Componentele hardware ale unui computer descriere

1. HARD DISK
Hard-disk-ul (sau discul dur) este un dispozitiv de memorie permanentă, pe care datele sunt stocate în fişiere pe termen lung, chiar şi după ce calculatorul este oprit. El conţine un disc magnetic pe care se înscriu date în format digital. Este montat în cutia calculatorului şi de regulă nu este nevoie să fie scos din cutie pentru utilizarea normală. Există şi hard-disk-uri portabile, care pot fi conectate la calculator printr-una din mufele din spatele cutiei sau prin conectori speciali, dar acelea sunt mai rar folosite. Într-un calculator pot fi folosite simultan mai multe hard-disk-uri.
Capacitatea unui hard-disk este foarte mare în comparaţie cu a altor dispozitive de stocare a datelor. La ora actuală, un calculator cu performanţe medii are nevoie de un hard-disk de circa 10 GB, dar cele mai mari hard-disk-uri existente ajung la 80 GB, şi în câţiva ani vom vedea şi hard-disk-uri de sute de GB. Poate fi importantă şi viteza de rotaţie a discului, de care depinde viteza de localizare a datelor pe disc. Într-un sistem folosit intens pentru prelucrarea unui volum mare de date, adesea este mai important ca hard-disk-ul să fie rapid, decât să fie mare.
Dintre toate unităţile de disc din calculator, capabile să păstreze pe ele date sub formă de directoare (sau foldere) şi fişiere, hard-disk-ul este cel mai important, deoarece pe hard-disk se instalează sistemul de operare al calculatorului, astfel încât calculatorul să poată porni şi funcţiona independent. Tot pe hard-disk sunt stocate programe şi date de lucru curent.
2. PLACA VIDEO
Placa video este componenta care pregăteşte imaginea generată de calculator pentru afişare pe monitor. Se poate localiza urmărind unde se conectează, în spatele cutiei calculatorului, cablul video care vine de la monitor. În multe cazuri, placa video e o componentă distinctă, care se montează pe placa de bază, într-un slot adecvat. Unele plăci de bază, însă, includ astfel de componente chiar în arhitectura lor, caz în care placa video nu mai este o componentă distinctă, dar mufa ei iese tot în spatele cutiei, pentru ataşarea cablului pentru monitor.
Placa video include circuite de memorie RAM care alcătuiesc aşa-numita memorie video. O placă video foarte performantă poate avea, de pildă, 32 MB RAM. În memoria video este păstrată toată informaţia din imaginea calculatorului. Imaginea de pe ecranul monitorului este alcătuită din puncte (sau pixeli) care sunt aranjate pe linii şi coloane. Prin analogie cu punctele unei coli de hârtie scrise, fiecare pixel poate fi ”scris” (cu cerneală de o anumită culoare) sau ”şters” (caz în care are culoarea hârtiei). În memoria video se stochează, deci, informaţiile despre fiecare pixel: starea lui (”scris” sau ”şters”), culoarea cernelii şi culoarea hârtiei. Cu cât afişarea se face la o rezoluţie mai mare (adică la o densitate mai mare de puncte pe ecran), cu atât imaginea conţine mai mulţi pixeli. Pe de altă parte, cu cât este mai mare numărul de culori folosite (adâncimea de culoare), cu atât informaţia de culoare este mai complexă şi necesită un volum mai mare de memorie. Limitele în care pot varia aceşti parametri diferă de la o placă video la alta. Rezultă, deci, că performanţele video ale calculatorului sunt direct proporţionale cu volumul de memorie video şi cu performanţele tehnice ale plăcii video.
În concluzie, placa video este vitală pentru afişarea imaginii pe monitor, iar calitatea ei este foarte importantă dacă se foloseşte calculatorul pentru aplicaţii grafice, video, multimedia, animaţie, jocuri şi tot ce înseamnă operarea intensivă cu imagini.
3. PLACA DE SUNET
Placa de sunet este un dispozitiv capabil să furnizeze la ieşire semnal audio care poate fi apoi auzit în boxe sau căşti audio.
Pentru a asculta muzică de pe CD-uri audio, nu este necesară existenţa unei plăci de sunet, aceasta putând fi auzită şi folosind mufa audio de pe unitatea CD-ROM, dar pentru a auzi sunetele din jocuri şi aplicaţii multimedia, sau pentru a asculta muzică din fişiere audio (în format MP3, WAV etc.), atunci placa de sunet este absolut necesară.
Placa de sunet este o aşa-numită componentă multimedia, denumire care include o diversitate de componente hardware audio şi video, şi chiar pentru animaţie, film, televiziune şi telefonie. O astfel de componentă hardware poate să includă diverse dispozitive, uneori mai multe, alteori mai puţine, în funcţie de tipul plăcii, şi aceste dispozitive sunt ca nişte canale de semnal care pot fi reglate separat din panoul Volume Control.
Dispozitivele multimedia sunt folosite pentru redarea (sonoră sau vizuală) fişierelor multimedia, şi pentru diverse aplicaţii multimedia. Există multe tipuri de fişiere multimedia:
- fişiere de sunet (exemple: WAV, MID, MP3);
- fişiere de grafică (GIF, JPG, BMP);
- fişiere video (pot conţine film şi sunet: AVI, MPG, unele fişiere DAT) etc.
Placa de sunet este folosită la redarea fişierelor de sunet şi la redarea sunetului din fişierele video. Pentru fiecare tip de fişier, calculatorul va folosi un anumit dispozitiv multimedia, pe care de regulă îl selectează automat dintre cele disponibile.
Există multe tipuri de plăci de sunet, şi diversele aplicaţii multimedia sunt proiectate, de regulă, ca să funcţioneze numai cu tipurile de plăci cele mai cunoscute sau compatibile cu acestea. Adesea, pentru a auzi sunetele din anumite programe, placa de sunet trebuie configurată anume pentru acele programe. Aceasta face ca placa de sunet să fie adesea unul din dispozitivele mai greu de folosit de către începători, mai ales dacă este de un tip prea diferit de tipurile standard. Oricum, nefiind o componentă vitală, calculatorul poate funcţiona şi fără ea.
4. PLACA DE RETEA
Un calculator conectat într-o reţea locală are întotdeauna în el şi o placă de reţea, prin care se desfăşoară comunicaţia cu celelalte calculatoare din reţeaua locală, folosind un cablu special de reţea, de tip BNC sau UTP. Un calculator personal care lucrează izolat sau care comunică doar prin modem cu alte calculatoare, nu are nevoie de o placă de reţea. În general, comunicaţia prin placa de reţea este mult mai stabilă şi rapidă decât prin modem, dar ea funcţionează bine numai pe distanţe mici, până la câteva sute de metri.
Într-un calculator pot fi montate chiar mai multe plăci de reţea, de regulă pentru ca fiecare placă de reţea să asigure comunicarea cu un grup diferit de calculatoare. Este cazul calculatoarelor cu rol de gateway (poartă) între reţele locale, sau cu rol de router (nod de distribuţie) pentru mai multe subreţele.
Placa de reţea este utilă, deci, numai pe calculatoarele conectate în reţele locale, şi majoritatea calculatoarelor personale nu sunt dotate cu placă de reţea.
5. SURSA DE ALIMENTARE
Calculatorul funcţionează pe bază de energie electrică. Un laptop (calculator portabil) poate funcţiona un timp limitat, alimentat de la un acumulator electric, dar calculatoarele obişnuite trebuie puse în priză ca să poată funcţiona. Tensiunea electrică la nivelul prizei fiind prea mare pentru componentele din calculator, în cutia calculatorului există o componentă care reduce tensiunea de la 220 V la valorile mult mai mici la care pot funcţiona componentele electronice din calculator(5V, 12V). Această componentă este sursa de alimentare.
Orice sursă de alimentare are o putere limitată, calculată să suporte un anumit consum maxim, de aceea nu trebuie abuzat cu adăugarea de noi componente în calculator, pentru că la un moment dat acestea pot să suprasolicite sursa. Calculatoarele cu multe componente au nevoie, deci, de surse mai puternice(400W-500W).
6. MONITORUL
Este dispozitivul pe care se pot vedea rezultatele execuţiei programelor. El conţine un ecran realizat într-o tehnologie de televiziune digitală de înaltă performanţă, iar pe ecran se afişează imagini alcătuite dintr-o reţea fină de puncte de culoare roşie, verde şi albastră (sistemul RGB), puncte de o anumită dimensiune, denumite pixeli. Cu cât punctul de formare a imaginii este mai mic cu atât imginea va fi de o calitate mai bună. Numărul de pixeli afişaţi pe orizontală şi pe verticală în cadrul ecranului unui monitor definesc rezoluþia acestuia. Valoarea tipică este de 0,28 mm pentru diametrul unui pixel.
Memoria video conţine permanent informaţiile care determină starea fiecărui punct (dacă este aprins sau stins, şi la ce intensitate luminoasă), iar placa video le transmite cu o frecvenţă mare către monitor, care prezintă imaginea pe ecran.
Primele monitoare au fost monocrome şi funcţionau doar în mod text. Monitoarele moderne sunt color şi permit afişarea de imagini de calitate, astfel încât performanţele video ale calculatoarelor au ajuns să depăşească nivelul celor atinse de televiziune. Monitoarele cele mai uzuale, de forma unui mic televizor şi bazate pe tub catodic, mai sunt desemnate cu acronimul CRT (de la Cathode Ray Tube - tub catodic cu fascicul electromagnetic). Mai puţin voluminoase sunt monitoarele plate de tip LCD (de la Liquid Crystal Display - afişaj cu cristale lichide). Calculatoarele portabile au ecrane miniaturizate, cu cristale lichide, integrate în capacul cutiei lor.
Performanţele monitorului influenţează sensibil calitatea lucrărilor grafice pe calculator. Pentru aplicaţii grafice complexe, care operează cu imagini mari şi unde claritatea contururilor şi a culorilor din imagini este importantă, este necesar un monitor cu ecran mare şi cu performanţe bune. Calculatoarele care au funcţii de comunicaţie în reţele, şi nu necesită operarea permanentă pe ele, pot funcţiona şi în absenţa unui monitor. Dar pentru un calculator personal, monitorul este o componentă vitală.
7. TASTATURA
Pentru a putea introduce comenzi şi texte alcătuite din litere, cifre şi alte simboluri, este neapărat nevoie de tastatură. Majoritatea calculatoarelor chiar refuză să pornească dacă nu au o tastatură conectată la ele. Tastatura este acel dispozitiv cu multe butoane (numite "taste") cu litere, cifre şi alte simboluri pe ele.
Tastatura are 2 tipuri de elemente care interesează în operare, şi anume tastele şi ledurile. Tastele sunt butoanele tastaturii, iar ledurile sunt acele mici indicatoare luminoase grupate, de regulă, în partea dreaptă a tastaturii, care se aprind şi se sting în funcţie de anumite situaţii sau de tastele apăsate.
8. MOUSEUL
Mouse-ul este un dispozitiv de formă aproximativ ovală, conectat printr-un fir la un port serial sau PS/2 al calculatorului. Unele tipuri de mouse sunt fără fir, comunicând cu calculatorul prin infraroşii. Este asemănător cu tastatura ca funcţionalitate, deoarece prin intermediul lui se realizează operaţiuni de indicare, selectare, lansare a comenzilor, desenare în programe special concepute în acest sens (Windows).
Când calculatorul are ataşat un mouse, pe ecran este afişat un pointer (cursor), care se poate deplasa în orice direcţie, analog cu mişcarea mouse-ului în contact cu o suprafaţă plană şi care îşi poate schimba forma în funcţie de context, adică în functie de situaţia curentă din program şi de poziţia pe care o ocupă pointerul faţă de alte elemente afişate pe ecran. La început, el apare ca o săgeată, şi vârful săgeţii este cel care indică locul la care se referă comenzile date.
Deşi mouse-ul uşurează foarte mult operarea cu meniuri şi obiecte, în mod grafic, şi uneori şi în programe de mod text, totuşi, un mouse nu este absolut indispensabil, majoritatea programelor putând fi controlate şi din taste. Sunt rare programele pentru a căror utilizare este obligatoriu un mouse.
9. UNITATEA DE DISCHETA
Unitatea de dischetă (floppy disk drive sau FDD) se încadrează în categoria dispozitivelor care nu sunt indispensabile pentru funcţionarea calculatorului, dar care sunt utile pentru diverse operaţii. Este vorba de dispozitivele de tipul removable device ("dispozitive care pot fi scoase din calculator"). Dacă scoatem aceste dispozitive din calculator, el va funcţiona în continuare şi va putea fi folosit, lipsindu-i doar funcţiile suplimentare conferite de prezenţa dispozitivelor respective.
Unitatea de dischetă reprezintă interfaţa dintre dischetă şi calculator. Ea este montată în cutia calculatorului şi este folosită pentru scrierea/citirea informaţiilor pe şi de pe dischete. Pentru efectuarea acestor operaţii unitatea de dischetă dispune de un motoraş care direcţionează un cap de scriere/citire pe suprafaţa dischetei. Operaţiile se pot face pe ambele feţe fără a fi necesară întoarcerea acesteia.
Deoarece se pot realiza atât operaţii de citire cât şi de scriere, unităţile de dischetă sunt echipamente periferice de intrare/ieşire .
Discheta, numită şi floppy-disk sau disc flexibil, dispozitiv foarte util acum câţiva ani, dar tot mai rar folosit astăzi, este cel mai mic şi mai lent mediu de stocare a fişierelor. Ca alcătuire, este un mic disc din plastic subţire, acoperit cu un strat de substanţă cu proprietăţi magnetice, pe care se pot înregistra date prin tehnologia specifică înregistrărilor magnetice.
La ora actuală, cele mai frecvent folosite sunt dischetele de 3.5 inci dar există, la calculatoare mai vechi, unităţi de dischetă pentru dischete de 5.25 inch, cu capacităţi de până la 1.2 MB.
Deşi nu mai este un dispozitiv vital pentru funcţionarea unui calculator modern, unitatea de dischetă este, totuşi, foarte utilă şi astăzi iar discheta pare să devină un fel de înlocuitor modern al caietului sau cărţii, pe o dischetă putând încăpea câteva cărţi de mărime medie.
10. CD-ROMUL
Calculatorul modern este aproape de neconceput fără o unitate CD-ROM, montată în cutia calculatorului, cu care se pot citi fişiere şi date înscrise pe CD, deoarece pe CD-uri se înregistrează astăzi multe programe utile (sisteme de operare), documente şi imagini, sau chiar se poate asculta muzică de pe CD-uri audio.
CD-urile au fost folosite iniţial la scară largă pentru înregistrări audio, dar în ultimii ani ele sunt folosite şi pentru înregistrări de date de pe calculator, deoarece înregistrările pe CD sunt foarte fiabile şi pot fi folosite mulţi ani, spre deosebire de înregistrările magnetice, care se estompează în timp. Ele se pot altera doar dacă discul este zgâriat sau este deformat în alt mod.
Volumul de date care poate fi înregistrat pe un CD este comparabil cu cel al unui hard-disk mic, de circa 600-700 MB.

Niciun comentariu: