Referat:Constantin cel Mare

Constantin cel Mare s-a nascut la Naissus in ziua de 27 februarie a anului 280. El a fost fiul lui Constantius Chlorus ce era ofiter si al Iuliei Helena ce era fiica unui hangiu.Constantin si-a petrecut copilaria si tineretea la curtea din Nicomedia, unde Diocletianus, mai apoi Galerius, il tineau in situatia de ostatec. Tatal sau conducea Occidentul si acolo, acest om neastamparat se putea declara succesor, cum dealtfel s-a si intamplat. De foarte tanar Constantin a devenit ostas fiind folosit in anii 295-296 de catre Diocletianus in expeditia din Egipt. Multi ani i-a petrecut ofiterul Constantin pe malurile Dunarii, trimis acolo de catre Galerius ca sa lupte cu sarmatii. Plecarea lui pe langa tatal sau, ce ajunsese Caesar, cu o pretinsa "permisiune" acordata de Galerius, ar fi fost insa, dupa unii autori, o adevarata fuga. Se spune ca in drum Constantin mutila caii si strica trasurile din posturile imperiale de trasport public pentru ca cei care il urmareau sa nu le poata folosi.

Portretul fizic al primului imparat crestin ne este binecunoscut azi din descrierea pe care ne-a lasat-o cronicarul bizantin Cedrenus. Posedam de asemenea o serie de reprezentari sculpturale si efigii monetare, unde chipul imparatului apare asa cum il infatiseaza Cedrenus. Era inalt ca statura, cu gat puternic si umeri atletici, ceea ce il facea impunator, grav si maiestos. Fata lui fina se remarca printr-un nas acvilin, prin obraji fini si rasi, barbie rotunda si usor proeminenta, parul taiat scurt. Privirea lui aparea patrunzatoare si sclipitoare mai ales in momentele de furie.

Despre caracterul sau gasim interesante constatari intr-un capitol din Eutropius: "Constantin a fost un imparat care, in cei dintai ani ai domniei sale se poate asemui cu cei mai buni imparati, in ultimii, cu cei mai de rand. Era lacom dupa glorie militara si izbanzile pe care le-a avut se datoresc nu atat norocului, cat mai mult pricepirii lui. Prin darnicia si purtarea sa cauta sa-si castige o iubire neprefacuta din partea poporului."

In anul 312, Constantin declara razboi lui Maxentius, ce a fost instalat la Roma ca Augustus in anul 307. Cu o armata de patruzeci de mii de ostasi, in mare parte mercenari germani si bretoni, fiul lui Chlorus trecu Alpii fara a fi impiedicat. Maxentius dispunea de o armata cel putin dubla ca efectiv, dar nu indraznea sa paraseasca Roma si trimise spre Alpi pe Ruricius Pompeianus, prefectul pretoriului. Cavaleria din armata lui Constantin facu minuni de vitejie, obtinand victoriile de la Brescia, Aquileia, Verona si Modena, impotriva lui Pompeianus. Marea batalie s-a dat pe 23 octombrie 312, pe valea stramta a Tibrului, langa podul de piatra numit Milvius, care fusese dublat cu unul de lemn. Constantin a atacat furtunos in fruntea cavaleriei sale, inghesuindu-l pe inamic pe cele doua poduri. Cel din lemn s-a rupt din cauza greutatii si s-a inecat insusi Maxentius.

In Roma invingatorul de la podul Milvius a fost primit in triumf. El a returnat crestinilor din Africa si Roma bunurile confiscate si le-a permis sa primeasca ajutoare din tezaurul statului, necesare refacerii bisericilor.Constantia, sora lui Constantin, se casatoreste cu Licinius. Se spera ca prin acesta uniune se va restabili o pace politica in tot imperiul. Dar intelegerea lui Constantin cu Licinius se aratase destul de subreda, cu toate eforturile depuse de catre Constantina pentru a mentine o pace durabila intre cei doi cumnati. Prima ciocnire s-a produs la 8 octombrie 314 la Cibalae, unde armatele lui Licinius au fost puse pe fuga si nu s-au oprit decat in Tracia. Aici a mai avut loc o noua batalie la Campus Mardiensis ce a ramas indecisa. A itntervenit dupa aceea o intelegere in defavoarea lui Licinius, care n-a mai stapanit in Europa decat Tracia. Peninsula Balcanica a fost inglobata in imperiul stapanit de Constantin.

Intelegerea dintre Constantin si Licinius s-a mentinut noua ani. In anul 323 gotii au invadat regiunile balcanice pana in Tracia, posesiune a lui Licinius. Temandu-se ca nu cumva barbarii sa atace si tinuturile sale, Constantin a patruns in Tracia fara consimtamantul lui Licinius si i-a alungat pe barbari. Acesta a fost motivul razboiului decisiv din 324, dintre cei doi stapani ai lumii romane. Fortele lor erau aproape egale ca numar, dar actionau diferit din punct de ve- dere religios. Din interese politice Constantin lupta ca aparator al crestinismului, iar Licinius sustinea acum paganismul. Pe valea raului Herbus au avut loc o serie de lupte, pana ce Licinius, infrant, a fost silit sa se retraga in Bizant. A urmat o batalie navala in Bosfor castigata de flota lui Crispus, fiul mai mare al lui Constantin. Refugiat la Nicomedia, Licinius a capitulat (sept. 324). In noiembrie 324 unitatea teritoriala a imperiului roman era refacuta sub conducerea unui singur imparat.

Capacitatea militara a imparatului Constantin s-a vazut in razboaiele de la Dunare cu sarmatii si neamurile germanice, iar abilitatea politica, dar si lipsa de scrupule, din felul cum a stiut sa-si lichideze rivalii la tron. Ambitia, inteligenta, supletea politica, perfidia, spiritul dreptatii afisat public si cruzimea i-au fost arme de nadejde, pe care le-a folosit in situatia haotica din imperiu. Credinta sa religioasa a evoluat dupa aceleasi criterii politice. Ca si tatal sau a fost la inceput adept al lui Apollo ca expresie a sincretismului religios solar. Dupa 312 se afiseaza crestin, dar in acelasi timp construieste temple pagane pe care le frecventeaza. S-a crestinat numai pe patul de moarte, ceea ce i-a determinat pe multi istorici moderni sa-i puna la indoiala "sinceritatea crestina". Este drept ca el a intervenit in sanul bisericii pentru a-i mentine unitatea impotriva schismaticilor si ereticilor, dar aceasta ar fi facut-o in interesul linistii interne a imperiului.

Constantin cel Mare (306-337) a ramas in istorie ca un bun imparat ce a refacut unitatea imperiului, dar mai ales ca primul imparat roman ce a emis un edict de toleranta pentru crestinism (februarie 313). In cele din urma, crestinismul avea sa devina religia unica a imperiului, gratie sprijinului acordat de Constantin si urmasii sai.

Niciun comentariu: