Interesele UE in regiunea Orientului Mijlociu Extins si a Africii de Nord

The regions of North Africa and Broader Middle East have great political and economical
importance for the external relations of the European Union. The European Union initiated a set
of programs for economical and political cooperation with the states within BMENA. The main
goal of these programs consists in trying to increase the level of political and economical stability
of these regions.

Although the United States are very strong from a military point of view, one must not ignore the
economical and financial resources of the European Union; those resources might have, in the
future, a significant role in maintaining regional stability in the Middle East. Adopting a common
Euro-Atlantic strategy in order to put an end to security threats should be a must for both EU and
the US.

As a consequence of the fact that the institutions within the ESDP (European Security
and Defense Policy) are still flexible, the diplomatic and political dialogue between EU and the
states within BMENA should be facilitated.

The European Union has the same interest as the United States in trying to bring to an
end the Israeli -Palestinian issue. Although the Europeans sometimes had point of views
different from those of the United States regarding this issue, the cooperation within the Quartet
manages to offer new dimensions to the trans-Atlantic relations.
The Euro-Mediterranean partners established the three main objectives of the Partnership (also
known as the ‘Barcelona Process’):

1. The definition of a common area of peace and stability through the reinforcement of political
and security dialogue (Political and Security Chapter).
2. The construction of a zone of shared prosperity through an economic and financial partnership
and the gradual establishment of a free-trade area (Economic and Financial Chapter).
3. The rapprochement between peoples through a social, cultural and human partnership aimed
at encouraging understanding between cultures and exchanges between civil societies (Social,
Cultural and Human Chapter).
Regiunile Africii de Nord, Orientului Mijlociu, si Golfului Persic sunt de o importanta
strategica vitala pentru Uniunea Europeana. Atat Comisia cat si Consiliul European au identificat
in aceste regiuni interese-cheie pentru agenda de politica externa a Uniunii. Pentru fiecare dintre
aceste trei regiuni care fac parte din Orientul Mijlociu Extins, Uniunea Europeana a initiat
programe de cooperare politica si economica menite, pe de o parte, sa reprezinte interesele
Uniunii in regiuni cu importanta geoeconomica ridicata (referindu-ne la imensele resurse de
hidrocarburi din regiunea Golfului Persic) si sa contribuie, pe de alta parte, la cresterea gradului
de stabilitate politica dar mai ales economica a statelor cuprinse in macro-regiunea Orientului
Mijlociu Extins.

Desi nu opereaza in documentele sale oficiale cu denumirea generica „Greater Middle
East, aceasta fiind o sintagma de origine americana, totusi Uniunea Europeana incearca sa
structureze gradual o strategie proprie pentru macroregiunea Orientului Mijlociu Extins. Insa spre
deosebire de Statele Unite, Uniunea Europeana pune mai mult accentul pe dezvoltarea de
programe de cooperare si initiative economice si politice cu regiunea Africii de Nord; motivele
Uniunii pentru o astfel de optiune sunt lesne de inteles: principala explicatie ar fi una de ordin
geopolitic -regiunea sud-mediteraneana se afla in imediata apropiere a granitelor Uniunii,
schimburile economice fiind astfel facilitate. Pe de alta parte, exista temerea (deloc exagerata) ca
dinspre aceasta regiune se pot propaga amenintari si riscuri la adresa securitatii europene:
fenomenul emigratiei ilegale dinspre Africa de Nord este o problema acuta, mai ales pentru
statele sud-europene. Acest fenomen este in primul rand acest fenomen este considerat un
catalizator al cresterii fenomenului infractionalitatii si a criminalitatii organizate. Se explica astfel,
atentia deosebita de care a aceasta regiune mediteraneana se bucura din partea Uniunii

1


Europene. Asa-numitul „Proces Barcelona”, initiat in anul 1995, demonstreaza cele indicate mai
sus.

Spre deosebire de Statele Unite, care opereaza cu un termen generic foarte cuprinzator
din punct de vedere geografic, respectiv Orientul Mijlociu Extins (in cadrul caruia sunt incluse
statele din regiunea Africii de Nord, Orientului Mijlociu si Golful Persic, pana in Afganistan) -
Uniunea Europeana a preferat, totusi, o concentrare graduala a eforturilor strategiei sale privind
politica externa; astfel, Uniunea Europeana este mai in primul rand angajata in accentuarea
cooperarii economice cu statele din regiunea Africii de Nord; in Orientul Mijlociu Uniunea
Europeana este angrenata in finalizarea procesului de pace dintre Israel si Palestina, facand
parte din asa-numitul Cvartet (din care mai fac parte SUA, Rusia si ONU). Pentru regiunea
Golfului Persic politica externa a Uniunii Europene se concentreaza asupra modelelor bilaterale
de cooperare, dar si asupra extinderii relatiilor cu statele ce fac parte din GCC -Consiliul pentru
Cooperare in Golf (Bahrain, Kuwait, Quatar, Oman, Arabia Saudita, si Emiratele Arabe Unite)

Parteneriatul Euro-Mediteranean / Procesul Barcelona

Parteneriatul Euro-Mediteranean, care este, in fapt o continuare a Procesului Barcelona

– initiat in 1995, este o initiativa de cooperare intre Europa si statele mediteraneene si cele din
Orienul Apropiat. Astfel, Parteneriatul include 35 de membri: 25 din cadrul UE plus Algeria,
Maroc, Tunisia, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Autoritatea Palestiniana, Siria, Turcia. Libia a
obtinut statutul de observator in 1999.
Cele trei obiective ale Parteneriatului sunt urmatoarele:

1. definirea unei arii comune de stabilitate prin consolidarea dialogului politic si de
securitate – potrivit raportului Comisiei Europene din 12 aprilie 2005 cu privire la evolutia
Procesului Barcelona la implinirea a 10 ani de la lansarea Parteneriatului, nu s-au inregistrat
progrese notabile in domeniul cooperarii in probleme de securitate. Aceasta tendinta catre un
progres lent a fost inregistrata in special in domeniul politicii de non-proliferare a armelor de
distrugere in masa si in cadrul ansamblului de masuri privind contra-terorismul: „Parteneriatul nu
a avut nici un efect asupra conflictelor majore din regiune (arabo-israelian, din Sahara de Vest si
din Cipru); contrar evolutiei evolutiei asteptate, existenta acestor conflicte a avut un efect negativ
asupra Procesului. In concluzie, nu se poate afirma ca Procesul a determinat o evolutie rapida in
directia democratizarii, insa a condus la crearea unei structuri de cooperare sistematica”.
2. construirea unei zone de prosperitate prin intermediul parteneriatului financiar si
economic si stabilirea graduala a unei zone de liber-schimb – Parteneriatul presupune
stabilirea unei regiuni euro-mediteraneene de liber-schimb (EMFTA) pana in 2010, care include si
o uniune vamala. Aceasta zona de liber schimb urmeaza sa inglobeze 600-800 milioane de
consumatori din 40 de state, devenind astfel una din cele mai mari unitati globale de liber-schimb.
3. cooperarea in domeniul social, cultural la nivelul societatii civile
Parteneriatul Euro-Mediteranean contine doua directii complementare:
• dimensiunea bilaterala – presupune incheierea unor Acorduri de Asociere pe care
Uniunea le-a negociat cu fiecare stat in mod individual.
• dimensiunea regionala – dialogul regional reprezinta unul dintre aspectele inovative ale
Parteneriatului, acoperind in acelasi timp domeniile politic, economic si social.
Cooperarea regionala are un esential impact strategic.
Principalul instrument financiar al Parteneriatului este Programul MEDA, care ofera
asistenta tehnica si financiara de implementare a programelor de reformare a structurilor
apartinand partenerilor mediteraneeni. O alta sursa de finantare pentru implementarea
programelor Parteneriatului Euro-Mediteranean este Banca Europeana de Investitii.

Foarte important de mentionat este ca Parteneriatul prevede si intentia de a crea o piata
euro-mediteraneana in domeniul energetic, ca una din conditiile care sa asigure dezvoltarea
economica a regiunii.

Procesul de Pace din Orientul Mijlociu – „Middle East Peace Process” (MEPP)

MEPP reprezinta o alta directie a politicii externe a Uniunii Europene complementara
Procesului Barcelona, concentrandu-se pe chestiunea rezolvarii conflictului israeliano-palestinian.
MEPP vizeaza in primul rand asigurarea unui suport suplimentar pentru implementarea „Foii de
Parcurs” („Road Map”) stabilite in decembrie 2002 in comun de catre Statele Unite, Rusia, ONU

2


si UE. In acest context, Uniunea Europeana sustine „solutia a doua state independente” – Israel
si Palestina (pana la finele anului 2005, conform Rezolutiilor 242, 338, 1397, 1402, si 1515 ale
Consiliului de Securitate al ONU), rezolvarea problemei refugiatilor palestinieni (una din
chestiunile cele mai delicate ale procesului de pace palestiniano-israelian) precum si a chestiunii
impartirii Ierusalimului.

MEPP inglobeaza pozitia oficiala a UE cu privire la conflictul israeliano-palestinian, si in
acelasi timp descrie relatia Uniunii cu Autoritatea Palestiniana si Israel. Astfel, MEPP prevede
necesitatea parcurgerii anumitor etape de catre ambele parti aflate in conflict, aditional fata de
prevederile Foii de Parcurs: Autoritatea Palestiniana trebuie sa adopte reforme in domeniul
institutiilor politice si cu caracter militar (institution-building), sa adopte masuri urgente de
contracarare e fenomenului terorist. Israelul este incurajat sa continue planurile de retragere
militara din Gaza si Cisiordania, precum si sa rezolve problema coloniilor evreiesti din teritoriile
palestiniene.

Ca o completare la prevederile Foii de Parcurs, Uniunea Europeana sustine crearea unui
mecanism de monitorizare a respectarii etapelor de finalizare a procesului de pace.

MEPP presupune abordarea de catre UE a problemelor politice, economice si de
securitate, simultan, in vederea rezolvarii conflictului. Componenta cea mai dezvoltata a MEPP
este cea de sprijin economic si financiar. Pentru 2005, de exemplu, Comisia Europeana a
aprobat finantarea UNRWA (Agentia ONU pentru Refugiati de Razboi) cu aproximativ 63 de
milioane de Euro, pentru imbunatatirea conditiei refugiatilor palestinieni. De asemenea, UE a
sustinut financiar programe de reforma ale institutiilor Autoritatii Palestiniene: adoptarea pentru
prima oara a unui buget propriu (2003), imbunatatirea auditului intern si extern, constituirea unui
sistem performant de taxe si impozite. Tot prin intermediul MEPP Uniunea Europeana a aprobat
un buget de finantare a Autoritatii Palestiniene cu aproximativ 250 milioane de Euro pentru anul
2005, suma ce ve fi utilizata in principal pentru proiecte de refacere a infrastructurii.

Relatia UE cu Israel se concentreaza, in primul rand, in domeniul economic, Israelul
devenind in ultimii zece ani unul din principalii parteneri economici ai Uniunii (tabel 1):

(in milioane €) 2001 2002 09/2003
Exporturi Israel catre UE 6,294 5,638 3,837
Pondere export Israel 31 % 29.5 % 31%
Importuri Israel din UE 11,352 10,408 6,486
Pondere importuri din UE 40 % 40 % 40%

Sursa: Biroul Israelian de Statistica, 2004

Cooperarea economica cu Israel se face si in domenii precum industria energetica
(electricitate), telecomunicatii, agricultura, s.a.

Relatiile Uniunii Europene cu statele din regiunea Golfului Persic au un caracter
bilateral, si nu se inscriu in Parteneriatul Euro-Mediteranean: „In plus fata de Procesul Barcelona
care a impus ideea necesitatii incheierii unor acorduri de cooperare cu majoritatea statelor din
sudul si estul Mediteranei, precum si o Strategie Comuna pentru aceasta regiune, abordarea
europenilor include si adoptarea unor pozitii comune cu privire la statele arabe, Israel, un acord
de cooperare cu Yemen, consultari regulate intre UE si Consiliul pentru Cooperare in Golf (GCC),
precum si negocieri nefinalizate inca pentru cooperare economica cu Iranul.”

Relatia cu GCC se constituie intr-un dialog economic care vizeaza in primul rand
cooperarea in domeniul exporturilor de petrol din statele OPEC (in acelasi timp si membre al
GCC).

In privinta relatiei UE – Irak exista deja un Acord de Asistenta (din martie 2004) care
prevede sprijin financiar pentru reconstructia post-conflict. Acest Acord prevede furnizarea de
catre UE a 130 de milioane de Euro pentru implementarea de politici sociale (somaj, reforma
adiminstrativa), precum si asistenta tehnica in domenii de importanta strategica (energie si

3


extractia petrolului). Asistenta financiara in cadrul acestui program este de aproximativ 200 de
milioane de Euro.

Tot in directia imbunatatirii cooperarii intre UE si statele din Africa de Nord si Orientul
Apropiat exista si alte programe precum „The Wider Europe-Neighbourhood Programme”
(“Europa Largita – Programul privind Vecinatatea UE”), al Comisiei Europene (din martie 2003),
care este destinat statelor care nu vor adera in viitorul apropiat la UE, dar care vor beneficia de
participarea in cadrul unor programe ale Uniunii, si vor avea contacte economice cu Piata Interna.

Concluzii

Desi Statele Unite sunt foarte puternice din punct de vedere militar, totusi, resursele
economice si de natura financiara ale Uniunii Europene pot avea un rol esential, in viitor, pentru
mentinerea unei stabilitati regionale in Orientul Mijlociu. Devine vitala, astfel, adoptarea unei
pozitii comune euro-atlantice privind rezolvarea problemelor la adresa securitatii in Orientul
Mijlociu: terorism, non-proliferare NBC, rezolvarea conflictelor si diminuarea divergentelor inter-
statale, securitatea energetica.

Intrucat institutiile care tin de PESC (Politica Europeana de Securitate Comuna) sunt
flexibile si in formare, dialogul politic cu statele din vecinatatea UE in privinta politicilor de
securitate este astfel facilitat: „Din perspectiva vecinilor, slabiciunea PESC consta in faptul ca
este deseori fragmentata si fara un rezultat vizibil. Mai mult, politicile de aparare si securitate sunt
utile numai in ceea ce priveste o mica parte din problemele pe care UE doreste sa le rezolve in
vecinatatea sa. In mod obligatoriu, politicile de securitate se bazeaza pe probleme specifice, iar
amenintarile de la periferia UE sunt in general de natura non-militara. Exista probleme de
securitate interna precum imigratia ilegala, traficul ilegal si crima organizata pentru care
instrumentele potrivite sunt administrarea si controlul frontierelor si nicidecum militare. (...)
Principalele amenintari de securitate provin, cel mai probabil, din sudul UE, din zona Mediteranei:
terorism, conflicte pentru resursele nationale, explozia demografica ducand la emigrare masiva.
Principalele instrumente sunt cele non-militare, ca de exemplu: securitatea interna, dezvoltarea
economica si sociala si angajamentul social dincolo de elita politica. De aceea, dezvoltarea
PESC in urmatorii cativa ani trebuie sa elaboreze mai detaliat utilizarea acestor instrumente. In
acest context, includerea unor noi obiective pentru securizarea noii vecinatati a Uniunii Europene
in strategia de securitate a Inaltului Reprezentant este foarte binevenita.” Toate aceste initiative
al UE fac parte, deci, din procesul de adaptare a politicii externe si de securitate a UE la noul
mediu international, cu concentrare asupra regiunilor din vecinatatea Uniunii.

Desi aceste nu fac parte oficial din aria de acoperire a Politicii Europene de Securitate
Comuna a UE (PESC), totusi ele sunt foarte importante pentru proiectarea structurii politicii de
securitate a Uniunii Europene pe termen mediu si lung.

Uniunea Europeana este interesata cel putin in aceeasi masura ca si Statele Unite de
rezolvarea cat mai rapida a conflictului israeliano-palestinian. Desi pozitiile europenilor si ale
Statelor Unite difera uneori cu privire la modalitatile de rezolvare ale acestui conflict, totusi,
cooperarea in cadrul Cvartetului confera noi dimensiuni relatiilor trans-atlantice cu privire la
strategiile politice care trebuie aplicate in Orientul Mijlociu.

Este deja evident faptul ca Uniunea Europeana, pe masura ce reuseste sa-si identifice
propriile interese de politica externa, nu va ramane doar un observator pasiv sau un sustinator
docil al politicii externe americane in Orientul Mijlociu: „In fapt, Uniunea Europeana incepe sa isi
defineasca prima strategie de securitate comuna tocmai in legatura cu Orientul Mijlociu, facand
astfel concurenta monopolului Statelor Unite in postura sa de unic arbitru regional.(…)
Intensificarea pozitiilor divergente intre UE si Statele Unite privind razboiul in Irak, si o posibila
schimbare politica in Iran, poate incuraja implicarea europena in regiune.”

NOTE:

[1] Conferinta Euro-Mediteraneana a Ministrilor Afacerilor Externe, organizata in noiembrie 1995
a marcat inceputul Parteneriatului Euro-Mediteranean
[2] http://www.eu.int/comm/external_relations/euromed/index.htm
4


[3] Raportul Comisiei Europene realizat cu ocazia implinirii a 10 ani de la lansarea Procesului
Barcelona, Bruxelles, 12 aprilie 2005, p.20,
http://www.eu.int/comm/external_relations/euromed/news/ip05_419.htm

[4] http://europa.eu.int/comm/external_relations/euromed/free_trade_area.htm
http://europa.eu.int/comm/external_relations/euromed/meda.htm -in perioada 1995-2003 au fost
furnnizate
[5] 458 milioane de Euro pentru implementarea programelor de echilibrare economica in
regiunea mediteraneana
[6] imprumuturi in valoare de 3,7 miliarde de Euro in perioada 2002-2003 pentru finantare de
proiecte de dezvoltare economica
[7] http://www.eu.int/comm/external_relations/mepp/index.htm
[8] http://www.delwbg.cec.eu.int/en/index.htm
[9] http://www.eu.int/comm/external_relations/gaza/news/ip05_157.htm
[10] Perthes, Volker, „America’s Greater Middle East” and Europe: Key Issues for Dialogue,
Middle East Policy, Vol.11, No.3, Fall 2004, p. 90; din Consiliul pentru Cooperare in Golf (GCC)
fac parte Kuweit, Bahrain, Oman, Quatar, Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite.
[11] Irak Assistance Programme 2005, p. 3,
http://www.eu.int/comm/external_relations/iraq/doc/c_2005_718.pdf

[12] Irak Assistance Programme 2005, p. 3,
http://www.eu.int/comm/external_relations/iraq/doc/c_2005_718.pdf
[13] Asmus, Ronald; Dimitrov Konstantin; Forbrig, Joerg (editori), O Noua Strategie Euro-
Atlantica pentru Regiunea Marii Negre, „German Marshall Fund”, Washington, Ed. Institutului
Roman de Studii Internationale, 2004, p.111
[14] Brzezinski, Zbigniew, Hegemonic Quicksand, The National Interest, Winter 2004, p.11-12;
articolul este un extras din cartea lui Brzezinski, „The Choice: Global Domination or Global
Leadership”, Perseus Group Books, 2004

Autor:Dragos Banescu cercetator stiintific asistent, ISPAIM, Bucuresti

Niciun comentariu: