DESPRE NESTIUTELE JUDECATI ALE LUI DUMNEZEU

Un calugar  din Egipt, mergand la Alexandria sa-si vanda lucrul mainilor sale -ca lucra la cosnite -, a vazut o inmormantare. Murise ighemonul acelei cetati, un mare pagan, care omorase mii de crestini, ca era pe timpul marilor persecutii. Era o zi frumoasa si mergea tot orasul dupa el, il ducea la groapa.
Cand a ajuns acasa, un pustnic mare, care vietuia in pustie de 60 de ani si traia numai cu radacini si cu ce gasea prin pustie, a fost gasit mancat de o hiena. Atunci s-a gandit calugarul: ”Ighemonul, care a omorat mii de crestini, cu cata cinste mergea la groapa, iar asta care a slujit lui Dumnezeu 60 de ani si a trait numai in post si rugaciune, a fost mancat de hiena! Ce fel de judecati are Dumnezeu? Mi se pare ca Dumnezeu fiind prea bun, ingaduie si lucruri nedrepte. Am sa ma rog lui Dumnezeu sa-mi arate cum sunt judecatile lui, ca si unii oameni judeca impotriva proniei, a purtarii de grija a lui Dumnezeu. Cutare este rau, este pacatos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii ii sunt rai, femeia ii  este bolnava, iar el scapa de un necaz si da peste altul. Unul este rau si traieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roaga lui Dumnezeu, posteste, si numai de scarbe da, iar altu-i rau, injura, bea si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu”.
Si asa calugarul a observat multe lucruri de acestea, cum zice la proorocul Ieremia” “Doamne, ce este, caci calea celor rai sporeste si calea celor drepti totdeauna este in necaz”? Si din ziua aceea a inceput sa se roage “Doamne, arata-mi judecatile Tale, ca sa nu judec!” Si a inceput a se ruga calugarul acela lui Dumnezeu sa-i arate judecatile Lui; cum de unul, saracul, care-i sfant si drept, este bolnav, sufera, da de necazuri, de scarbe, iar altul pacatos isi face de cap, este sanatos si bogat, are trecere, ajunge mare in dregatorii, in cinste, si in toate ii merge bine. Si s-a rugat calugarul mult timp lui Dumnezeu sa-i arate cum sunt aceste nedreptati, ca cei buni de multe ori dau de greu si celor rai le merge bine. “Sa-mi arate Dumnezeu judecatile Lui, ca si eu de multe ori m-am tulburat de lucrul acesta, ca am vazut multe nedreptati, pe care mi se pare mie ca Dumnezeu le-a ingaduit”. Iar Preabunul Dumnezeu, fiindca omul nu stie judecatile Lui, i-a aratat intr-un chip ca acesta judecatile Sale , desi putea sa-l piarda pentru aceasta iscodire, ca voia sa stie tainele lui Dumnezeu, pe care nu le stiu nici ingerii. Dar pentru ca-l iubea, caci avea viata sfanta, a vrut sa-l intelepteasca, caci judecatile lui Dumnezeu nimeni nu le poate sti.
Odata a plecat pustnicul singur la Alexandria sa-si vanda cosnitele,  era cale de trei zile. Dar cum a pornit de la pestera lui, intr-o poiana frumoasa, i-a iesit in cale un alt calugar, tanar, foarte frumos.
- Blagosloveste, parinte!
- Domnul, fiule sa te blagosloveasca!
- Unde mergi, parinte?
- Ma duc pana la targ, sa-mi vand lucrul mainilor.
Ei vindeau cosnitele si cumparau paine, faceau pesmeti, si se hraneau cu verdeturile care le mai gaseau prin pustie.
- Parinte, eu tot la Alexandria merg.
- Slava lui Dumnezeu ca am tovaras de drum!
Dupa ce i-a luat sarcina batranului, calugarul cel tanar i-a spus:
- Parinte, uite ce este. Stii ce trebuie sa faca, calugarii cand merg la drum! Sa se roage tot timpul si sa vorbeasca cu Dumnezeu. Asta este datoria calugarului si a crestinului, cand merge la drum, sa se roage.
Asa parinte, pana la Alexandria ne cautam de rugaciune!
Sa nu vorbim un cuvant! I-a zis cel tanar. Mergand noi pe drumul asta trei zile, ai sa vezi la mine niste lucruri infricosate. Sa nu vorbesti, san u ma judeci si  a nu-ti calci juramantul!
Da, fiule! Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, nu voi mai vorbi!
Si au pornit amandoi. Calugarul tanar ducea cosnitele si mergeau tacand. Pe la amiaza, cand soarele ardea foarte tare, au dat de un sat si au iesit inaintea lor doi oameni tineri:
- Parintilor, de acum nu mai puteti calatori, pentru ca soarele arde foarte tare. Haideti la noi! Acei doi tineri i-au primit cu mare cinste, caci n Orient, in timpul zilei nu poti calatori, decat dimineata si seara. Si acolo asa-i traditia, cum te-a primit in casa, sa te spele pe picioare. Mantuitorul a spus lui Simon fariseul:”Am intrat in casa ta, apa pe picioarele Mele n-ai turnat!

Pentru ca acolo nisipul este foarte fierbinte si cand ai ajuns in casa omului si-ti da oleaca de apa rece pe picioare, iti face un mare bine. Acei tineri, cand au aflat ca sunt din pustia Schetica, unde erau numai calugari sfinti-Sfantul Antonie cel Mare, Sfantul Macarie cel Mare, Sfantul Sisoe cel Mare, Sfantul Onufrie cel Mare, si alti mari sihastri care-i avem in calendar-, i-au primit cu mai mare cinste, cu dragoste, le-au spalat picioarele, i-au odihnit si i-au pus la masa. Tinerii aceia aveau in casa un vas de argint, foarte scump, ce ramasese din neam in neam. In acel vas le-au pus mancare pustniceasca, din evlavie, dandu-le cuvenita cinste. Calugarii au mancat, au multumit, si sa-u dus sa se odihneasca, ca erau obositi. Spre seara, cand sa plece la drum, calugarul cel tanar a furat vasul de argint. Calugarul cel batran a vazut si se gandea:”Ia uite! Ne-au primit oamenii cu atata cinste
Ne-au spalat picioarele, ne-au dat mancare, si calugarul asta a furat blidul de argint”. Mergand ei mai incolo, au trecut peste o punte. Calugarul cel tanar a facut cruce pe acel vas si l-a aruncat in apa. Batranul a vazut si se gandea:”Ce nedreptate! De ce o fi luat blidul si l-a aruncat in apa? De ce nu l-a lasat acolo?” Dar a tacut ca avea legamant ca pana la Alexandria sa  nu vorbeasca. Seara au ajuns la alti doi tineri. Si aceia le-au iesit inainte, i-au primit cu dragoste, le-au spalat picioarele, cum este obiceiul, si le-au dat odihna. Aceia aveau un copilas de cateva luni. Dimineata, cand sa plece, calugarul cel tanar s-a dus la leaganul copilului, fara sa observe parintii lui, si l-a ucis. Batranul a vazut si zicea in mintea lui:” Cu ce criminal am pornit eu la drum! Acolo a furat blidul de argint, aici a omorat copilul!” A doua zi pe la amiaza, trecand printr-un sat, le-a iesit in cale un gospodar:
- Parintilor, este  caldura mare. Haideti la noi sa va odihniti cateva ore si mai catre seara veti pleca iarasi! Omul acela avea un caine legat, care pazea toata gospodaria. Mai catre seara, cand a inceput a se racori, au plecat. Calugarul cel tanar s-a intors si fara sa observe stapanul, a facut o cruce peste caine si cainele a sarit in sus si a murit. Batranul vedea, dar tacea; “Ce treaba-i asta? Acolo a furat blidul, dincolo a gatuit copilul, aici a omorat cainele!” Mergand ei a doua zi, in drum au trecut pe langa o carciuma. Acolo nu mai vorbeau de Dumnezeu, vorbea alcoolul in capul lor: chiuiau, cantau, fluierau, injurau; si cand i-au vazut pe calugari au inceput a striga:”Uite popa, mai!”- omul cand este beat, nu mai vorbeste el, vorbeste diavolul! Calugarul cel batran n-a zis nimic, isi cauta de drum. Dar cel tanar se intoarce spre carciuma si face trei metanii. Dup ace s-a inchinat la carciuma a plecat mai departe. In marginea padurii era un sat si o biserica pustie. Nu avea nici cruce, usile luate, geamuri sparte; biserica pustie, parasita de vreo 40 de ani. Calugarul cel tanar a luat cateva pietricele, le-a insemnat cu Sfanta Cruce si a inceput a arunca in biserica. Dar calugarul cel batran zicea in mintea lui:”Ia uite, mai! Daca ar fi de la Dumnezeu , n-ar fi facut acestea. Dar este de la diavolul, ca la carciuma s-a inchinat, iar in biserica arunca cu pietre”. Dar nu avea voie sa vorbeasca. Mai era o zi pana la Alexandria . A treia zi de dimineata ajung la o casa acoperita cu paie si cu stuf. Pe prispa casei erau cinci copilasi care plangeau. Calugarul cel batran le-a dat ceva si i-a intrebat:

- De ce plangeti?
- Ieri au ingropat-o pe mama!
- Da, tata aveti?
- Tata a murit anul trecut.
 Ei n-aveau saracii, nici tata, nici mama. Si vorbind ei, calugarul cel tanar a dat foc casei. Copiii au fugit care incotro. Dar batranul n-a zis nimic, ca abia seara ajungeau la Alexandria . Cand au ajuns, acolo era o vila mare si  proprietarul nu era acasa. Calugarul cel tanar s-a suit pe varful casei. A sfaramat acoperisul, usile, geamurile, tot ce era in casa a stricat. Cel batran s-a minunat cum intr-un ceas a sfaramat toata casa, si s-a speriat cand a vazut si gandea:”Acesta este om? Doamne, cat am sa mai rabd eu pe ucigasul acesta? Acolo s-a inchinat la carciuma, dincolo a bulgarit biserica! Aici a stricat casa! Asta  numai rele face!” Dar acum, fiindca ajunsese la Alexandria , putea vorbi. Cand s-a dat jos acela, dupa ce a sfaramat toata casa omului, l-a luat deoparte si l-a intrebat:
- Ia asculta, frate! De acum nu mai pot tacea. A fost juramant intre noi sa  nu vorbim pana aici. Sa-mi spui tu mie ce esti1 Drac esti, om esti, ori inger esti?!

- Dar de ce, parinte? Am facut ceva rau?
- Mai, dar de trei zile, de cand mergem impreuna, ai facut numai lucruri rele!
- Dar ce-am facut, rau, parinte?
- Pai bine, mai, oamenii aceia de acolo, cand ne-am coborat din munte, nu ne-au primit? Nu ne-au ospatat? Si ce au avut ei mai scump, un blid de argint, nu l-ai furat de acolo si l-ai aruncat in apa?
- Si ce zici, parinte?
- Rau ai facut! Mare sminteala, ca oamenii aceia ne judeca, ca am furat!
- Parinte, trei lucruri mari si bune am facut acolo! Blidul acela de argint era litierul de la biserica din acel sat. Il furase strabunicul acelora, dar ei nu stiau. Era scris pe dansul cu slova bisericeasca veche: “ Acesta este litierul bisericii Sfantul Nicolae, donat de familia cutare, si cine il va instraina de la biserica sa stea in iad
pana il va intoarce inapoi”.
Asa scria pe blid. Si din cauza blidului aceluia, noua suflete care l-au folosit se munceau in iad. Si acum aveau sa mearga si acestia in iad, fiindca il foloseau. Si mie mi-a fost mila de dansii si am furat blidul; dar mie nu mi-a trebuit, ca l-am aruncat in apa.
A doua zi a venit paraclisierul bisericii sa se scalde in apa aceea, si a aflat vasul. Acela de la biserica, cunoascand slova bisericii, l-a duca la preot. Si cand a pus blidul in Sfantul Altar,  cei noua au iesit din iad, pentru ca este scris acolo: “ Sa stea in iad pana il vor intoarce inapoi”.
- Deci eu, parinte, trei lucruri bune am facut acolo: i-am scos si pe acei noua din iad, i-am pazit si pe acestia vii sa nu intre, si am dat si blidul bisericii inapoi, ca sa-l aiba, ca era de mare nevoie. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut!
Atunci s-a minunat batranul. “ Ia uite, frate, cum a fost. Si eu socoteam ca e hot, ca a furat blidul!”
- Dar cand ai ucis copilul, tot bine ai facut?
-  Buna treaba am facut si acolo.
- Cum, ai omorat copilul si zici ca buna treaba ai facut?
- Stai si nu judeca dupa mintea ta! Ai vazut copilasul? Acela a fost zamislit in ziua de Pasti. Si avea pus canon de la Dumnezeu , pentru ca nu s-au infranat parintii in ziua invierii Domnului, copilul avea sa ajunga la 20 de ani comandant de talhari si avea sa omoare pe parintii lui. Acesta era canonul pentru neinfranarea lor; si multa lume avea sa omoare si mari tulburari avea sa faca in lume, pentru ca a fost zamislit intr-o zi asa de mare.
Eu aici am facut trei mari lucruri bune: am trimis sufletul copilasului la cer curat, am scapat pe parintii lui de ucidere de mana propriului lor fiu, si ei, gasind copilul mort, vor plange foarte mult si, prin plansul acela, li se iarta si pacatul care l-au facut inspre ziua de Pasti. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut!
- Dar acolo, de ce ai omorat cainele omului?
- Si acolo am facut treaba buna! Cainele acela pazea toata gospodaria, dar a doua zi avea sa turbe. Si cand trebuia sa vina stapana sa-i dea de mancare, avea s-o muste si mare scarba avea sa fie la casa omului aceluia!
Fiindca ne-a primit pe noi, mi-a fost mila de ei si am omorat cainele mai inainte, sa n-o muste pe stapana. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut!
- Dar la carciuma, de ce ai facut cruce si te-ai inchinat?
- Si acolo am facut treaba buna! In carciuma aceea venisera cei mai mari gospodari din sat. Epitropul bisericii, primarul si un mare gospodar. Ei s-au sfatuit sa puna mana de la mana si sa faca biserica din sat care era parasita. Atunci cand am trecut noi, ei au zis: “Doamne ajuta sa facem biserica!”.
Macar ca erau in carciuma, eu am vazut ca oamenii au vrut sa faca treaba buna, am facut si eu trei metanii si am zis: “Doamne, ajuta-le sa faca biserica!”. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut. Eu nu m-am inchinat la carciuma, m-am inchinat lui Dumnezeu, sa le ajute celor ce au pus hotarare sa refaca biserica parasita.
S-a minunat batranul, zicand: “Nici aici nu am avut dreptate!”
- Dar acolo, cand am ajuns in marginea satului, de ce ai aruncat cu pietre in biserica?
- Aceea era biserica cea pustie! Si biserica fiind pustie, dracii jucau pe Sfanta Masa, pe geamuri, pe biserica si radeau de pustiirea locasului lui Dumnezeu, si mi-a fost ciuda. Si ai vazut ca am facut cruce pe acele pietricele si am inceput a zvarli in biserica, iar diavolii au fugit de acolo! Eu n-am bulgarit biserica, ci pe diavolii care erau acolo!
- Dar acolo de ce ai dat foc la casa copiilor? Ai vazut copilasii si nu ti-a fost mila de ei?
- Ba mi-a fost mai mila ca tie! Si am facut foarte bine. Ai vazut ca acei copilasi nu aveau nici mama, nici tata, si au ramas cu cocioaba aceia de casa. Dar nu stiau ei ca in prispa casei este o comoara ascunsa de un strabunic de-al lor. Un vas cu bani de aur curat. Si eu am dat foc casei, ca ei traiau in saracie si nu stiau ca au comoara in prispa casei.
Dupa cateva zile, copiii vor cauta pe-acolo sa vada ce-a mai ramas, si vor da de aceasta comoara si o sa cheme pe un mos de-al lor, care-i epitropul bisericii. Acela, fiind un om cu frica lui Dumnezeu, va lua in grija sa copiii aceia si cu banii gasiti le va face o casa mare cu tot ce le trebuie, o sa-i poarte prin scoli si o sa ajunga oameni mari si credinciosi.
Si tu zici ca rau am facut, parinte, ca am dat foc casei, dar eu am facut bine, ca daca nu dadeam foc casei, nu gaseau ei comoara!
- Dar aici, de ce-ai stricat casa?
- Parinte, casa asta frumoasa a fost facuta cu bani de furat. Si era poruncit de la Dumnezeu asa: “Fiindca s-a facut cu osteneala straina si cu bani de furat, aici barbat cu femeie niciodata nu va trai ! Femeia trebuia sa moara la primul nascut. Numai barbatul vaduv avea sa traiasca toata viata in casa aceasta.”
Si am stricat casa, ca ei sunt dusi la o nunta, si cand vor veni si vor vedea ca totul este sfaramat, vor face inapoi o casa mai mica, cu osteneala lor proprie si nu va mai muri nevasta la primul copil.. Si tu zici ca rau am facut, dar eu am facut bine, dupa voia lui Dumnezeu.
Atunci a intrebat calugarul :
- Sa-mi spui tu mie, mai frate, cate minuni mari ai facut, ce esti tu?
- Dar sa-mi spui si sfintia ta, ce te-ai rugat lui Dumnezeu!
- Eu ma rog de cativa ani, sa-mi arate Dumnezeu judecatile Lui, ca mi s-a parut ca multe lucruri nedrepte ingaduie Dumnezeu in lumea asta.
- Da? Dar n-ai auzit pe Isaia Proorocul ? Pe cat este mai inalt cerul decat pamantul, pe cat este mai departe rasaritul de apus, pe atat sunt mai departe judecatile Mele de judecatile voastre si gandurile Mele de gandurile voastre, fiii oamenilor.
N-ai auzit pe Solomon ce spune ? Pe cele mai grele decat tine, nu le ridica si pe cele mai adanci decat tine, nu le cerca, ca sa nu mori!
N-ai auzit pe David Proorocul care zice ? Judecatile Domnului sunt adanc mult!
Cum ai indraznit tu un om, sa stii judecatile lui Dumnezeu, pe care nici arhanghelii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu n-a vrut sa te piarda, ca putea sa te piarda pentru iscodirea asta, dar, stiind ostenelile tale, m-a trimis pe mine, parinte, sa-ti arat ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.
Vezi cate ai judecat tu de mine? Cate am facut, ti s-au parut ca sunt rele; ca sunt ucigas, ca am furat vasul, ca am dat foc casei, si cate am facut. Dar ele au fost toate bune foarte si toate de mare folos s-au facut. Au fost bune dupa judecatile lui Dumnezeu, nu dupa judecatile oamenilor!
Si tu ai judecat ceva, dar judecatile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, ca ele au fost bune foarte! Tu ai zis ca rau am facut si eu numai bine am facutDeci, de acum inainte sa nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea sa zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecatile Tale!
Deci, parinte sfinte, sa nu mai indrazneasca nimeni din oameni sa cerce judecatile lui Dumnezeu, ca nici ingerii nu pot sti judecatile Lui!
Dar, fiindca esti om, Dumnezeu te-a iertat, insa m-a trimis sa te inteleptesc sa nu mai indraznesti sa iscodesti judecatile Lui, ca judecatile lui Dumnezeu sunt adanc mult si nu le poate sti nimeni, nici ingerii din ceruri.”



Alt cuvant despre judecatile lui Dumnezeu

Un pustnic de langa cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Insa el se gandea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, ca vad ca la cei rai le merge bine, iar cei buni au necazuri si scarbe. Cum, Doamne, de ingadui Tu asa cu bunatatea Ta cea fara de margini?"
 Apoi si-a zis: "Am sa ma rog lui Dumnezeu, sa-mi arate cum sunt judecatile Lui". Ca sunt unii oameni care judeca impotriva proniei, a purtarii de grija a lui Dumnezeu: Cutare este rau, este pacatos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt rai, femeia este bolnava, iar el scapa de un necaz si da peste altul.
 Unul este rau si traieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roaga lui Dumnezeu, posteste si numai de scarbe da, iar altu-i rau, injura, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia : Doamne, ce este, caci calea celor rai sporeste si calea celor drepti totdeauna este in necaz?
 Si din ziua aceea a inceput sa se roage: "Doamne, arata-mi judecatile Tale, ca sa nu judec!" Rugandu-se el asa, odata a avut nevoie sa se duca la cetatea Emesei. Si ducandu-se el, i-a iesit inainte un tanar si i-a zis:
 - Parinte, baga de seama, te duci la Emesa ! Dumnezeu are sa-ti arate mari taine, dar sa nu te smintesti!
 - Unde, fiule?
 - Cand ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, sa bagi de seama ca in marginea orasului este o gradina mare, inconjurata cu copaci, cu garduri, gradina cu copaci roditori, o livada. Si sa bagi de seama ca intr-un loc s-a rupt oleaca gardul si este un copac cu o scorbura mare.
 Sa bagi de seama ca acolo alaturi de gradina, unde-i copacul cel cu scorbura, este o fantanita. Si langa fantana este o carare care trece, iar dincolo este drumul mare. Sa te duci in gradina aceea si sa intri in scorbura copacului. Sa stai acolo ascuns si sa te uiti spre fantana. Si de ce-i vedea acolo, ai sa te folosesti mult.
 Pe urma tanarul a disparut. Pustnicul, cand a ajuns la cetatea Emesei, a vazut fantana, a vazut copacul acela cu scorbura mare in dreptul fantanii, a vazut si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a bagat in scorbura si se ruga la Dumnezeu. Si , stand el acolo si rugandu-se, vede ca vine un boier calare pe un cal frumos. Boierul avea la dansul un toporas si avea o tascuta frumoasa. A venit la fantana, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal sa pasca. Si el a stat, a baut apa si a scos din tascuta de piele 150 de galbeni de aur. I-a numarat si pe urma s-a culcat si s-a odihnit. Dar el in loc sa-i puna in buzunar, i-a pus alaturea.
 Cand s-a trezit el, prima grija era calul. Ii daduse drumul sa pasca. Calul se departase mai incolo, dar pastea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a cazut si a ramas la fantana. El n-a observat ca i-au cazut banii acolo. S-a suit pe cal si s-a dus inainte.
 Parintele pandea din scorbura. Dupa ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a facut cruce, a baut apa si a vazut punga aceea. Si cand a vazut ca intr-insa e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe carare, si nici pe drum inapoi, ci s-a dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.
 In urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un batran sarac cu doi desagi in spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desaga si apa din fantana, si a mancat. Si a multumit lui Dumnezeu si pe urma s-a culcat oleaca.
 In timpul acesta boierul si-a dat seama ca nu are banii la el, ca i-au cazut la fantana, si s-a intors inapoi. Si gaseste pe batranul asta.
 - Mosule, n-ai gasit aici o punga cu galbeni?
 Asta nu stia nimic:
 - N-am gasit nimic.
 - Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?
 - Cucoane, n-am gasit nici un galben!
 - Ei! Scoate banii ca te omor!
 - Cucoane, nu stiu nimic!
 Boierul a crezut ca a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat in cap si l-a omorat. A luat si a scos toate din desagi, a cautat prin hainele lui si n-a gasit banii.
 Daca a vazut boierul ca l-a omorat pe asta si nici banii nu i-a gasit, s-a suit pe cal si a plecat dandu-si palme si vaitandu-se ca a omorat om nevinovat. Si s-a dus calare batandu-se.
 Atunci parintele care pandea din scorbura a zis: "Ia uite mai, cata nedreptate s-a facut la fantana asta! Cine a pierdut banii, cine i-a gasit si pe cine a omorat? Vai de mine, mare nedreptate a facut Dumnezeu aici! Boierul a omorat pe batranul asta nevinovat si celalalt a luat banii si s-a dus in lumea lui".
 Si cum se gandea el asa, a venit din nou ingerul Domnului in chip de tanar.
 - Parinte, parinte, iesi din scorbura asta si hai sa stam de vorba!
 A iesit parintele si ingerul l-a intrebat:
 - Ce ai vazut si cum ti s-a parut?
 - Doamne, dar aici la fantana asta numai nedreptati a facut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a gasit si cine a fost omorat!
 - Parinte, mata ai vrut sa stii judecatile lui Dumnezeu. Afla ca la fantana asta, numai dreptati a facut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tanar? El are curti mari. Si stii unde-i curtea lui? Alaturea cu cel ce-a gasit banii. Si la acela saracul, intr-o noapte i-a murit si mama si sotia, si el s-a dus la boier sa-i imprumute niste bani. Boierul de mult voia sa-i ia gradina lui, ca avea o gradina cu pomi roditori, foarte frumoasa, chiar langa gradina boierului.
 Si a venit saracul la el, zicand:
 - Cucoane, da-mi niste bani imprumut sa ingrop pe mama si pe sotia, ca ti-oi prasi la vara, ti-oi cosi, voi secera pe lan.
 Si boierul si-a zis: "Acum ii momentul, ca-i sarac!"
 - Da-mi livada ta!
 - Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am rasadit si nu pot sa ti-o dau!
 - Cat sa-ti dau pe livada?
 Dar acela a spus asa:
 - Sa-mi dai 300 de galbeni, ca de nevoie o dau, ca n-am cu ce face inmormantarea.
 Dar boierul, vazandu-l pe acela necajit, ca are doi morti, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.
 - Cucoane, Dumnezeu sa faca dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Gradina mea face 300 de galbeni de aur.
 Si saracul s-a dus plangand acasa, cu 150 de galbeni, pentru ca de nevoie a dat gradina. Dar a zis: "Dumnezeu sa faca dreptate".
 Si acum Dumnezeu a facut dreptate. I-a gasit tocmai acesta care statea langa dansul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunavoie si 150 i-a uitat la fantana.Dumnezeu a facut dreptate la fantana, ca el cand i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu sa faca dreptate cu banii! Nu mi-ai platit gradina".
 Si iata Dumnezeu Preadrept i-a intors banii acum la fantana. I-a platit gradina.
 - Bine, la asta i-a facut dreptate. Dar batranul care a fost omorat, cu ce era vinovat?
 - Ai vazut cum i-a dat cu muchia in cap si l-a omorat? L-a intrebat de bani si batranul nu stia nimic. Batranul acesta - i-a spus ingerul -, cand era tanar de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui rau. Si un om a vrut sa treaca raul acela si, cand era la mijlocul raului, l-a dovedit apa. Si tot striga la el: "Mai, frate, nu ma lasa, ca mor! Ma inec, nu ma lasa!"
 Si el in loc sa sara sa-l scoata pe acela, a dat un bici in boi si a zis: "Asa iti trebuie, cine te-a bagat acolo". Si acela s-a mai luptat oleaca cu apa si s-a inecat. Saracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel pacat, ca n-a sarit sa-l scoata pe acela din apa, se ducea in iad. Si lui Dumnezeu i-a fost mila si a vrut sa-i plateasca in lumea aceasta, pentru ca a avut greseala aceea din tinerete, cand nu a vrut sa-l scoata pe acela din apa. El l-a omorat pe acela ca nu l-a scos din apa atunci, si acum l-a omorat pe el nevinovat boierul asta. Dumnezeu a facut foarte bine, ca prin moartea asta, il duce la bucurie si la rai in vecii vecilor pe sarac.
- Dar boierul?
 - L-ai vazut pe boier cum se batea cu palma peste cap? Mai incolo l-a mustrat cugetul ca l-a omorat pe batran. A intalnit un om si i-a dat calul de pomana, si a intalnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la un om si s-a dus la o manastire sa se faca calugar. Si dupa 40 de ani cat o sa se pocaiasca acolo, o sa-l ierte Dumnezeu ca a omorat un om nevinovat. Si cu ocazia asta si boierul se marturiseste si face canon si se mantuieste.
 Si tu ai zis ca la fantana asta s-au facut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a facut trei lucruri drepte si bune. Ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omeneasca.
 N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cat este mai inalt cerul decat pamantul, pe cat este mai departe rasaritul de apus, pe atat sunt mai departe judecatile Mele de judecatile voastre si gandurile Mele de gandurile voastre, fiii oamenilor.
 N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decat tine, nu le ridica si pe cele mai adanci decat tine, nu le cerca, ca sa nu mori!
 N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecatile Domnului sunt adanc mult?
 Cum ai indraznit tu un om, sa stii judecatile lui Dumnezeu, pe care nici ingerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, parinte, sa-ti arat ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.
 Si tu ai judecat ceva, dar judecatile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, ca ele au fost bune foarte! Deci de acum inainte sa nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea sa zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecatile Tale!
Asadar sa tinem minte din aceasta povestire, ca tot ce ni se pare noua in lumea asta ca-i stramb si rau, de multe ori ne inselam! Ca nu cunoastem judecatile lui Dumnezeu cele ascunse si cele necuprinse.
Nu cerca cele neincercate si nu voi sa ajungi cele neajunse! Amin.

Cum putem castiga harul mantuirii?

Harul lui Dumnezeu il primim de la Botez si il pastram in noi prin Sfintele Taine si prin toate faptele bune. Adica prin post, rugaciune, spovedanie, impartasanie, citirea cartilor sfinte, priveghere, milostenie, smerenie, nasterea si cresterea copiilor in frica lui Dumnezeu si toate celelalte.
Harul vine de la noi, dar nu-i spargator de usi. Dumnezeu nu forteaza usa nimanui ca sa intre. Ai auzit ce spune la Apocalipsa ? Iata stau la usa si bat. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide, Eu si Tatal vom veni la el si lacas la el vom face ...
Harul vine numai atunci, cand ii deschidem, noi usa inimii. El bate la usa si daca suntem impietriti si nu ne silim sa facem voia Domnului, harul nu vine cu sila. Pentru ca Dumnezeu i-a dat omului voie de sine stapanitoare sa primeasca harul sau nu. Harul nu vine cu sila la noi. Ca iata ce zice Duhul Sfant : De veti vrea si de ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca; iar de nu veti vrea si nu ma veti asculta, sabia cea cu doua taisuri va va manca pe voi, ca gura Domnului a grait acestea ( Isaia 1, 20-21).
Auzi ce spune iarasi Scriptura: Dumnezeu l-a facut pe om si l-a lasat in mana sfatului sau. Si iar zice in Psaltire: Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Harul iti da in gand: “ Posteste, omule, roaga-te,”, pazeste-ti mintea, fa milostenie, mergi la biserica, lasa si uraste pacatul, spovedeste-te curat! Iata ce trebuie sa faci.”
Harul iti da in gand. Daca vrei, il asculti; daca nu,Dumnezeu cu sila nu mantuieste pe nimeni. Atunci n-ar mai fi iad si Rai, daca fapta buna am face-o siliti de puterea lui Dumnezeu, ci toate le face omul de buna voie. Ca iarasi zice Duhul Sfant: Pe datatorul de bunavoie il iubeste Dumnezeu.
Asa ca siliti-va cu dragostea lui Dumnezeu sa faceti ce este mai bine. Ca dupa moarte nu mai este pocainta pentru nimeni. Dupa moarte s-a inchis usa . Tot ce putem, sa facem cat mai multa scanteie de viata, caci dupa moarte nu mai este  lucrare pentru fapta buna. In ce te gaseste moartea intr-aceea te ia.
Zice la Ecclesiast: De va cadea lemn in austru, de va cadea lemn in crivat, unde va cadea, acolo va ramane. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur talcuieste asa: “Cand zice proorocul: De va cadea lemn in crivat…, oare de lemne se ingrijeste Domnul? Aici de suflet graieste”. Apoi zice: “ Crivatul este nepocainta care l-a apucat si  austrul este milostenia si pocainta. Caci unde va cadea sufletul dupa moarte, acolo va ramane…”Cum te-a apucat sfarsitul. Ca pana in minutul cel mai de pe urma al vietii tale, Mantuitorul, Care S-a rastignit pentru noi, asteapta impreuna cu ingerii din ceruri si cu toti sfintii mantuirea sufletului tau. 
"Asta imi este toata misiunea si rostul pe pamant, pentru care m-a inzestrat cu daruri – desi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate partile, ca sa propovaduiesc iubirea lui Dumnezeu si sfintirea oamenilor prin iubire.De alte ganduri si rosturi sunt strain." Pr.Arsenie Boca

Autorul:Arhim.Cleopa Ilie

Niciun comentariu: