spre transport şi containere sub fumigare. Aceste containere nu vor fi acceptate la bord decât dacă de la începerea fumigării s-a scurs o perioadă de timp necesară pentru omogenizarea gazului în container (de regulă 24 de ore). El se depozitează pe punte, şi în cazuri speciale sub punte, dacă nava dispune de o ventilaţie bună. Pe container va trebui să fie aplicată o etichetă care să poarte numele produsului de fumigare, data şi ora fumigării, şi în acest caz, la bord trebuie să existe mijloace adecvate de detectare şi instrucţiuni de utilizare.



Clasa 7 – Substanţe radioactive

Acestea sunt caracterizate de un risc specific, ca urmare a domeniului invizibil în care se manifesta, şi în special asupra tesuturilor vii. Efectul radiatiilor este direct proportional cu intensitatea sursei, cu timpul cât actioneaza şi invers proportional cu distanta fata de sursa. Substanţele radioactive în cantităţi mici sau încorporate în alte substanţe la care pericolul se reduce foarte mult, pot fi exceptate de la unele din cerintele de ambalare şi etichetare (a se vedea fisele1, 2, 3, 4 din cod).
Clasa substanţelor radioactive include urmatoarele fise individuale:
· ambalaje goale care au continut substanţe radioactive;
· produse fabricate care provin din uraniu natural ori saracit sau din taliu natural;
· cantităţi mici demateriale radioactive;
· aparate şi articole fabricate;
· materiale cu activitate specifica redusa, cunoscute LSA I şi LSA II;
· materiale solide cu activitate redusa;
· materiale în colete de tip A;
· materiale în colete de tip B (U);
· materiale în colete de tip B (M);
· materiale fisionabile;
· materiale transportate pe baza de întelegere speciala.

Clasei 7 i se aplica principiiile stabilite de Agentia Internationala de Energie Atomica prin Regulile pentru Siguranta Transportului Materialelor Radioactive 1973, editie revizuita. Ambalajul destinat transportului de materiale radioactive va trebui să îndeplineasca urmatoarele conditii:
· să aiba capacitatea de a retine substanţele;
· să constituie un ecran care să reduca radiatiile la un nivel acceptabil;
· să previna ajungerea la punctul critic;
· să previna disiparea caldurii.

Un astfel de ambalaj este constituit din: unul sau mai multe recipiente, material absorbant, structura de spatiere, ecran de radiatii, dispozitiv de racire, amortizor de socuri mecanice şi izolator termic.
Dupa destinatie, ambalajele sunt clasificate în:
· ambalaj de tip A – care în conditii normale de transport, impiedica pierderea sau dispersarea continutului radioactiv, manifestându-şi totodata functia de ecran de protectie;
· ambalaj de tip B – destinat să reziste conditiilor normale de lucru cât şi în cazul unui accident.

Coletele cu substanţe radioactive precum şi containerele continând astfel de colete sunt incluse în una din urmatoarele categorii:
· categoria I alb – se atribuie coletelor care au nivelul maxim de radiatii la suprafata de 0,5 mRemi/h şi containerelor în care nici un colet nu are o categorie mai mare;
· categoria II galben – se atribuie coletelor care au nivelul maxim de radiatii la suprafata cuprins între 0,5÷50 mRemi/h şi indexul de transport mai mic decât 1, sau containerelor al caror index de transport nu depaseste 1 iar în containere nu sunt colete cu substanţe fisionabile de clasa 3;
· categoria III galben – se atribuie coletelor care au nivelul maxim de radiatii la suprafata cuprins între 50÷200 mRemi/h şi indexul de transport nedepasind 10.

Indexul de transport este numarul care exprima intensitatea maxima a radiatiilor în mRemi/h la 1 metru de la suprafata coletului, pentru transportul în siguranta al substanţelor radioactive.
Etichetarea coletelor cu substanţe radioactive se face de catre încarcator, cu etichetele corespunzatoare categoriei. Pentru categoriile II şi III galben se impune înscrierea indexului de transport. Coletul va fi marcat astfel:
· greutatea dacă depăşeşte 50 kg;
· marca de identificare a autorităţii naţionale competente dacă pentru ambalaj a fost necesară o astfel de aprobare;
· tipul coletului;
· simbolul cu trifoi.

Containerul se etichetează pe toţi pereţii laterali iar containerele mari şi vehiculele se marchează cu placarde. Documentle de transport pentru substanţele radioactive:
· documentul de transport (conform modelului Conferinţei FAL);
· certificat de expediere;
· certificatul autorităţii competente;
· informaţia pentru cărăuş ce cuprinde cerinţe pentru încărcare, transport, descărcare, manipulare şi depozitare, proceduri în caz de avarie, numărul fişei de securitate;
· notificări către autorităţile competente.





Procedură în caz de accident
În caz de incendiu la bord se acţionează după regulile clasice cu precizara că în scopul impiedicării avarierii ecranului de radiaţii, coletul trebuie udat cu apă din abundenţă, pentru a se menţine rece.
Personalul ce acţionează trebuie să fie corect echipat şi protejat. Echipamntul cu car s-a acţionat se izolează şi se predă în port autorităţilor competente. Dacă coletul a suferit avarii, se instituie restricţii de acces până se obţine avizul radiologic din partea autorităţilor competente. Dacă se suspectază radierea alimentelor şi a apei, ele nu s mai consumă până nu se obţine un aviz favorabil din parta uni persoane competente. Dacă accidentul s-a produs când nava se afla în port, se anunţă autoritatea portuară care intervine şi stabileşte măsurile corespunzătoare.



Clasa 8 – Corozivi

În această clasă sunt incluse substanţele în stare solidă sau lichidă cu proprietatea comună de a ataca ţesuturile vii sau altfel de materie. Caracteristicile principale sunt înscrise în fişle individuale la secţiunea observaţii, cu următorii termeni:
· cauzează arsuri severe ale pielii, ochilor, membranelor şi mucoaselor;
· vapori iritanţi pentru membrane şi mucoase;
· degajă sau dezoltă, ceea ce înseamnă că substanţele implicate în incendiu se descompun producând gaze toxice. Ele dein şi mai periculoase dacă au fost înghiţite, vaporii au fost inhalaţi sau au fost intrduşi în organism prin contactul cu pielea.

În cazul acţiunii asupra altor materiale, în fişe sunt înscrise formule ca: coroziv faţă de cele mai multe metale, coroziv la aluminiu, zinc, cositor, sau coroziv la sticlă, ceramică sau alte materiale silicioase.
Fişa individuală mai poate conţine: corozi în prezenţa umezelii, fapt ce determină reacţia cu apa sau cu umiditatea aerului, sau reacţionează cu apa, materiale organice, găsimi şi uleiuri, generând căldură.
Toate ambalajele utilizate trebuie să fie supuse la testele de performanţă. Dacă substanţa racţionază cu apa, ambalajul trebuie să fie de tipul ermetic sigilat. Pe ambalaj trebuie să se afla aplicată eticheta pe care se înscrie denumirea tehnică corectă. Toate substanţele corozive trebuie stiuite departe de alimente, inclusiv pentaclorură de brom, acid sulfuric, anhidridă sulfurică, acid azotic.
Dacă manifestă riscul subsidiar de inflamabilitate, trebuie ţinute la distanţă de siguranţă, departe de sursele de căldură; se stivuiesc în locuri răcoroase şi bine ventilate.



Clasa 9 – Substanţe periculoase diverse

Aici au fost incluse toate substanţele ce prezintă un risc ce nu se încadrează în normele stabilite pentru clasele 1–8 sau manifestă un risc relativ scăzut. Caracteristicile lor sunt conţinute în fişa individuală.
Datorită diversităţii caracteristicilor, ambalajele se prezintă sub forme diferite. Pe ambalaj încărcătorul trebuie să scrie: denumirea tehnică corectă, clasa, numărul Naţiunilor Unite, tipul ambalajului şi după caz, cantitatea totală.

Niciun comentariu: