Contextul de securitate din Orientul Mijlociu

Interviu cu evreul Jacob Goldberg, consilier pe probleme de politică externă al ex-premierului israelian Ehud Barak, expert în problematica Orientului Mijlociu şi în drept internaţional.

În prezent, principala problemă aflată pe agenda politicii externe a Israelului se referă la planul unilateral al premierului Ariel Sharon de retragere din Fâşia Gaza şi Cisiordania. Domnule Goldberg, vă rugăm să ne spuneţi opinia dumneavoastră în legătură cu acest subiect.
Decizia Israelului de a se retrage din respectivele zone a fost unilaterală, luată încă din timpul Intifadei. Între timp, la conducerea Autorităţii Palestiniene a ajuns un nou lider, Mahmud Abbas, care a înţeles cât de periculoasă este această retragere unilaterală pentru securitatea din Gaza şi Cisiordania, ea putând genera un vacuum de putere care ar permite organizaţiilor teroriste palestiniene să-şi extindă ramificaţiile în aceste regiuni. De aceea, în prezent, conducerea palestiniană se află sub o enormă presiune, încercând să includă decizia unilaterală a Israelului într-un acord bilateral care să prevadă şi modalităţile prin care instituţiile palestiniene vor prelua controlul în aceste regiuni. Consider că, imediat după alegerile din Palestina, Mahmud Abbas este obligat să negocieze şi să încheie un astfel de acord cu Israelul pentru a evita haosul şi anarhia în urma retragerii forţelor israeliene.
Consideraţi că această retragere poate avea loc în contextul persistenţei violenţei în zonă?
Consider că, în contextul continuării actelor teroriste, guvernul israelian se va afla sub o extraordinară presiune, cu atât mai mult cu cât politica de retragere unilaterală a fost şi este puternic contestată de diverse forţe politice. Continuarea violenţei va exacerba conflictul din cadrul societăţii israeliene, dintre dreapta şi stânga politică, şi va submina poziţia premierului Ariel Sharon. Cu alte cuvinte, dacă Israelul constată că retragerea din Gaza şi Cisiordania nu are nici un impact în diminuarea violenţei, s-ar putea să fie nevoit să-şi revizuiască politica de retragere. Şi asta cu atât mai mult cu cât, după retragere, violenţa va înceta în respectivele teritorii şi va fi redirecţionată spre teritoriul Israelului. Sumarizând, pot afirma că implementarea planului de retragere ar putea fi împiedicată de continuarea violenţei în zonă.
Cum apreciaţi relaţiile dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană, după moartea lui Yasser Arafat?
Moartea lui Arafat a reprezentat un punct de cotitură. Aşa cum am putut observa, atâta timp cât Arafat a fost liderul Autorităţii Palestiniene, nu s-a putut înregistra nici un progres pe calea păcii. Din contră, violenţele şi actele teroriste au continuat şi chiar s-au intensificat. După moartea sa şi după alegerea noului lider, în câteva zile, a fost semnat, de către Sharon şi Abbas, un acord de încetare a focului. De asemenea, consider că Mahmud Abbas este capabil să introducă reformele necesare în cadrul instituţiilor palestiniene, să accentueze rolul regulilor şi al legilor şi să diminueze practica deciziilor personale moştenită de la Arafat. Toate acestea sunt lucruri pozitive. Din păcate, Mahmud Abbas a acordat prea multă libertate de acţiune unor organizaţii teroriste precum Hamas şi Jihadul Islamic, libertate care ar putea fi folosită nu doar împotriva Israelului, ci chiar împotriva lui Abbas.
Consideraţi că noile autorităţi palestiniene pot controla Hamas şi alte organizaţii similare?
Cred că sunt capabile, însă nu ştiu dacă doresc acest lucru sau dacă doresc să adopte cea mai bună strategie în acest sens. Pe de o parte, înţeleg că Mahmud Abbas nu doreşte să rişte un război civil între el, conducerea palestiniană şi Hamas. Pe de altă parte, consider că strategia lui de a încerca să aducă liderii acestei organizaţii în interiorul conducerii palestiniene, de a încerca să-i integreze în loc să-i confrunte s-ar putea să nu fie cea mai bună strategie, putând avea un efect de bumerang. Aceasta deoarece atitudinea pasivă a lui Abbas faţă de activităţile Hamas îi permite respectivei organizaţii să se reînarmeze şi să desfăşoare o politică independentă faţă de cea oficială, faţă de politica Autorităţii Palestiniene. După părerea mea, nu este normal ca un lider care pune accentul pe instituţii şi legi să permită, în acelaşi timp, existenţa în cadrul societăţii a unor grupări militare care au propria agendă politică. În cele din urmă, cred că liderul palestinian va avea de suferit de pe urma propriilor decizii.
Cum evaluaţi, în linii mari, actualul context de securitate din Orientul Mijlociu?
În ceea ce priveşte mediul de securitate între Israel şi Palestina, pot afirma că, în urmă cu două luni, situaţia era mult mai bună. Acordul de încetare a focului era mai bine respectat comparativ cu situaţia prezentă când organizaţia Hamas a reînceput atacurile împotriva oraşelor israeliene. Curajul liderilor respectivei organizaţii teroriste va creşte în continuare atâta timp cât autorităţile palestiniene nu vor întreprinde nimic pentru a-i opri, fapt ce va creşte numărul atacurilor. Aşadar, contextul de securitate se va înrăutăţi atâta timp cât liderii Hamas înţeleg că Mahmud Abbas fie nu doreşte să-i oprească, fie este prea slab să o facă şi atâta timp cât vor şti că nu întâmpină nici un risc continuând acţiunile violente. Cu cât Abbas este mai pasiv, cu atât activităţile teroriste se vor înmulţi. Cu toate acestea, consider că încă suntem într-o perioadă de tranziţie, de tatonări între diverşii lideri palestinieni, adevăratul test urmând a avea loc după alegerile din Palestina care sunt programate în luna iulie.
Cum descrieţi actualul context politic intern din Israel?
În mod cert este un context fluctuant, care suferă profunde schimbări generate de mai multe evoluţii cumulative. Mă refer, în primul rând, la faptul că, în prezent, premierul Sharon, implementează o politică total opusă aceleia pe care a anunţat-o în timpul campaniei electorale care l-a adus la putere. Populaţia care l-a votat se află într-o confuzie totală deoarece cel care a susţinut construirea de colonii le spune acum coloniştilor că trebuie să-şi părăsească locuinţele. Ceea ce complică situaţia este faptul că partidul de guvernământ, Likud, care de departe este cel mai important partid din Israel deţinând în parlament 40 de locuri comparativ cu doar 20 deţinute de următorul partid ca importanţă, este divizat. Există, în cadrul Likud, o grupare care-l susţine pe Sharon şi un grup important de lideri, numiţi în Israel „rebeli”, care se opun politicilor guvernului, contestându-i autoritatea. Un al doilea fapt interesant se referă la sprijinul stângii, Sharon putând supravieţui la putere doar atâta timp cât Partidul Muncii va participa la guvernare şi îi va susţine deciziile. Este un paradox care nu poate continua foarte mult, mai ales după finalizarea planului de retragere din Gaza şi Cisiordania, programată în luna august. Este greu de guvernat o ţară în aceste condiţii şi de aceea consider că în Israel vor avea loc alegeri anticipate.

Niciun comentariu: