Referat:Diferente intre Office 97 si Office 2000

Ce este nou privind facilităţile de bază?

Deschiderea şi salvarea fişierelor (operaţii efectuate foarte des) au devenit mai simple.

Deschiderea şi salvarea documentelor Microsoft Office(Îmbunătăţită în versiunea 2000)

Utilizând casetele de dialog îmbunătăţite Deschidere fişier şi Salvare fişier, se pot vizualiza mai multe fişiere simultan şi pot fi accesate mai rapid cu orice program Office. Cu ajutorul facilităţii Bară de localizare se poate ajunge la folderele şi locaţiile utilizate cel mai des; făcând clic pe Istoric se pot vedea ultimele 20–50 de documente şi foldere cu care s-a lucrat, iar cu un clic pe butonul Înapoi se poate face revenire la ultimele foldere cel mai recent accesate.

Colectarea şi lipirea cu Office Clipboard (Noutate în versiunea 2000)

Noul Office Clipboard poate fi utilizat pentru colectarea de obiecte din toate programele, inclusiv Browser de Web, şi lipirea acestora la momentul dorit. Se pot memora maximum 12 obiecte în Office Clipboard.

Vizualizare transparentă (Noutate în versiunea 2000)

La selectarea celulelor cu text colorat, culoarea rămâne neschimbată în loc să apară conform schemei de culori inversate.

Simbolul monetar Euro (Noutate în versiunea 2000)

Există formate numerice corespunzătoare monedei Euro.

Anulări multiple (Noutate în versiunea 97)

Pot fi anulate maximum 16 acţiuni anterioare.

Simplificarea introducerii referinţelor de zonă în casete de dialog (Noutate în versiunea 97)

Casetele de dialog care acceptă referinţe de zonă, au un buton cu care se micşorează caseta pentru a nu incomoda acţiunea de selectare a zonei dorite din foaia de lucru.

Opţiunea de confirmare automată la închiderea mai multor fişiere (Noutate în versiunea 97)

La ieşirea din Excel atunci când sunt deschise mai multe fişiere, se poate opta pentru salvarea tuturor fişierelor, evitând astfel dialogul de confirmare pentru fiecare fişier în parte. Această opţiune a fost foarte solicitată de utilizatori.

Dispozitivul IntelliMouse (Noutate în versiunea 97)

Se utilizează butonul rotativ al mausului pentru defilarea sau modificarea dimensiunii vizualizării unei foi de lucru cât şi pentru parcurgerea datelor în sus şi în jos în rapoarte PivotTable, schiţe şi liste cu subtotaluri.

Titluri de rânduri şi de coloane indică celula activă (Noutate în versiunea 97) Odată cu evidenţierea celulei active, numărul rândului şi litera comenzii apar mai bine evidenţiate uşurând determinarea poziţiei în foaie.

Editare îmbunătăţită, prin fixare şi glisare (Noutate în versiunea 95)

Mutarea unei zone de celule într-un alt registru de lucru sau într-o altă fereastră ce conţine o foaie de lucru, se face prin glisarea marginii unei zone de celule sau prin apăsarea tastei ALT pe durata glisării spre o filă a foii din acelaşi registru de lucru. Dacă glisarea s-a efectuat cu butonul din dreapta, va fi afişat un meniu de comenzi rapide cu opţiuni de copiere şi fixare.

Vizualizarea comentariilor şi a indicatorului de rând şi coloană (Noutate în versiunea 95)

La poziţionarea indicatorului mausului pe o celulă care conţine indicatorul de comentariu (un triunghi roşu în colţul din dreapta sus), comentariul va fi afişat automat. În timpul glisării casetei de defilare pentru a vedea alte părţi ale foii de lucru, un indicator arată rândul şi coloana la care s-a ajuns

Noutăţi despre funcţiile foilor de lucru

Funcţiile noi şi cele actualizate din Microsoft Excel permit utilizarea în formule a datelor însumate din rapoartele PivotTable şi determinarea numărului de celule necompletate dintr-o zonă.

AVERAGEA (Noutate în 97)

Returnează media valorilor dintr-o zonă de celule. Spre deosebire de funcţia AVERAGE, funcţia AVERAGEA include în calculele ei celule care conţin texte şi valorile TRUE şi FALSE.

GETPIVOTDATA (Noutate în 97)

Regăseşte date dintr-un raport PivotTable.

HYPERLINK (Noutate în 97)

Creează o comandă rapidă sau un salt care deschide un document stocat pe un server de reţea, pe intranet sau pe Internet.

MAXA (Noutate în 97)

Returnează cea mai mare valoare dintr-o zonă de celule. Spre deosebire de funcţia MAX pentru foi de lucru, funcţia MAXA include în calculele ei celule ce conţin texte şi valorile TRUE şi FALSE.

MINA (Noutate în 97)

Returnează valoarea minimă dintr-o zonă de celule. Spre deosebire de funcţia MIN pentru foi de lucru, funcţia MINA include în calculele ei celule ce conţin texte şi valorile TRUE şi FALSE.

STDEVA (Noutate în 97)

Estimează deviaţia standard având la bază un eşantion dintr-o populaţie. Spre deosebire de funcţia STDEV pentru foi de lucru, funcţia STDEVA include în calculele ei celule ce conţin texte şi valorile TRUE şi FALSE.

STDEVPA (Noutate în 97)

Calculează deviaţia standard având la bază o întreagă populaţie. Spre deosebire de funcţia STDEVP pentru foi de lucru, funcţia STDEVPA include în calculele ei celule ce conţin texte şi valorile TRUE şi FALSE.

VARA (Noutate în 97)

Estimează varianţa unui eşantion dintr-o populaţie. Spre deosebire de funcţia VAR pentru foi de lucru, funcţia VARA include în calculele ei celule ce conţin texte şi valorile TRUE şi FALSE.

VARPA (Noutate în 97)

Calculează varianţa având la bază întreaga populaţie. Spre deosebire de funcţia VARP pentru foi de lucru, funcţia VARPA include în calculele ei celule ce conţin texte şi valorile TRUE şi FALSE.

Ce este nou privind formatarea şi punerea în pagină?

Formatările îmbunătăţite şi facilităţile de punere în pagină vă ajută să obţineţi rapoarte tipărite sau forme pe ecran în forma dorită.

Completare automată a listelor (Noutate în 2000)

Microsoft Excel 2000 extinde automat formatarea şi formulele în liste, simplificând această activitate des utilizată.

Simbolul de monedă Euro (Noutate în 2000)

Formate de numere suplimentare sunt disponibile cu simbolul de monedă euro.

Examinarea sfârşitului de pagină (Noutate în 97)

Cu comanda Examinare sfârşit de pagină din meniul Vizualizare, Microsoft Excel oferă un mod intuitiv de a pregăti foaia de lucru pentru tipărire. Glisaţi sfârşiturile de pagină şi tipăriţi chenare în locurile dorite — Microsoft Excel ajustează automat informaţia pentru a se încadra în pagina tipărită. Aveţi posibilitatea să lucraţi în mod obişnuit în foaia de lucru — de exemplu, mutaţi şi copiaţi celule şi obiecte şi editaţi texte în celule — în timp ce examinaţi sfârşiturile de pagină.

Celule îmbinate (Noutate în 97)

Îmbinarea celulelor reprezintă un mod mai uşor de a alinia şi de a obţine forma dorită pe ecran. Există de asemenea posibilitatea de a utiliza în formule o referinţă la o celulă îmbinată.

Text indentat în celule (Noutate în 97)

Indentarea reală a textului în celulă înseamnă că într-o celulă se poate indenta textul cu până la 15 paşi.

Rotirea textului în celule (Noutate în 97)

Textul se poate roti cu orice unghi în celulă. Utilizând opţiunea de continuare automată a textului pe rândul următor şi rotirea textului, se poate reduce dimensiunea spaţiului pe orizontală cerut de texte lungi cum ar fi capetele de tabel, păstrând mai mult loc pentru detaliile datelor.

Formatare condiţionată (Noutate în 97)

Microsoft Excel poate aplica dinamic diferite fonturi, modele şi chenare, celulelor din interiorul sau exteriorul limitelor specificate. Aceasta permite localizarea vizuală rapidă a ariilor de interes, fără a citi toate valorile din tabele.

Modalităţi mai simple de formatare a numerelor (Noutate în 95)

Microsoft Excel asigură uşurinţă în modificarea formatării numerelor — fără a se utiliza codificări. În meniul Format, faceţi clic pe Celule, apoi pe fila Număr. Faceţi clic pe categoria cu exemple care arată exemple apropiate ca format cu cel dorit. Sunt disponibile formate predefinite pentru cele mai răspândite formatări de numere.

Noutăţi despre securitate

Semnătura digitală a macrocomenzilor (Noutate în 2000)

Pentru mărirea securităţii şi a încrederii utilizatorului, dezvoltatorii pot semna macrocomenzile Visual Basic pentru aplicaţii (VBA) pentru identificarea celui care le-a creat şi pentru a se asigura de lipsa viruşilor. Microsoft Office 2000 acceptă macrocomenzile semnate din surse de încredere şi nu afişează un mesaj de avertizare atâta timp cât macrocomanda nu a fost modificată în nici un fel.

Detectarea viruşilor (Noutate în 97)

Microsoft Excel poate afişa un mesaj de avertizare în momentul în care a fost deschis un registru de lucru care conţine macrocomenzi care pot include viruşi. Viruşii macrocomenzilor pot fi împiedicaţi să se manifeste, dacă deschiderea registrului de lucru se face fără macrocomenzi.

Protecţia pentru registrele de lucru partajate şi istoricul modificărilor acestora (Noutate în 97)

Un registru de lucru poate fi protejat în vederea partajării în aşa fel încât ceilalţi utilizatori să nu-l poată înlătura din utilizarea comună sau să nu poată opri istoricul modificărilor. Există astfel garanţia că toate modificările pot fi urmărite.

Niciun comentariu: