Proiect informatica de gestiune

Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă - CFR MARFA S.A. , a fost înfiinţată la 1 octombrie 1998, după reorganizarea prin diviziune a Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române şi are statutul de societate comercială pe acţiuni.

CFR Marfă are o companie, persoană juridică română ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul serviciilor şi are ca principal obiect de activitate transportul public de marfă şi bunuri pe calea ferată, în trafic intern şi internaţional. Astfel utilizează infrastructura Căilor Ferate ca unic operator naţional de marfă şi este proprietarul patrimoniului, posedă autonomie în administrarea bunurilor sale şi beneficiază de rezultatele activităţii sale.

CFR Marfă este condusă de 11 manageri ce constituie Consiliul de Administraţie, din care unul este un specialist aparţinând Ministerului de Finanţe. Aceşti manageri sunt aleşi de Adunarea Generală a acţionarilor pe o perioadă de 4 ani. Conducerea CFR Marfă poate fi privatizată, iar în concordanţă cu legea, statul român are posibilitatea să păstreze majoritatea acţiunilor.

CFR Marfă are aproximativ 19.000 angajaţi în structurile sale organizatorice, posedă un parc de 987 locomotive ( electrice, Diesel-electrice şi Diesel-hidraulice), un parc de aproximativ 55.000 de vagoane structurate pe 23 de serii diferite şi este dotată cu două ferryboat-uri având un deplasament de 12.000tdw fiecare.

Ca strategie pe termen scurt, CFR Marfă a stabilit următoarele obiective principale:

1. Scoaterea în afara companiei a unor activităţi specifice precum:

- spălarea, dezinfectarea, dezinfectarea vagoanelor de uz general;

- spălarea vagoanelor cisternă;

- transportarea mărfurilor de pe calea ferată cu ecartament de 1435 mm pe vagoane de cale ferată cu ecartament de 1520 mm şi vice-versa;

- camionarea bunurilor, de către companii de transport inter-modal la şi de la domiciliul clientului utilizând propriile mijloace de transport rutier.

CFR Marfă intenţionează pentru două dintre ramurile sus menţionate, respective transportul auto a bunurilor, să atragă capital privat într-un procent de 49% , putând astfel să beneficieze de finanţare externă pe care Ministerul Transporturilor o poate furniza pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

2. Constituirea de centre teritoriale comerciale în vederea descentralizării

structurilor de decizie, prin instalarea la nivel local de personal competent care va influenţa pozitiv domeniul serviciilor şi va aduce mai multă promptitudine în procesul luării deciziei.

România a fost şi este privilegiată prin poziţia ei geografică şi accesul direct la Marea Neagră şi Dunăre.

CFR Marfă dispune de o reţea internă de trenuri specializate pentru transportul containerelor de mare capacitate care asigură legătura între principalele localităţi ale ţării, cu posibilitatea îndrumării vagoanelor direct la staţia de cale ferată cea mai apropiată de domiciliul clienţilor sau camionarea containerelor la şi de la punctele de încărcare/descărcare prin intermediul Societăţii Comerciale de Exploatare şi transport Auto “CFR TRANSAUTO” S.A. – filială a

CFR Marfă S.A.

Managementul financiar contabil are rolul de a face legătura între management şi contabilitate. El oferă informaţiile necesare pentru realizarea lucrărilor de analiză economico-financiară şi pentru estimarea situaţiilor financiare pe termen lung şi scurt.

Managerul, pe baza informaţiilor financiar-contabile prelucrate corespunzător nevoilor proprii poate să evalueze şi să administreze resursele (financiare, materiale şi umane).

Activele imobilizate ale întreprinderii sunt active generatoare de beneficii şi deţinute pe o perioadă mai mare de un an. Ele trebuie evaluate la costul de achiziţie sau la costul de producţie.

Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau indirect la fluxul de trezorerie sau de echivalente de trezorerie către entitate. Potenţialul este unul productiv, fiind parte de expoatare ale entităţii.

Costul de achiziţie sau costul de producţie al activelor imobilizate cu durate limitate de utilizare economică trebuie redus cu ajustarea de valoare calculate pentru a amortize valoarea unor astfel de active, în mod sistematic de-a lungul duratelor de utilizare economică.

Un activ necorporal este un activ identificabil, nemonetar, fără support material şi deţinut pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative.

Un activ necorporal trebuie recunoscut în bilanţ dacă se estimează că va genera beneficii economice pentru entitate şi costul activului poate fi evaluat în mod credibil.

În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind următoarele:

• concesiuni;

• licenţe;

• mărci etc;

• fondul comercial;

• alte imobilizări necorporale;

• avansurile şi imobilizările necorporale în curs de execuţie.



În cadrul avansurilor şi altor imobilizări necorporale se înregistrează

avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale, programele informatice create de entitate sau achiziţionate de la terţi, pentru necesităţile proprii de utilizare, precum şi alte imobilizări necorporale.

Imobilizările necorporale în curs de execuţie reprezintă imobilizările necorporale neterminate până la sfârşitul perioadei, evaluate la costul de producţie sau costul de achiziţie.

Cheltuielile ulterioare efectuate de un activ necorporal după cumpărarea sau finalizarea acestuia, se înregistrează în conturile de cheltuieli atunci când sunt efectuate.

Un activ necorporal trebuie scos din evidenţă la cedare sau atunci când nici un beneficiu economic viitor nu mai este de aşteptat din utilizarea sa ulterioară. Câştigurile sau pierderile care apar o dată cu încetarea utilizării sau ieşirea unui activ necorporal se determină ca diferenţă între veniturile generate de ieşirea activului şi valoarea sa neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate de cedarea acestuia şi trebuie prezentate ca venit sau cheltuială, după caz, în contul de profit şi pierdere.

Imobilizările corporale reprezintă active care sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestare de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi utilizate în scopuri administrative şi sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.

Imobilizările corporale cuprind:

• terenuri şi construcţii;

• utilaje şi mobilier;

• avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie.

Pentru a fi recunoscută ca activ o imobilizare corporală trebuie evaluată iniţial la costul său determinat potrivit regulilor de evaluare, în funcţie de modalitatea de intrare în entitate.

Cheltuielile ulterioare aferente unei imobilizări corporale sunt recunoscute, de regulă, drept cheltuieli în perioada în care au fost efectuate.

Imobilizările corporale în curs de execuţie reprezintă investiţiile neterminate efectuate în regie proprie sau antrepriză. Acestea se evaluează la costul de producţie sau costul de achiziţie, după caz. Ele se trec în categoria imobilizărilor finalizate după recepţia, darea în folosinţă sau punerea în funcţiune a acestora după caz.

Costul unei imobilizări corporale constituite în regie proprie este determinat folosind aceleaşi principii ca pentru un activ achiziţionat.

O imobilizare corporală trebuie prezentată în bilanţ la valoarea de intrare, mai puţin ajustările cumulate de valoare.

Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a imobilizărilor corporale. Calcularea amortizării se face pe baza unui plan de amortizare, de la data punerii în funcţiune a acestora şi până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform duratelor de utilizare economică şi condiţiilor de utilizare a acestora.

În cazul amortizării activelor corporale concesionate, închiriate sau în locaţie de gestiune se calculează şi se înregistrează în contabilitate de către entitatea care le are în proprietate.

Entităţile amortizează imobilizările corporale utilizând unul din următoarele regimuri de amortizare:

• amortizarea liniară;

• amortizarea degresivă;

• amortizarea accelerată.

O imobilizare corporală trebuie scoasă din evidenţă la cedare sau casare, atunci când nici un beneficiu economic viitor nu mai este aşteptat din utilizarea sa ulterioară. Câştigurile sau pierderile obţinute în urma casării sau cedării unei imobilizări corporale trebuie determinate ca diferenţă între veniturile generate de scoaterea din evidenţă şi valoarea sa neconcretizată inclusiv cheltuielile ocazionate de aceasta şi trebuie prezentate ca venit sau cheltuială, după caz în contul profit şi pierdere.

Imobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute la entităţile afiliate, împrumuturile acordate entităţilor afiliate, interesele de participare, împrumuturile acordate entităţilor de care compania este legată.

Stocurile şi producţia în curs de execuţie reprezintă după caz bunuri materiale, lucrări şi servicii, destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situaţia în care au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum şi producţia în curs de execuţie aflată sub forma producţiei neterminate.

În contabilitatea financiară a întreprinderii, stocurile sunt clasificate şi delimitate în funcţie de patru criterii, şi anume:

1. starea fizică;

2. destinaţia;

3. faza ciclului de exploatare;

4. locul de creare al gestiunii.



În contabilitatea din ţara noastră, în sfera stocurilor se include şi materiale de natura obiectelor de inventar. Obiectele de inventar sunt bunuri cu valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe indiferent de durata lor de exerciţiu, sau cu o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum şi bunurile asimilate acestora (echipament de proiecţie, echipament de lucru, îmbrăcăminte specială, sculele, instrumentele, mecanismele, dispozitivele şi verificatoarele cu destinaţie specială, modelele, ştanţele, matriţele şi alte obiecte de inventar asimilate).

În raport cu locul de creare al gestiunilor, structurile de stocuri se grupează în:

1. stocuri aflate în depozitele întreprinderii;

2. stocuri în curs de aprovizionare sau nesosite şi nerecepţionate;

3. stocuri sosite fără factură;

4. stocuri livrate dar nefacturate;

5. stocuri facturate dar nelivrate

6. stocuri aflate la terţi.

Pentru a se putea ţine contabilitatea unei categorii de stocuri, aceasta se realizează cu ajutorul conturilor de grupă sau principale din planul General de Conturi, şi anume clasa 3 Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie în cadrul căreia sunt incluse mai multe grupe cărora le aparţin o serie de conturi de gradul 1 şi 2.

Conturile din clasa 3 sunt conturi de bilanţ sau de inventar, ele furnizează informaţia de reflectare şi contul gestionar privind situaţia şi mişcarea stocurilor, a comenzilor în curs de execuţie.

Preţul de înregistrare din conturi, corespunzător valorii de intrare a stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie, se identifică cu costul de achiziţie pentru bunurile procurate din afară şi costul de producţie pentru bunurile din producţii proprii.

Conţinutul şi funcţia contabilă a conturilor de stocuri se diferenţiază în raport de metoda inventarului permanent şi intermitent, folosită pentru evidenţa mişcării stocurilor.

La închiderea exerciţiului financiar, în debitul conturilor se înregistrează stocurile de la sfârşitul perioadei determinate prin inventariere, iar la deschiderea exerciţiului, în credit, stocurile de la începutul perioadei preluate în categoria cheltuielilor pentru perioada următoare de gestiune, în cazul materialelor şi mărfurilor, şi ca venituri în cazul produselor şi producţiei în curs de fabricaţie. Rulajul intrărilor şi ieşirilor se înregistrează direct prin debitul, respective creditul conturilor de cheltuieli în cazul materialelor şi mărfurilor, şi de venituri în cazul produselor, lucrărilor şi serviciilor.

Nota de recepţie şi constatare de diferenţe serveşte ca document pentru recepţia bunurilor aprovizionate, ca document justificativ pentru încărcare în gestiune; ca act de probă în litigiile cu cărăuşii şi furnizorii, pentru diferenţele constatate la recepţie şi ca document pentru înregistrare în contabilitate.

Se întocmeşte în două exemplare la locul de depozitare sau în unitatea cu amănuntul, după caz pe măsura efectuării recepţiei. În situaţia în care se constată diferenţe se întocmeşte în trei exemplare de către comisia de recepţie legal constituită. În cazul în care bunurile materiale sosesc în tranşe se întocmeşte câte un formular pentru fiecare tranşă, care apoi se anexează la factură sau la avizul de însoţire a mărfii.

Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

Bonul de consum serveşte ca document de eliberare din magazine pentru consumul materialelor, ca document justificativ de scădere din gestiune, şi ca document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în contabilitate.

Se întocmeşte în două exemplare, pe măsura lansării, respectiv eliberării materialelor din magazine pentru consum, de compartimentul care efectuează lansarea, pe baza programului de producţie şi a consumurilor normate, sau de alte compartimente ale unităţii, care solicită materiale pentru a fi consumate. El circulă la persoanele autorizate să semneze pentru acordarea vizei de necesitate, la persoanele autorizate să aprobe folosirea altor materiale, în cazul materialelor înlocuitoare, la magazia de materiale pentru eliberarea cantităţilor prevăzute semnându-se de către gestionar şi de către delegatul care primeşte materialele (ambele exemplare), la compartimentul financiar-contabil pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică şi analitică. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

Dispoziţia de livrare serveşte ca document pentru eliberarea din magazine a produselor, mărfurilor sau altor valori materiale destinate vânzării, ca document justificativ de scădere din gestiunea magaziei predătoare şi ca document de bază pentru întocmirea avizului de însoţire a mărfii sau a facturii.

Se întocmeşte în două exemplare de serviciul desfacere. Circulă la magazie pentru eliberarea produselor, mărfurilor sau a altor materiale şi pentru înregistrarea în magazie şi la compartimentul desfacere pentru înregistrarea cantităţii.

Se arhivează la magazine (1) şi la compartimentul desfacere (2).

Borderoul de predare a documentelor serveşte ca document de predare la contabilitate, de către gestionar, a documentelor justificative privind mişcarea bunurilor, ca document de predare a documentelor justificative între compartimentele unităţii şi ca document de control al sumelor înregistrate în contabilitatea sintetică.

Se întocmeşte în două exemplare, zilnic sau pe măsura predării documentelor, separate pentru intrări şi separate pentru ieşiri. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 1) şi exemplarul 2 rămâne la magazine pentru justificarea predării documentelor.

Lista de inventariere serveşte ca document pentru inventarierea bunurilor aflate în gestiune, ca document pentru stabilirea lipsurilor şi plusurilor de bunuri, document de înregistrare în evidenţa magaziilor, ca document pentru întocmirea Registrului-Inventar, ca document pentru stabilirea provizioanelor pentru deprecieri, ca document centralizator al operaţiunilor de inventariere.

Se întocmeşte într-un exemplar la locurile de depozitare, anual sau în situaţiile prevăzute de dispoziţiile legale, ale comisiei de inventariere, pe gestiuni, conturi de valori materiale, eventual grupe sau subgrupe.

Materiile prime, materialele, prefabricatele, piesele de schimb, semifabricatele aflate în secţiile de producţie şi nesupuse prelucrări se înscriu separate în listele de inventariere.

Drepturi salariale:

Drepturile de personal reprezintă drepturile băneşti şi în natură cuvenite personalului pentru munca prestată sau acordate ca urmare a calităţii de salariat.

Mărimea dreptului de personal se stabileşte prin negocieri colective sau după caz, individuale între persoanele juridice sau fizice, care angajează şi salariaţi sau reprezentanţi ai acestora. Fiecare unitate patrimonială îşi stabileşte prin contract colectiv de muncă propriul sistem de salarizare ce include: sistemul tarifar, sistemul de sporuri, formele de salarizare, formele de premiere sau alte forme ale sistemului de salarizare.

Remuneraţia salarială este datorată lunar, ceea ce asigură o stabilitate a veniturilor salariaţilor unei entităţi economice. Forma de salarizare, care se utilizează la fiecare loc de muncă, este cea prevăzută în contractul individual sau/şi colectiv de muncă încheiat la nivelul fiecărei unităţi.

Sistemul de sporuri la salariul de bază este format din sporuri pentru condiţii deosebite de muncă, sporuri pentru orele lucrate suplimentar peste programul normal de lucru, spor pentru vechime în muncă, alte sporuri, în funcţie de condiţiile concrete de muncă.

Salariul brut impozabil cuprinde salariul brut la bază la care se adaugă sporurile, indemnizaţiile şi alte adaosuri de acest fel, compensările şi indexările primate ca urmare a creşterii preţurilor, diminuate cu contribuţia personalului la pensia suplimentară şi la fondul de şomaj, la asigurările sociale, cu contribuţia personalului la impozitul pe salarii.

Ştatul de salarii serveşte ca document pentru calculul drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor precum şi al contribuţiilor şi al altor sume datorate şi ca document de înregistrare în contabilitate.

Se întocmeşte în două exemplare, lunar pe secţii, ateliere, servicii, pe baza documentelor de evidenţă a muncii şi a timpului efectiv lucrat, a documentelor de centralizare a salariilor individuale pentru salariaţi în acord, a evidenţei şi a documentelor privind reţinerile legale, a listelor de avans chenzinal, concediilor de odihnă, certificatelor medicale.

Circulă la persoanele autorizate să exercite controlul financiar preventiv şi să acorde plata (ex.1), la casieria unităţii pentru efectuarea plăţii sumelor cuvenite (ex.1) la compartimentul financiar-contabil pentru înregistrarea în contabilitate (ex.1) şi la compartimentul care a întocmit ştatele de salarii (ex.2) care va servi la acordarea vizei atunci când se solicită plata salariilor neridicate, şi se arhivează la compartimentul financiar-contabil (ex.1) separate de celelalte acte justificative de plăţi şi la compartimentul care a întocmit ştatele de salarii (ex.2).

Lista de avans chenzinal serveşte ca document pentru calculul drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor ca avansuri chenzinale, documente pentru reţinerea prin ştatele de salarii a avansurilor chenzinale, document justificativ de înregistrare în contabilitate.

Circulă la persoane autorizate să exercite controlul financiar preventiv şi să aprobe plata (ex.1) la casieria unităţii pentru efectuarea plăţii avansurilor cuvenite (ex.1), la compartimentul financiar-contabil ca anexă la ex.2 al registrului de casă pentru înregistrarea în contabilitate (ex.1) şi la compartimentul care a întocmit lista de avans pentru a servi la întocmirea ştatelor de salarii la sfârşitul lunii (ex.2). Se arhivează la compartimentul financiar-contabil la ex.2 al registrului de casă (ex.1) şi la compartimentul care a întocmit lista de avans chenzinal (ex.2).

Mijloace băneşti şi decontări (delegaţii):

Serveşte ca dispoziţie către persoana delegată să efectueze deplasarea, ca document pentru decontarea de către titularul de avans a cheltuielilor efectuate, ca document pentru stabilirea diferenţelor de primit sau de restituit de titularul de avans, ca document justificativ de înregistrare în contabilitate.

Se întocmeşte un exemplar pentru fiecare deplasare de persoana care urmează a efectua deplasarea precum şi pentru justificarea avansurilor acordate în vederea procurării de valori materiale în numerar.

Circulă la persoana împuternicită să dispună deplasarea, pentru semnare, la persoana împuternicită să efectueze deplasarea, la persoanele autorizate de la unitatea unde s-a efectuat deplasarea să confirme sosirea şi plecarea persoanei delegate, la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea documentului, pe baza actelor justificative anexate la acesta de către titular la întoarcerea din deplasare, stabilind diferenţa de primit sau restituit, avându-se în vedere eventualele penalizări şi semnând pentru verificare. În cazul în care la decontarea avansului suma cheltuielilor efectuate este mai mare decât avansul primit, pentru diferenţa de primit de titularul de avans se întocmeşte dispoziţie de plată către casierie. În cazul în care, la decontare sumele privind cheltuielile efective sunt mai mici decât avansul primit, diferenţa de restituit de către titularul de avans, se depune la casierie pe bază de dispoziţie de încasare.

Se arhivează la compartimentul financiar-contabil având semnătura conducătorului unităţii pentru aprobarea cheltuielilor şi persoana autorizată să exercite controlul financiar perventiv pentru viză.

Dispoziţie de plată/încasare către casierie:

Serveşte ca dispoziţie pentru casierii în vederea achitării în numerar a unor sume potrivit dispoziţiilor legale inclusiv avansurilor aprobate pentru cheltuieli de transport, precum şi a diferenţei de încasat de către titularul de avans în cazul justificării unor sume mai mari decât avansul primit, pentru procurare de materiale, dispoziţie pentru casierie în vederea încasării în numerar a unor sume care nu reprezintă venituri din activitatea de exploatare, potrivit dispoziţiilor legale şi document justificativ de înregistrare în registrul de casă şi în contabilitate, în cazul plătilor în numerar efectuate fără alt document justificativ.

Se întocmeşte într-un exemplar de compartimentul financiar-contabil. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil la registrul de casă.

Registrul de casă serveşte ca document de înregistrare operativă a încasărilor şi plăţilor în numerar, efectuate prin caseria unităţii pe baza actelor justificative; ca document de stabilire la sfârşitul fiecărei zile, a soldului de casă şi ca document de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor de casă.

Se întocmeşte în două exemplare, zilnic de casierul unităţii sau de altă persoană împuternicită pe baza actelor justificative de încasări şi plăţi.

Inventarierea elementelor de activ şi pasiv:

Se realizează la locurile de păstrare sau depozitare, cu participarea gestionarului sau persoanei responsabile de păstrarea mijloacelor supuse inventarierii. Înainte de începerea operaţiunii de inventariere, comisia de inventariere ia o declaraţie de inventare de la gestionar din care să rezulte dacă: gestionează valori materiale şi în alte locuri de depozitare, în afara bunurilor unităţii economice, are în gestiune şi alte bunuri aparţinând terţilor, primate cu sau fără documente; are plusuri sau minusuri în gestiune, despre a căror cantitate sau valoare are cunoştinţă, are bunuri nerecepţionate sau care trebuie livrate pentru care s-au întocmit documentele aferente, a primit sau eliberat bunuri fără documente legale, deţine numerar sau alte hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate în gestiunea sa, are documente de primire-eliberare care nu au fost operate în evidenţa gestiunii sau care nu au fost predate la contabilitate.

Comisia de inventariere trebuie să bareze şi să semneze, la ultima operaţiune, fişele de magazine menţionând data la care s-au inventariat valorile materiale, să vizeze documentele care privesc intrări sau ieşiri de valori materiale, existente în gestiune, dar neînregistrate, să dispună înregistrarea acestora în magazine şi predarea lor în contabilitate, astfel încât situaţia scriptică a gestiunii să reflecte realitatea.

Pentru desfăşurarea corespunzătoare a inventarierii este indicat, dacă este posibil, să se sisteze operaţiunile de predare-primire a bunurilor supuse inventarierii. Pentru a nu stânjeni procesul normal de primire sau livrare a bunurilor, operaţiunile respective se pot efectua numai în prezenţa comisie de inventariere, care va menţiona pe documentele respective “primit în timpul inventarierii” sau “eliberat în timpul inventarierii”.

Disponibilităţile băneşti, cecurile, cambiile, biletele la ordin, scrisorile de garanţie, acreditivele, ipotecile, precum şi alte valori aflate la caseria unităţilor se inventariază în conformitate cu prevederile legale.

Pentru toate celelalte elemente de activ şi de pasiv cu ocazia inventarierii se verifică realitatea soldurilor conturilor respective, iar pentru cele aflate la terţi se fac cereri de confirmare, care se vor ataşa la listele respective după primirea confirmării.

Inventarierea elementelor de activ şi de pasiv ce nu reprezintă valori materiale se efectuează prin prezentarea lor în situaţiile analitice distincte al căror total să justifice soldul conturilor sintetice respective în care acestea sunt cuprinse şi care se predau în registrul inventar.

Rezultatele inventarieii se consemnează într-un proces-verbal, în care se înscriu în principal: data întocmirii, numele şi prenumele membrilor comisiei de inventariere, numărul şi data deciziei de numire a comisiei de inventariere; gestiunea inventariată, data începerii şi terminării operaţiunii de inventariere, rezultatele inventarierii, concluziile şi propunerile comisiei cu privire la cauzele plusurilor şi ale minusurilor constatate. Pentru a stabili caracterul diferenţelor, comisia de inventariere analizează cauzele care au produs plusurile şi minusurile, solicită explicaţii în scris de la gestionar şi formulează, potrivit dispoziţiilor legale, propuneri de regularizare a acestora şi înregistrarea diferenţelor de inventar.

Gestionarea, folosirea şi evidenţa formularelor cu regim special:

Documentele tipizate, imprimatele, formularele cu regim special au menirea să evidenţieze existenţa, circulaţia şi utilizarea valorilor băneşti, materiale.

Unităţile patrimoniale au obligaţia să organizeze şi să asigure evidenţa, gestionarea şi corecta utilizare a formularelor cu regim special cu ajutorul cărora se stabilesc volumul de active, plăţile şi încasările, obligaţiile faţă de buget sau spre alte persoane fizice şi juridice.

Aviz de însoţire a mărfii:

Formular tipizat cu regim special de tipărire, înscriere şi numerotare comun pe economie, executat pe hârtie autocopiativă securizată.

Serveşte ca document de însoţire a mărfii pe timpul transportului, ca document ce stă la baza întocmirii facturii, ca dispoziţie de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta, dispersate teritorial, ale aceleiaşi unităţi, ca document de primire în gestiunea cumpărătorului sau în gestiunea primitoare din cadrul aceleiaşi unităţi în cazul transferului.

Se întocmeşte în 3 exemplare de către unităţile care nu au posibilitatea întocmirii facturii în momentul livrării produselor, mărfurilor sau altor valori materiale, datorită unor condiţii obiective şi cu totul excepţionale făcându-se menţiunea “urmează factura”.

Chitanţa:

Formular tipizat cu regim special de tipărire, înscriere şi numerotare, comun pe economie executat pe hârtie autocopiativă securizată.

Serveşte ca document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la caseria unităţii, ca document justificativ de înregistrare în registul de casă şi în contabilitate.

Factura fiscală:

Formular tipizat cu regim special de tipărire, înscriere şi numerotare, comun pe economie executat pe hârtie autocopiativă securizată.

Serveşte ca document pe baza căruia se întocmeşte instrumental de decontare a produselor şi mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate, document de însoţire a mărfii pe timpul transportului, document de încărcare în gestiunea primitorului, document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului şi a cumpărătorului.

Fişă de magazie a formularelor cu regim special:

Formular tipizat cu regim special de tipărire, înscriere şi numerotare, comun pe economie executat pe carton securizat.

Serveşte ca document de evidenţă a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor de formulare, care au un regim special de înscriere, numerotare, evidenţă şi urmărire, ca document de evidenţă a formularelor anulate, ca document pentru stabilirea grupelor de numere, pe compartimentele unităţii, în vederea numerotării formularelor şi ca sursă de informaţii pentru controlul operativ curent şi contabil al stocurilor de formulare.

BIBLIOGRAFIE PENTRU PRACTICA :

-Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr.1850/2004 privind registrele si formularele financiar-contabile M.Of. nr.23 bis din 7 ianuarie 2005 ;

-Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr.306/2012 pentru aprobarea Rglementarilor contabile simplificate, armonizate, armonizate cu directivele europene M.Of. nr. 279 din 25 aprilie 2002;

-Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr.94/2001 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV a a Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate M. Of. Nr.85 din 20 februarie 2001 ;

-Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale Republicata M.Of nr. 1066 din 17 noiembrie 2004 ;

-Legea contabilitatii nr.82/1991 Rep. M.Of. din 48 din 14 ianuarie 2005;

-OMFP nr.1827/2003 privind modificarea si completarea unor reglementari in domeniul contabilitatii M.Of.nr.53 din 22 ianuarie 2004 ;

-OMPF nr.1088/2004 pentru aprobarea Precizarilor privind reflectarea in contabilitate a unor operatiuni referitoare la acoperirea pierderii contabile .

Niciun comentariu: