Durerea

           Sensibilitatea este o caracteristica a organismelor vii, se materializeaza in reactii clinice si subclinice de la senzatii stimulatoare pana la perturbari generale nocive. Durerea e o componenta importanta a sensibilitatii, a aparut pe scara evolutiei la un nivel superior de integrare si organizare a materiei vii. In functie de nivelul de integrare a stimulilor senzatia durerosa provoaca reactii diferite. Cele mai simple sunt reactiile segmentale, materialiate in arcul reflex. Actiunea mai intensa a factorului algogen determina reactii supra segmentale care se transmit la etajele superioare ale SN. La acest nivel se produc raspunsuri ale structurilor subcorticale: descarcari de adrenalina, noradrenalina => manifestari clinice => cresterea frecventei cardiace si respiratorii, stimulari metabolice. In cazul unei densitati a stimulilor  algici care depaseste nivelul de suportabilitate apar reactii comportamentale, modificari de atitudine de la frica (tipete, pozitii ale corpului) pana la stari de hiperexcitabilitate si chiar agresivitate.

            Durerea e o reactie de aparare a organismului astfel incat pana la o anumita limita e o componenta a sindromului general de adaptare. Persistenta agresiunii sau intensitatea maxima a acesteia transforma durerea in agent patogen => un cerc vicios astfel incat durerea devine ea insasi factor nociv producand in organism dereglari homeostazice, manifestandu-se in forme diferite, conditionata de foarte multi factori:

*  agenti traumatici - mecanici, fizici, chimici. In functie de intensitatea si durata actiunii provoaca stimuli care se transmit pe calea filetelor nervoase dar si pe cale limfatica si hematogena la SNC. Acestia ajung la nivelul diencefalului unde exista formatiuni anatomo-fiziologice specializate in analiza acestor stimuli. La primate, de la nivelul talamusului exista conexiuni spre cortex unde se realizeaza integarea si analiza superioara.

* specia - sensibilitatea este mai mare cu cat  este mai evoluata. In varf este omul la care se adauga si durerea psihica. (calul, pisica, cainele, capra, oaia, porcul, rumegatoarele, pasarile, reptilele)

* rasa - cu cat sunt mai specializate cu atat sensibilitatea dureroasa e mai mare.

* temperamentul

* starea fiziologica

* varsta - animalele tinere sunt mai rezistente

* factorul algogen

* locul unde actioneaza agentul traumatic

* repartitia receptorilor algici e neuniforma pe suprafata corpului => sensibilitatea e mai mare la nivelul extremitatilor. Organele incapsulate manifesta mai intens durerea datorita spatiului limitat.

            Receptorii algici sunt reprezentati fie de terminatiunile filetelor nervoase senzitive, fie de formatiuni histologice specializate (Meissner, Ruffini, Krause) pentru receptarea unor stimuli diferiti. In momentul stimularii acestia produc un impuls nervos care se transmite pe caile aferente pana la neuronii specializati. Pe calea eferenta se transmite comanda la organele efectoare. Intensitatea stimulilor e analizata dupa care se produce senzatia dureroasa.

            Limita maxima la care stimulul e perceput ca senzatie dureroasa se numeste prag de perceptie dureroasa. Exista mediatori chimici ai durerii (histamina, serotonina, calicreina) care raspund de durerea secundara. Aceasta apare dupa un timp variabil de la producerea agresiunii. Ele se elibereaza in organism atat prin distructiile tisulare cat si ca urmare a modificarilor fiziologice din focarul traumatic (hipoxie, acidoza).

            Mediatorii chimici sunt polipeptide eliberate de diferite structuri celulare sub influenta SN si a PG. Aceste amine active scad pragul sensibilitatii dureroase pana la limite foarte mici. Aceasta explica faptul ca un teritoriu inflamat prezinta sensibilitate crescuta.

            Durerea la inceput e o reactie normala de aparare menita sa scoata organismul de sub influenta factorilor agresivi, cand intensitatea e foarte mare durerea devine ea insasi factor  nociv => perturbari importante ale homeostaziei declansand sindromul reactiei postagresive.

Niciun comentariu: