Poezie de dragoste

Cunoscându-te pe tine am înţeles că nu-mi
Trebuie prea multe lucruri sau ca să fiu fericit.
A fost de ajuns să privesc ochii tăi limpezi,
Caramelizaţi de focul dorinţei şi pacea
Mi-a coboarât liniştitor în suflet.
Respirându-te, mi-am scăldat simţurile
În inconfundabila ta mireasmă,
Simţind că plutesc spre tărâmuri necunoscute.
Mi-am astâmpărat foamea nebună,
Gustând din buzele-ţi dulci ca nectarul nuferilor
Ce se deschid spre soare în luna mai.
Da! Recunosc că m-am lăsat vrăjit de sufletu-ţi
Oglindit în privirea-ţi blândă şi clară şi că
M-ai dezarmat cu al tău zâmbet ameţitor de fericire.
Cum aş putea să uit privirile noastre
Strălucitoare, cum ne vorbeam fără cuvinte,
Într-un limbaj al gândurilor răzvrătite?
Sau, cum, atingându-ne, trupurile noastre s-au cutremurat,
Rezonând amândouă în aceeaşi cadenţă,
O simfonie înălţătoare şi tulburătoare şi cum, din noi
A erupt o lavă de patimă fierbinte, topindu-ne
Împletiţi ca un şnur roşu de primăvară?
Îmi aşez capul pe pernă, ca pe pieptul tău, pisoi
Şi încep să torc în acelaşi ritm cu inima ta plină de iubire.
Îmi pun capul pe pernă, ca pe braţul tău
Şi aştept fremătând sărutu-ţi aprins de dorinţă,
Degetele-ţi moi să şteargă obrazu-mi înlăcrimat de dor.

Niciun comentariu: