Referat :Cascada Niagara


fig.1

fig.2

fig.3
fig.4

Situată între statele New York şi Ontario (fig. 1), Cascada Niagara este una din cele mai spectaculoase miracole naturale ale continentului Nord-American. Cascada se află pe râul Niagara, care curge între Statele Unite şi Canada de la Lacul Erie până în Lacul Ontario (figura 2). Aceasta se află la aproape 27 kilometri nord vest de Buffalo, New York, oraş industrial şi turistic, centru al Cascadei Niagara..Cascada este divizată în două părţi de Insula Goat. Partea mai mare cea din stânga (canadiană) se numeşte Horseshue Falls şi are o înălţime de 56 de metri, iar lungimea crestei este de aproximativ 670 metri. Cealaltă parte, American Falls, din jumătatea dreaptă are o înălţime de 58 de metri, dar lungimea crestei doar de 320 metri.Până ajunge să curgă peste stratul de rocă, partea americană a râului are doar 1 metru adâncime, spre deosebire de cea canadiană care are aproximativ 6 metri adâncime. În fiecare minut aproape 340000 de metri cubi de apă cade peste stâncile cascadei Niagara. Din cauza căderii puternice de apă se formează o ceaţă care la rândul ei cu ajutorul soarelui dă naştere la multe curcubee. Din acest motiv indienii Iroquois au numit cascada Cataracta Niagara (figura 3).

Plonjarea puternică a apei a produs peşteri în spatele perdelei de apă. Excursioniştii pot intra în peştera Vânturilor pentru a viziona ceva cu totul neobişnuit. Cascada Canadiană a săpat un bazin de plonjare de 59 metri adâncime.

Guvernele canadiene şi americane au construit parcuri, platforme de vizionare, drumuri şi autostrăzi. Rezervaţia Niagara State Park a fost înfiinţată în 1885 şi este cel mai vechi parc al statului New York. Acesta include un turn de observaţie, lifturi care coboară în baza cascadei Americane şi excursii cu barca la baza cascadei Horseshue.

Aria parcului este de mult timp staţiune turistică cât şi locul favorit cuplurilor care vor să îşi petreacă luna de miere. Noaptea lumini colorate iluminează cascada.

Aproape toată apa a patru mari lacuri se varsă în Cascada Niagara. Acest imens volum de apă este folosit pentru a genera putere electrică pentru şase centrale electrice. Acestea produc aproximativ 6 milioane cai putere, 55 % pentru partea americană şi 45 % pentru cea canadiană. Centralele iau apă din râurile de deasupra cascadei cu ajutorul unor canale. Lângă fiecare centrală apa cade prin stăvilare în hidrocentralele de pe marginea râului Niagara.

Controlul cascadei Niagarei dintre SUA şi Canada a oferit un exemplu de cooperare internaţională. Un tratat în 1910 şi câteva înţelegeri mai târziu au fixat cantitatea de apă care urma să revină fiecărei ţări. În 1923 s-a înfiinţat un minister internaţional pentru controlul cascadei Niagara.

În 1950 cele două ţări au semnat un tratat care specifica minimul de curgere peste cascadă. Acest minim prevede 2830 de metri cubi de apă pe secundă în timpul sezonului turistic şi 1415 metri cubi pe secundă în timpul nopţii. Acest minim a fost divizat în ambele părţi ale cascadei. În total peste 5729 metri cubi de apă pe secundă cad peste cascadă.

Între 1954 şi 1958 SUA şi Canada au completat un proiect remediabil. Această enormă operaţie a oprit eroziunea cu ajutorul unui control de structură, evacuare şi umplere.

Comisionul centralelor hidroelectrice au terminat de construit Generatorul de electricitate Sir Adam Beck-Niagara nr. 1 în 1925 şi nr. 2 în 1958. Capacitatea combinată a tuturor hidrocentralelor este de 1443000 kilowaţi.

În 1957 congresul Statelor Unite a aprobat construcţia unei hidrocentrale aparţinând statului New York. Aceasta avea o capacitate de 2190000 kilowaţi. Primul val de curent electric a fost transmis în 1961.

Cascada Niagara are aproape 25000 de ani vechime. Roca dură (Lockport dolomite) de la baza cascadei este mult mai veche. S-a făcut pe patul unei insule din perioada Siluriană, între 395 şi 400 de milioane de ani în urmă. Încetul cu încetul sedimentul vâscos a întărit dolomitul, care conţine şi magneziu.

Mai târziu regiunea Niagara s-a ridicat până în centrul Michigan-ului. Fluviile îmbrăcau pământurile. Stratul de rocă dură a rezistat eroziunii. Marginea acestui depozit a format o creastă, cea a Niagarei. Aceasta începe din Rochester, trece printre lacurile Erie şi Ontario, după care ajunge în provincia Ontario. Creasta este acoperită de dolomit şi calcar.

Multe ere mai târziu gheţari au acoperit regiunea Niagara. După ce s-a retras ultimul gheţar, a început să curgă apă în gura cascadei Niagara, adică în bazinul din Ontario.

Noua cascadă nu a erodat stratul de dolomit, în ciuda vitezei de curgere, dar a frământat roca mai moale de dedesupt. Cu timpul bucăţi de roci s-au rupt şi au căzut. Căderile de apă au mers până la vărsarea lacului Erie.

Rata de tăiere a Niagarei se schimba de multe ori. A început încet, dar după ce au dispărut gheţarii apa din toate cele patru râuri (Lake Erie, Lakes Superior, Michigan, şi Huron) a început să curgă, când râul s-a mărit şi a ajuns la punctul unde se află acum faimosul vârtej. Mai târziu valea s-a umplut cu rămăşiţe de gheaţă. Apa a erodat materialul moale şi a format un bazin de 24 de hectare.Noaptea , cascada este luminata cu reflectoare puternice multicolore, oferind turiştilor un spectacol unic de lumini şi muzică.

Niciun comentariu: