Tabelul cronologic al lui Mihai Eminescu

1850- La 15.01.1850 se naşte la Botoşani (conform<<registrului pentru naştere şi botez pe anul 1850al besericii cu xramul Adormirea Măicii Domnului) Mihail (Mihai) cel de-al şaptelea copil al lui Gheorghe Eminovici, numit caminar printr-un decret domnesc din 12.05.1841, şi al Rălucăi (Ralu sau Rareşa), fiica stolnicului Vasile Iuraşcu originar din Hotin. Eminovicii au avut unsprezece copii: Şeban (1841-1874),Nicolae sau Nicu (1843-1884), Iorgu sau George (1844-1873) , Rucsandra (1845, moare de copilă) , Ilie (1846-1862), Maria (moartă la 7 ani), Aglaea (1852-1906) , Henrieta sau Harieta (1854 ?-1889), Matei (1856-1929) , Vasile (mort la vîrsta de un an şi jumătate).Mihai îsi petrece copilăria atît  în << tîrgul glodos>>Botroşani , cît şi în Ipoteşti, unde tatăl său cumpără în primăvara lui 1848 o jumătate de moşie.
1857- Din vara acestui an datează intervenţia tatălui său la Postelnicia  din Iaşi pentru a obţine paşaportul de trecere a hotarului în Bucovi:<<Totodată rog să se înscrie în acel paşaport pe al cincelea fiu al meu , Mihail, care este în versta de 7 ani. Statul crescătoriu, părul negru , ochii negri, nasul potrivit, faţă smolită , avînd şi aceasta a urma studiile>>. Este primul portret documentar al poetului.  
1858-1859- Este înscris în cl. a-3-a la şcoala primară greco-orientală din Cernăuţi (<< Naţional-Hauptschule>>), fiind clasificat al 15-lea între 72 , iar în cl. a-4-a – -- al 5-lea între 82 de elevi.
1860-1863- Studii la Ober-Gimnazium. Repetent în cl. a-2-a. În aprilie 1863 nu mai este  printre elevi.
1864- Se întoarce la Cernăuţi , unde era în turneu trupa Fani Tardini. Angajat ca practicant la tribunalul din Botoşani şi copist ( scriitoriu ) la comitetul judeţian permanent.
1865-1866-Este elev particular în cl. a-5-a gimnaziul la Cernăuţi ,unde Aron Pumpul îi încredinţează supravegherea bibleotecii sale. Scrie <<Deaş  avea>> şi <<Din străinătate>>.
Apare în broşura „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti de-n Cernăuţi la mormîntul prea iubitului lor profesoriu Arune Pumnul răpusat într-a 12/24 ianuarie  1866.—Cernăuţi 1866>> poezia <<La mormîntul lui Aron Pumnul>>, semnată de M. Eminovici , privatist. În numărul din 25.02—9.05.1866 al rivistei <<Familia>> apare poezia <<De-aş avea>> sub semnătura  Mihai Eminescu, însoţită de următoarea notă a redacţiei: ,,Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primile sale încercări poetice triimise nouă ne-a surprins plăcut”.Naşul literar al poetului este Iosif Vulcan, care  îi mai publica poeziile ,,Din străinătate, ,,La Bucovina” , ,,Speranţa” , ,,Misterile nopţii” , precum şi traducerea nuvelei ,,Lanţul de aur a scritorului suedez Ondel Adam.În primăvara anului părăseşte Bucovina , călătorind prin Transilvania (Blaj, Sibiu); trece apoi munţii şi vine la Bucureşti, unde Iorgu Caragiali îşi deschise un Teatru de vodevil. Scrie poeziile ,,Mortua est”, ,,La o artistă, ,,Ondina”, ,,Lida”.
 1867-1868-Este angajat    ca suflor în trupa lui Iorgu Caragiali, apoi în cea a lui Millo-Pascali . Este cunoscut de I.L.Caragiali : ,,Era o frumuseţe!O figură clasică încadrată de nişte plete mari negri; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zîmbet blînd ăi adînc melancolic. Avea aerul unui sfîntv tînăr coborît dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare”.Continue colaborarea cu rivista ,,Familia”(,,La o artistă”, 18/30 august 1868, ,,Amorul unei marmure” 19 septembrie / 1 octombrie 1868). În 1868 la Arad îl întîlneşte Iosif Vulcan.
 1869 – O încercare de roman sub denumirea de ,,Naturi catilinare”. Fragmentul de roman ,,Geniu pustiu”. În ,,Familia”apar ,,Junuri carupţi” şi ,,Amicului F.I.”. Scrie ,,De-aş muri ori de-ai muri”, ,,Doi aştri”, ,, Unda spumă”, ,,Cînd priveşti oglinda mării”, ,,Din nopţi tăcute”, ,,Replici”, ,,E îngerul tău ori umbra  ta?”, ,,Venere şi Modonă” , ,,Locul aripelor”, ,,De ce să mori tu?”.Se înscrie în cercul societăţii  literare ,,Orientul”(1 aprilie),care avea menirea să strîngă folclor  şi  documente de istoriei.Termina traducerea ,, Artei reprezintării dramatice” a lui Ritşer. Ce află în turnee cu trupa lui Pascali (Iaşi,Cernăuţi). ,,Eminescu la1868/1869 era un tînăr cam de 19 ani.Statura mijlocie ,trăsături frumoase şi regulate , păr bogat şi negru dat înapoi pînă pe umeri, cum poartă artiştii. C-un cuvînt un tip roşcovat  foarte frumos”(Ştefan Cacovean). Încircări ale familiei de a-l trimite la stuidii.Din semestrul de iarnă 1869/1870 este student auditor la Universitatea din Viena. Lecturi intense din Platon, Kant, Şepenhauer, Fihte, Russo, Konfucius, ,,Vede”, ,,Sacuntala”, Spinoza, Heghel.

1870 - Publică în ,,Convorbiri literare” din 15 aprilie ,,Veneră şi Madonă”, iar din 15 august -- ,,Epigonii”, a cărui idee este, după precizarea însuşi a autorului, ,,Comparţiunea dintre lucrarea încrezută şi naivă a predecisorolor noştri şi lucrarea noastră trezită , rece”. Eacob Nedruţi, redactorul revistei , îl vizitează la Viena. Participă la acţiunile de sărbătorire a împlinirii a 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii Putna, ctitorii a lui Ştefan cel Mare.

În apar ,,Convorbiri literare”poeziile ,,Mortua est”, ,,Înger de pază” şi  ,,Noaptea”. Participă la construcţia sociităţii academice social-literare ,,România jună”, în comitetul de conducere alcăruia este ales bibleotecar. Face cunoştinţă cu Vironica Micle. Colaboreză cu E. Negruţi. Planurile în vedere scrierii poemului ,,Memento mori” (sub titlurile ,, Panarama deşertăciunilor”, ,,Tempora mutantur”, ,,Vanitas vanitatum vanitas”, nuvelei ,,Sărmanul Dionis” şi a poeziei ,,Împărat şi proletar”(sub titlul ,,Proletarul”).
 Soseşte la Botoşani. Ceteşte în şedinţă ,,Junimii” din 1.09.1872 nuvela ,,Sărmanul Dionis”  (,,Memento mori”). În şedinţa  din 7 septembrie citeşte ,,Înger şi demon”şi ,,Floare albastră”, publicate în ,,Convorbiri literare”. Este primit cu entuziasm. La 16 decembrie se înscrie la Universitatea din Berlin, unde urmează cursuride istorie modernă, istoria generală a filozofiei , principiile logice ale ştiinţelor expirementale, istoria egepteană, filozofie hegheliană .
Planuri şi variante la ,, Luceafărul” şi ,,Călin”. Raporturi complecate cu familia. Se angajază secretor al Consulatului romîn din Berlin.
 Titu Maiorescu insistă să prigătească doctoratul în filozofie , pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iaşi . Traduce ,,Critica raţiunii pure” de Kant (cam a treia parte ). Se întoarce la Iaşi, unde obţine postul de director al Bibleotecii Centrale. Moare fratele său Şerban. În numărul din 1 decembrie al  ,,Convorbirelor literare” apare ,,Împărat şi proletar”, care întîmpină critici din cauza ,,imperfecţiunii de formă”. ,,Eminescu este dintre acei puţini oameni, care nu sînt meniţi a vieţui în societate, că nu-şi află semeni.În deobşti el este nesuferit, pentru că ştie cine este el, ştie cine sînt alţii, nu-i pasă de o lume, pe care trebue s-o despreţuiască şi stă ca şi-o carte deschisă înaintea tuturor. Toate sufletele alese sînt nerezervate şi tocmai pentru oameni comuni lipsa de rezerve a unui fuflet aleas este nesuferită”. (Ion Creangă)

În numărul 1 februarie al ,,Convorbirelor Literare” apare ,,Făt-Frumos din tei”. Desfăşurarea o intensă activitate de bibleotecar: numără volumele, duce evidenţă, face ordine, achiziţionează cărţi vechi.                                                                                               La 1 iulie e numit revizor şcolar ,,Convorbirelor literare” apare ,,În această calitate el călătorea din sat în sat,ave raporturi continue cu învăţători, cu primari, cu ţărani, şi se întări tot mai mult în dragostea sa pentru poporul din jur”.(E. Negruţi) Începutul prieteniei cu Ion Creangă, după ce îl ascultă la o consfătuire a învăţătorilor din cele două judeţe. ,,Eminescu îl îndemnă să scrie vre-una şi Creangă îşi aşterne pe hirtie povestea ,,Soacra  cu trei nurori”pe care o şi tremite într-o sară la ,,Junimea”, căci Creangă, timid şi cam sălbatic din natura lui, n-a voit să vină şi el.La ,,Junimea” a fost un adevărat entuziazm la citirea acelei poveşti; ni se releva un stil şi o limbă pe care nu o auzisem acei care nu trăisem la ţară ...” (G. Panu) Soseşte la Cernăuţi, unde se întîlneştecu Ştefănelli. Face numeroase inspecţii în şcoli. Proectează o carte de citire.

În ,,Curierul de Iaşi”,unde devine gazetar după ce este destituit din funcţia de revizor, apar nuvelele ,,La aniversară” sub semnătură Gajus şi ,,Cezara”. ,,Convorbirile litirare” îi publică ,,Strigoii”(1 decembrie), ,,Melancolie”, ,,Crăiasa din poveşti”, ,,Lacul” şi ,,Dorinţa”(1 septembrie), ,,Călin”(1 noiembrie). Scrie poeziile: ,,Sînt ani la mijloc”, ,,Cărţile”, ,,Gîndind la tine”, ,,Coborîrea apelor”, ,,Ai noştri tineri”, ,,Femeia... măr de ceartă”, ,,Cînd te-am văzut, Verena...”, ,,În fereastră despre mare”. Publică mai multe articole, conferinţe, cronici dramatice (cea din 5 decembrie este consacrată lui Gogol). Interogări în legătură cu pretinsele furturi de la Bibleotecă. La 13 august moare Raluca, mama poetului. Scrie după cîteva săptămîni poezia,, O, mamă...”. ,,Eminescu, în vremea aceea (epoca ,,Curierului de Iaşi --- M.C.), era un tînăr cam de 28-29 ani, bine făcut, potrivit de înalt, cu faţa lungăreaţă încalată, cu musteaţa neagră, plete lungi şi negre îi cădeau pe spate, o redegotă neagră cam ponosită, cu o cravată măslinie şi cu puchiţei  albi rotunzi, eşea bulbucată din jeletca sa vineţie-neagră, închisă cu două rînduri de bumbi...” (Ioan S. Ionescu)

Publică în ,,Timpul”(24 noembrie) articolul ,,Bălcescu şi urmaşii lui”, în care sa operează cu o antiteză de felul celea din ,,Epigonii” şi serialul ,,Icoane vechi şi icoane nouă” (decembrie). Participă la şedinţile ,,Junimii”.


Publică în ,,Convorbiri literare”din 1 martie ,,Povestea codrului”, ,,Povestea teiului”, ,,Singurătatea” şi ,,Departe sînt de tine”. Coloborări fructuoase la ,,Timpul”.

Îi apar în ,,Convorbiri literare” din 1 februarie poeziile ,,Pajul Cupidon”, ,,O,rămîi” şi ,,Pe aceeaşi ulicioară...” Iar în numărul din 1 octombrie --- ,,Afară-i toamna”, ,,Sînt ani la mijloc”, ,,Cînd însuşi glasul”, ,,Freamăt de codru”, ,,Revederea”, ,,Foaia veştedă”, ,,Despărţire”. La 4 august moara Ştefan Micle, soţul Veronicăi Micle. La 5 septembrie Veronica Micle îl vizitează pe poet la Bucureşti. Într-o scrisoare din 2 septembrie îşi exprimă geloasă, că foarte ,,simţită” poezia ,,Atît de fragedă...” este adresa ,,unei fiinţe cu care din nefiricire sau din fericire poate eu nu mă pot nici măsura, nici compara (Elizabet)”.

În numărul din 1 aprilie 1880 al ,,Convorbirelor literare” îi apare elegiea ,,O,mamă...”, ,,Junimea” îşi reea ,,Mircurile literare” la Bucureşti. Semne de oboseală şi istovire fizică, senzaţia îmbătrinirii. În raza atenţiei poetului apare Kleopatra Poenaru Lecca. ,,Eminescu fu impresionat şi se amoreză de frumuseţia ei căutînd ocazie de a o revedea, dar... d-na Lecca era indiferentă la gîndurile lui”. (I. Petraşcu

Este anul piublicării primelor patru ,,Srisori” în ,,Convorbiri literare”:,,Scrisoarea 1” (1 februarie), ,,Scrisoarea 2” (1 aprilie), ,,Scrisoarea 3” (1 mai), ,,Scrisoarea 4” (1 septembrie), care prezintă o panoramă viu colorat cu accente vehemente, satirice a situaţiei sociale de atunci. Vironica Micle evită întîlnirea cu poetul.

La 24 aprilie citeşte în şedinţă ,,Junimii” noua frumoasă poezie ,,Luciafărul”, după cum notează în jurnalul său T.Maiorescu.Dintr-o scri- soare a  Veronicăi Micle: „Întreabă-mă dacă cînt în lună sau pe pămînt, dacă sînt teafără sau nebună, dacă te-am urît sau te iubesc mai mult ca oricînd”. Accente de profundă decepţie  sufletească : „Aştept telegramele Havas, ca să scriu iar , să scriu de meserie, scrie-mi-ar numele  pe mormint şi n-aş mai fi ajuns să trăesc”.

Anuul publicării marii sale capodopere „Luceafărul”.( „Almanahul Societăţii Academice România jună”, apărut la 26 aprilie; „Convorbiri literare”din 1 august), primului şi unicului volum de „Poezia” al lui Eminescu în librăria Socec şi a unor mari realizări lirice, publicate în „Familia”: „S-a dus amorul” (24 aprilie-6 mai), „Cînd amintirea...” (15-27 mai), „De-acuma...” (5-17 iunie), „Ce e amorul” (17-20 iulie), „Pe lîngă plopii fără soţ” (28 august- 9 septembrie), „Şi dacă...” (13-15 noembrie). Volumul de poezii,îngrijit de Titu Maiorescu, include urmîtoarele poezii: „Singurătate”, „Lasă-ţi lumea ta uitată”, „Şi dacă ramuri bat în geam”, „Pajul Cupidon”, „Ce te legeni ,codrule”, „Melancolie”, „Rugăciunea unui dac”, „Pe aceeaşi ulicioară”, „De cîte ori, iubito”, „O, rămîi”, „Despărţire”, „Crăiasa din poveşti”, „Odă (în metru antic)”, „La mijloc de codru des”, „Veneră şi Modonă”, „Sonet (Iubind în taină...)”, „Sonet (afară-i toamna)”, „Sonet(sînt ani la mijloc...)”, „Sonet (Cînd însuşi glasul...)”. „Sonet (Trecut-au anii...)”, „Sonet (S-a stins viaţa falnicei Veneţii...)”, „Dorinţa”, „Mortua est”, „Noaptea”, „Egipetul”, „Adio”, „Ce e amoru”, „Lacul”, „Înger şi demon”, „Floare albastră”, „Se bate miezul nopţii”, „Înger de pază”, „Atît de fragedă”, „O,mama...”, „Făt-Frumos din tei”, „Cu mîne zilele-ţi adaugi”, „Din valurile vremii”, „Povestea codrului”, „Împărat şi proletar”, „Pe lîngă plopii fără soţ”, „Glossă”, „S-a dus amorul”, „Departe sînt de tine”, „Freamăt de codru”, „De-or trece anii”, „Te duci”, „Peste vîrfuri”, „Somnoroase păsărele”, „Revedere”, „Cînd amintirile”, „Doina”, „Mai am un singur dor” cu trei variante, „Epigonii”, „Călin”, „Strigoii”, „Srisoarea 1”, „Scrisoarea 2”, „Scrisoarea 3”, „Scrisoarea 4”, „Luceafărul”, „Criticilor mei”. Prefaţa memţionează dezinteresarea totală a lui Eminescu faţă de apariţia volumului („El a fost totdeauna prea impersonal şi prea nepăsător de soarta lucrărilor sale...”), precum şi darul autorului „de a întruna adînca sa simţire şi cele mai înalte gînduri într-o frumuseţe de formă”. Se manifestă primile semne ale bolii grave a poetului: „Obiceiul lui era că citea cu glas tare ceea ce îi plăce, mai ales poeziile, şi făcea multă gălăgie cînd sria, se plimba. declama, bătea cu pumnul în masă, era oarecum în harţă cu lumea, la care se adrisa (...) Eu eram din ce în ce mai stăruitor, eară el se făcea tot mai îndărătnic şi zicea ţn cele din urmă că abuzez de aficţeunile lui şi-l terorizez. Aceasta a fost pentru mine primul semn al bolii de nervi carel cuprinsese...” (I. Slavici) Este internat la sanatoriul Suţu, apoi la o casă desănătate din Viena, undei face o vizită Titu Maiorescu. Face o călătorie la Iaşi pentru a participa la sărbătorile cu ocazia dezvelirii statuiilui Ştefan cel Mare.Subscripţii întru ajutorarea  lui Eminescu.

„Convirbiri literare” publica „S-a stins viaţa falnicei Veneţii” şi „Glosso” (1 ianuarie); „Diana”(1 februarie), „Te duci” (26 februarie), iar „Familia” poezia „Din noaptea” (24 februarie). La 8 ianuarie moare tatăl său G. Eminovici, care „era un om bătrîn foarte drăguţ, glumeţ şi original”. (I.L. Caragiali) Eminescu se întoarce în ţară şi, la insistenţa prietinilor săi, pleaca la o excursie de convaliscenţă în Italia. La 7 martie moare Neculai, fratele poetului. Eminescu este numit sibbibleotecar al Bibleotecii centrale din Iaşi (septembrie). Sănătatea sa, după propria mărturisire, „scîrţie ţntruna ca o moară stricată, ba poate ireparabilă” şi este internat în decembrie la spitalul „Sf. Spiridon”. Eminescu „a electrizat pe toţi cu poeziile sale mai nouă”, notează Iosif Vulcan într-un articol de călătorie ( „familia” din 17 februarie).

În „Familia” din 25 ianuarie apare portretul lui Eminescu, un articol al lui Iosif Vulcan întitulat „M. Eminescu” şi poezia „Epigonie”, iar în „Convorbiri literare”din 1 iulie poezia „Poeziilor”. Este internat la sanatoriul doctorului Iahimov de la Odesa. La sfîrşitul anului participă la seratele teatrale de amatori, organizate la Cernăuţi de cora sa Aglaea.

„Convorbiri literare”din 1 decembrie îi publică poezia „La steaua”. Zearul „Epoca” din 1 ianuarie tipăreşte „Dalila”, variantă a „Scrisorii 5” iar „Albumul literar” poezia „Nu mă înţelegi”. La 27 februarie Al. Vlahuţă ţine la Ateneu conferinţa „Poeziile lui Eminescu”. Se află la băile de la Repedea; în noembrie este internat la Ospiciul de la Mănăstirea Neamţului. Întîlnindu-l pe o stradă din Iaşi, Vasile Burlă îi dăruieşte paltonul său.

Apoi în „Convorbiri literare” „De ce nu-mi vii” (1 februarie), reprodusă şi de „Familia” din 17 februarie, şi „Camadeva” (1 iulie), reprodusă de asemenea de „Familia”(24 iulie). „Almanahul literar”pe anul 1887 publică „Luceafărul” şi vocîteva ofirizme, iar „Almanahul revistei „Româmia literară” poezia „Adio” şi o poezie a lui Al. Vlahuţă „Lui Eminescu”. Revista „Familia” din 31 iulie pune problema acordării unui premiu poetului. „Nenorocitul poet Eminescu este iarăş prada crudei boale, ce-l ofileşte şi-l consumă de-atîta timp! De-o săptămînă întreagă nu vorbeşte, nu umblă, nu mănîncă!”. Este lait motivul relatărilor  presii vremii. Se întocmesc liste de subscripţei pentru ajutorarea lui. Pleacă la băi în Austria. Se întoarce la Botoşani, unde primeşte îngrijirile sorei sale Henrieta : „Mihai este foarte bine, are cear permisiunea de a se  plimba pe trotuar, se-nţelege de la sine numai cînd e timpul frumos2 (dintr-o scrisoare a Henrietei către Cornelia Emilian din 11 noembrie).

Titu Maiorescu îi trimite la 16 februarie în care îi cere asentimentul pentru tipîrirea ediţiei 3. Henrieta, care intenţionează să cumpere o casă, se îmbolnăveşte.după o vizită a Veronicăi Micle la 12 aprilie poetul pleacă la Bucureşti. La 20 aprilie apare cea de-a trea ediţie a „Poeziilor”. La 23 noembrie Senatul votează onanim pentru acordarea unii pensii lui Eminescu. „Om din mine n-o să mai easă! Prea sînt mulţi acea pe care i-   -am jignit spunînd adevărul şi, după cele petrecute, nu-mi rămîne decît să stau sfincios într-un colţ”. (Eminescu către Slavici) Participă la redacarea gazetei „Fîntîna Blandeziei”.

La sfîrşitul anului apare cea de-a patra ediţie a „Peziilor”. La 2 februarie este internat la spitalul „Mărcuţa” din Bucureşti. Luceafărul (Venus), după relatările „Tribunei”, a avut o neobişnuită lumină în acest an. „Lumea me-au acuzat de lipsă de simţire şi umanitate faţă de Eminescu.    – Sînt lucruri mai presus decît puterile cuiva, vă mărturisesc sincer, nu pot să-l văd lipsit de minte, eu care am cunoscut pe Eminescu în cea mai splendidă  epocă a vieţei sale intelectuale. Şi aşa sînt fără nici o lege şi fără nici un D-zeu, să-mi rămînă cel puţin acel al poeziei, care pentru (mine) s---au fost întrupat în fiinţa lui Eminescu...”(dintr-o scrisoare a Veronicăi Micle). „...Bietul Eminescu e victima unei prea mari frămîntări intelectuale. Astăzi, cînd e nebun, şi tot se vede într-însul cît a cetit” (dintr-un interviu dat de doctorul Suţu). La 1 iunie este lovit debolnavul Petrea Poinaru cu o piatră aruncată cu prostia. La 15 iunie marele poet se stinge din viaţă. Este înmormîntat la cintirimul Bellu. Pe piatra de mormînt sînt deltuite versurile din „Mai am un singur dor”: „Reverse dulci scîntei/Atotştiutoare,/De-asupra-micrengi de tei/Să-şiscuture floarea.//Nemaifiind prebeag/De-atuncea înainte,/Aduceri aminte/M-or troeni cu drag”.În acelaşi an mor Veronica Micle, Henrieta, sora poetului, şi Ion Creangă marele său prieten.
                   Lumina Luceafărălui, atît de intensă în anul despăriţiei lui Eminescu, aureolează destinul tragic al poetului. „Ca un Luceafăr am trecut prin lume” („Odin şi poetul”).

Niciun comentariu: