E-urile de pe vremea lui Ceausescu

Mai ţineţi minte galantarele de la alimentară pline cu lapte, iaurt, sana şi brânză topită, crenvurştii şi salamurile cu soia? Bananele verzi coapte în şifonier, dropsurile chinezeşti?
Puţini ştiu însă că şi în fabricaţia multor produse se foloseau E-uri. Este adevărat, însă se urmărea la sânge cantitatea de conservanţi alimentari. Ori, după Revoluţie, primele organe care au fost desfiinţate au fost controalele tehnice de calitate (CTC-urile).
Elvira Grosu, inginer în chimia alimentelor, ne-a dezvăluit care erau E-urile de pe vremea regimului comunist, de ce un produs avea, în urmă cu aproape două decenii, doar două zile de valabilitate şi astăzi aproape un an.
„Pe vremea lui Ceauşescu erau maxim opt conservanţi şi aromatizanţi alimentari. Cei mai cunoscuţi sunt azotiţii şi azotaţii de sodiu. Concentraţia maximă admisă era de 14 mg/100 grame produs", ne spune inginerul în chimia alimentară.
Preparatele de carne conţineau conservanţi Preparatele de carne conţineau, invariabil, conservanţi şi coloranţi. Se foloseau conservanţii pentru menţinerea culorii hemoglobinei roşii, altfel, ea s-ar fi oxidat chimic şi ar fi căpătat culoarea vineţie.
În lipsa acestor conservanţi, produsul din carne ar fi avut un aspect comercial neplăcut, devenind astfel neatractiv pentru populaţie. Cantitatea admisă de conservant era de 7 – 8 mg/100 gram. Orice produs care nu respecta acest STAS era retras de pe piaţă.
Brânzeturile conţineau doar clorură de sodiu, adică sare alimentară. Mare preţ se punea în acele vremuri, pe lanţul frigorific, care trebuia să fie la 10 grade Celsius. „Pe vremea lui Ceauşescu exportam foarte multă telemea în Grecia, era foarte agreat acest produs", îşi aminteşte inginerul chimist.
În cazul în care nu se respectă temperatura de păstrare de 10 grade Celsius, în produs apar modificări organoleptice şi microbiologice. Calitatea unui produs lactat, indiferent dacă era vorba de brânză sau de caşcaval, era dată, la o primă evaluare, de ochiurile de fermentaţie. În
cazul în care ochiurile erau lunguieţe, produsul era bun, iar dacă ochiurile erau rotunde nu era indicată comercializarea respectivului produs. „Când găseam o bucată de caşcaval fără găuri de fermentaţie îi ziceam săpun", ne spune Elvira Grosu.
Aţi mai văzut azi vreun produs cu găuri de fermentaţie?
Un iaurt avea termen de valabilitate maxim 72 de ore. Cum produsele nu conţineau conservanţi, şi termenele de garanţie erau foarte mici. Astfel, pentru un iaurt, termenul era între 48 şi 72 de ore, laptele avea termen de garanţie maxim 72 de ore, iar halvaua, maxim 30 de zile. La insistenţele inginerilor chimişti, reprezentanţii Ministerului Comerţului de la acea dată au acordat termenul de valabilitate. Asta se întâmpla în perioada anilor 1975. Era vorba de un termen până la care produsul putea fi consumat în deplină siguranţă. Aşa s-a ajuns ca brânza topită, spre exemplu, să aibă un termen de valabilitate de 30 de zile.
Un alt motiv pentru care termenul de valabilitate era foarte scurt era lipsa lăzilor frigorifice, atât în depozite, cât şi în magazine. Astfel, termenul de valabilitate al unei sticle de bere începea să curgă din momentul în care era expusă în magazin.
E-urile au intrat pe piaţa românească otrăvindu-ne. Ministerul Sănătăţii nu a luat nicio măsură pentru a stopa sau măcar a diminua cantitatea de conservanţi din alimente. În timp, aceşti conservanţi şi aromatizanţi se acumulează în organism şi produc modificări ale stării de sănătate.
Cel mai adesea, ne spune Elvira Grosu, inginer în chimia alimentelor, E-urile consumate produc o stare de irascibilitate. Cei mai afectaţi sunt copiii şi persoanele în vârstă.
Ce alimente conţineau E-uri? În primul rând mezelurile, care aveau în compoziţie conservanţi pentru menţinerea culorii hemoglobinei. Apoi, bomboanele, care conţineau acidul ascorbic -un produs pe care-l importam din China. De asemenea, alcoolul şi produsele zaharoase aveau în compoziţie diverse E-uri.
„Ministerul Sănătăţii ar trebui să limiteze coloranţii artificiali, cu riscul diminuării termenului de valabilitate al unui produs", ne spune specialistul.
Înainte de 1989, când pe piaţă erau admişi maxim opt conservanţi şi aromatizanţi, termenul de valabilitate al produselor era mult mai mic. Spre exemplu, un iaurt avea termen de valabilitate maxim 72 de ore, iar în prezent, un astfel de produs are termen de valabilitate şi aproape o lună.

Ouăle erau conservate în clorură de var. Este adevărat, toţi sunt de părere că pe vremea lui Ceauşescu produsele erau sănătoase, fără E-uri. Cum nu conţineau conservaţi sintetici, iar lăzile frigorifice unde produsele s-ar fi putut păstra un timp mai îndelungat lipseau, se apela la soluţii de compromis. Ouăle, spre exemplu, erau conservate la frig sau în… clorură de var.
Cum se stabilea dacă ele erau proaspete? Prin ovoscopare, adică prin măsurarea camerei de aer din ou, care nu trebuia să fie mai mare de un centimetru.
Întreruperile dese de curent de pe vremea lui Ceauşescu produceau mari pagube în domeniul comerţului. Peştele, un aliment perisabil, a ajuns, nu de puţine ori, făină furajeră. Se mai sorta ce se putea sorta şi se trimitea la conservat, iar restul ajungea hrană pentru păsări.

Bananele erau coapte în magazii Bananele, un fruct de lux pe perioada comunistă, nu ajungea întotdeauna pe piaţă. Fostul inginer în chimia alimentară îşi aminteşte cum un întreg
transport de banane a fost trimis la Munca Ovidiu şi din ele s-au făcut piureuri pentru copii. „Temperatura de transport este de 13 grade Celsius, nici mai mult, nici mai puţin. Dacă temperatura este mai mică, ele se înnegresc. Odată, s-a întârziat transportul şi toate au venit răscoapte şi astfel din ele s-a făcut piure de fructe", ne spune Elvira Grosu.
În cazul în care transportul de banane ajungea la timp în Constanţa, fructele se coceau în depozite, căldura fiind asigurată de butelii. O atenţie deosebită se acorda citricelor, care puteau fi infestate cu paraziţi. Prin refrigerare, paraziţii erau anihilaţi. Pe vremea lui
Ceauşescu, specialiştii se luptau pentru ca a se limita înmulţirea paraziţilor. Aveam şi noi gândacul de Colorado şi mulţi alţi paraziţi.
Cum ne dăm seama dacă o portocală sau un grapefruit sunt infestate cu paraziţi? Specialistul ne spune că pe pulpa fructului apar pete de culoare maronie, iar parazitul se poate vedea la microscop. Citricele pot fi infestate cu paraziţi încă de la stadiul de floare. Parazitul se dezvoltă
mai apoi în fruct.

Niciun comentariu: