Referat : Primul Razboi Mondial

Numit pe vremea sa "marele razboi", primul război mondial a produs distrugeri imense şi a cerut un sacrificiu uman de neînchipuit. La încheierea sa, imperii întregi se aflau în ruine, iar condiţiile de pace impuse au dus la conflicte istorice viitoare.

          Cauzele primului război mondial trebuie căutate în secolul al XIX-lea, când din statele mici ce aparţinuseră înainte unor ţări, s-au format state noi. Cele mai însemnate din noile state naţionale, ca Germania şi Italia, încercau să-şi întarească poziţiile cu toate mijloacele posibile, fată de Rusia, Franţa, Marea Britanie, Imperiul Austro-Ungar, din centrul Europei şi Imperiul Otaman-în decădere. Ţări mici, ca Belgia, nu au făcut faţă şi s-au declarat neutre.


RIVALI ŞI DUŞMANI
          Până în 1914, marile puteri s-au concentrat în două alianţe opuse. Pe o parte a baricadei se aflau Puterile Centrale, în frunte cu Germania şi Imperiul Austro-Ungar. La început şi Italia se afla de această parte, dar cu trecerea timpului legăturile s-au răcit, însă s-au întarit relaţiile de apropiere cu Bulgaria şi cu Turcia. De partea cealaltă se aflau Franţa şi Rusia, Marea Britanie nefiind angajată în totalitate în acest conflict, fiind simpatizantul tuturor.
          Punctele tari şi slabe ale organizării sociale, politice şi militare ale ţărilor aliate au avut un rol esenţial în desfaşurarea conflictelor ulterioare. Germania devenise cea mai mare putere militară a Europei. Tendinţa ei de a sparge supremaţia navală a Marii Britanii a produs tensiuni mari între cele două ţări. Austro-Ungaria era caracterizată de nemulţumirea şi de agitaţia naţionalităţilor, ţinute cu greu într-un stat unitar.
          Marea Britanie, industrializată cu mult înaintea celorlalte state, domina un imperiu de colonii. Forţa sa de apărare nu se baza numai pe armata sa profesionistă de 386000 de militari, ci în primul rând pe excelenta sa marină militară. Rusia în schimb era cu mult depaşită de celelalte ţări în privinţa industriei şi a tehnicii militare, dar în caz de război putea mobiliza milioane de oameni. Franţa suferea încă datorită înfrângerii şi despăgubirilor impuse în urma războiului franco-prusac din 1870-1871.
          Războiul a izbucnit însă în Europa de Est, în Balcani. Acest teritoriu aparţinuse iniţial Imperiului Otoman, dar retragerea turcilor a cauzat un vid de putere, pentru acapararea căruia concurau Italia şi Imperiul Austro-Ungar. În 1908 Imperiul Austro Ungar ocupa Bosnia-Hertegovina. Aceasta masură i-a iritat în mod profund atât pe sârbii localnici, cât şi Regatul Sârb învecinat. Aliatul tradiţional al Serbiei, Rusia, a protestat, dar nu era pregătit pentru acordarea unui ajutor militar. Situaţia din regiune era supertensionată, când în 28 iunie 1914 studentul naţionalist sârb Gavrilo Princip l-a asasinat pe moştenitorul tronului austriac Franz Ferdinand şi pe soţia acestuia.


IZBUCNIREA RĂZBOIULUI
          În urma asasinatului evenimentele se precipită. Monarhia înverşunată acuză pentru asasinat Regatul Sârb, pe care-l atacă în 28 iulie. Peste două zile Rusia mobilizează în ajutorul sârbilor o armată de 1,2 milioane de militari. Germania somează Rusia să-şi retragă forţele în 24 de ore, în caz contrar îi declară razboi. Rusia refuză ultimatumul şi Germania se ţine de promisiune. Franţa primeşte şi ea declaraţia de război a Germaniei în data de 3 august, ea fiind aliata Rusiei.
          Conform planului Schlieffen, Franţa trebuia invadată înainte ca Rusia să fie gata de război, altfel Germania trebuia să lupte pe două fronturi, atât în vest cât şi în est.
          Linia fortificată de pe graniţa franceză se putea ocoli prin Belgia. Dar cum ea se declarase neutră şi nu permitea trecerea trupelor germane pe teritoriul său, în 4 august este invadată de Germania. Deoarece Marea Britanie garanta neutralitatea Belgiei, ea declară razboi în aceeasi zi Germaniei. Nu trecuseră nici cinci săptamâni de la atentat şi toată Europa se afla în război. În noiembrie intră în război şi Turcia de partea Puterilor Centrale.


RĂZBOIUL DE TRANŞEE
          Armata germană, cu un efectiv de 1,5 milioane de oameni, părea de nestăvilit. I-a înfrânt pe francezi pe toată lungimea frontului de vest, în 31 august la Mons fărămiţeaza corpul expediţionar britanic, cu un efectiv de doar 70 de mii de oameni, în septembrie însă, în lupta de la Marne sunt opriţi de către francezi. Fiecare dintre părţile beligerante se stabileşte pe poziţiile cucerite şi construieşte câte o reţea de tranşee, care sunt separate între ele doar de o fâşie îngustă de pământ, "pământul nimănui". Tranşeele se întind pe o lungime de 700 km în nordul Franţei, de la Canalul Mânecii până în Elveţia.

          Până la urmă, lupta din tranşee de pe frontul de vest, a durat patru ani. Luptele durau luni întregi, în cazul unor "mari breşe" combatanţii mureau cu zecile de mii într-o singură zi. Rezultatul a fost cucerirea unei fâşii de câţiva metri de pământ. Până la sfârşitul războiului, pe acest front, nici una dintre părţi nu a reuşit o înaintare mai mare de 65 km.
          Prin atacarea fortăreţei Verdun, de o importanţă strategică deosebită, în februarie 1916, germanii voiau să dea Franţei "lovitura de graţie". Au murit mii de soldaţi din ambele tabere, dar Verdunul a rămas în mâna francezilor. În lupta dusă pe râul Somme, în cursul atacului britanic, încă din prima zi au murit 60 de mii de oameni. Marile pierderi aproape că au lăsat fără combatanţi armata voluntară engleză.


FRONTUL DE EST
          În acest timp se duceau lupte grele şi pe frontul de est. În lupta cu ruşii, armata austro-ungară a sucombat şi germanii a trebuit să transfere aici o armată mai mare decât cea planificată iniţial. Al doilea front, de care se temeau atât de mult la începutul războiului, a devenit o realitate. Dar în 1914 cu victoriile de la Tannenberg şi de la lacurile Mazur, apoi invadarea Poloniei, aflată sub suveranitatea Rusiei, au dobândit pe neaşteptate mari victorii asupra Rusiei. În acelaşi an, Bulgaria intră în razboi de partea Germaniei şi armata formată din trupele bulgăreşti şi germane ocupă cu rapiditate Serbia. Trupele austriece nu au avut prea mult succes pe frontul balcanic şi cel de est, dar fată de Italia, care în 1915 a trecut de partea Antantei, au repurtat o serie de succese. În 1916 şi Romania a intrat în război de partea Antantei, dar germanii, într-o campanie scurtă şi executată impecabil, au invadat o mare parte a tării obţinând o sursă importantă de ţiţei.


RĂZBOIUL CUPRINDE LUMEA
          La data de 22 august 1915 Japonia declară razboi Germaniei şi îşi îndreaptă atacul împotriva coloniei germane Tsingtao. Aceasta e cucerită după 11 săptămâni, în urma unei ofensive alături de trupe britanice. Navele militare germane sunt urmarite prin Oceanul Indian, prin sudul Atlanticului şi lupte navale grele se înregistrează lângă insulele Maldive şi pe lângă portul cilian Coronel. Coloniile germane din sud-vestul Africii au fost atacate de forţe sud-africane, iar cele din estul Africii de forţe britanice.
          Niciodată nu existase un asemenea război în istoria mondială. Pe tot parcursul lui s-au introdus tehnici noi şi invenţii ucigătoare tot mai eficiente. Germanii au folosit pentru prima oară artileria grea. Loviturile tunului denumit "Berta cea Grasă" se auzeau şi peste Canalul Mânecii. Cele mai mari pierderi au fost cauzate de mitralire şi de gazele de luptă. Gazul de luptă, sufocant şi orbitor făcea victime şi din rândul lansatorilor, odată cu schimbarea direcţiei vântului. Vehicolul de război britanic -tancul- a fost introdus în lupta pentru prima oară în ofensiva britanică de pe râul Somme. Atunci a fost considerată "maşina învingătoare" a războiului. Ulterior s-a dovedit că introducerea lui a fost prematură, deoarece au fost prea puţine exemplare pentru un succes rapid, şi astfel s-a pierdut mult din efectul surpriză scontat.


ATAC DIN AER
          Toţi beligranţii au utilizat aparatele de zbor nou descoperite, şi pentru prima dată in istorie a fost bombardată şi populaţia civilă. Anglia a fost atacată deseori de marile dirijabile Zeppelin. Piloţii noilor avioane biplane, înarmaţi cu armament de infanterie sau doar cu căramizi, duceau în aer o luptă pe viaţă şi pe moarte. Cu toată dezvoltarea tehnicii militare, conducătorii ţărilor aflate în conflict erau convinşi că victoria se va obţine prin trimiterea pe câmpul de lupta a unui număr imens de oameni.
          Între timp situaţia era "nimic nou pe frontul de vest". Comandanţii britanici, în frunte cu generalul Sir Douglas Haig erau convinşi că soarta războiului va fi decisă prin marile ofensive, cu mari sacrificii umane şi au combătut orice altă soluţie propusă. Excepţie a făcut doar planul lui Sir Winston Churchil-ministrul forţelor navale militare. Churchil era convins că victoria se putea obţine doar prin scoaterea Turciei din război. În 1915 marina regală a întreprins o expediţie spre Marea Neagră în Dardanele, dar nu a reuşit să ocupe capitala turcă Constantinopol (Istambul de azi). Turcii au respins şi atacurile trupelor britanice, australiene şi noe-zeelandeze, debarcate pe ţărmurile de lângă Gallipoli.


NOUA CONDUCERE MILITARĂ
          În 1916, ambele parţi aflate în conflagraţie şi-au mărit producţia industriei militare. În Anglia, Lloyd George a devenit prim-ministru, şi a fost introdus serviciul militar obligatoriu. În Germania, conducerea militară s-a concentrat în mâinile generalilor Hindenburg şi Ludendorff. Franţa, abia în 1917 şi-a găsit un conducător cu voinţă de fier, în persoana lui Georges Clemenceau, supranumit şi Tigrul.


RĂZBOIUL PE MARE
          Mările, pe toată perioada conflagraţiei au fost dominate de britanici. În 1916 flota navală germană a intrat în luptă directă cu marina regală. Lângă peninsulele Iutlanda, britanicii au suferit pierderi mai mari, dar au forţat navele germane să se retragă; acestea au ramas în porturi până la sfârşitul războiului. Marina regală a instituit blocada porturilor germane, privând astfel Germania de aprovizionarea  cu marfuri de importanţă vitală.
          Germanii se pregateau şi ei să realizeze o blocadă, ţelul lor fiind scufundarea cu ajutorul submarinelor a tuturor navelor de transport care navigau spre Marea Britanie. La 8 mai 1915, un submarin german a scufundat transatlanticul Lusitania, având la bord 128 de pasageri influenţi americani. Cu această scufundare devenea foarte probabilă intrarea S.U.A. în război de partea Antantei.
          Până în 1917, germanii au renunţat la războiul cu submarine, dar l-au reînceput cu cod "scufundabil de observare", o operaţie a cărei ţinta o constituia orice navă ce naviga pe apele teritoriale ale Puterilor Antantei. Credeau că vor reuşi să înfometeze Anglia, până ce trupele americane vor fi gata de luptă. Au scufundat sute de nave comerciale, până ce Anglia le-a organizat în convoaie şi le-a escortat cu distrugătoare, cărora submarinele germane nu le puteau face faţă.
          În aprilie 1917, preşedintele american Woodrow Wilson a declarat război Germaniei. Pe frontul de vest continua lupta. Germanii au fost respinşi, dar numai până la linia Hindenburg, bine fortificată. La Passchendaele, britanicii s-au împotmolit în mlaştină. Germanii au câştigat mai multe bătălii şi pe frontul de est, unde bolşevicii, ajunseseră la putere, în urma revoluţiei ruse din octombrie 1917.


EPUIZAŢI ÎN URMA RĂZBOIULUI
          Cu toate că armatele germane şi austriece au obţinut o victorie nimicitoare împotriva armatei italiene, cu încetul aliaţii Germaniei au ajuns la capătul puterilor. Împăratul austriac a încercat să încheie o pace separată, iar turcii, în urma pierderii Ierusalimului şi a Bagdadului au bătut în retragere. Şi soldaţii germani prezentau semne de oboseală, aveau moralul tot mai scăzut şi americanii se apropiau. Primele trupe, sub conducerea generalului  maior Pershing, au debarcat în Europa la 27 iunie 1917.
          Ludendorff a forţat ultima şansă a victoriei, când în 3 martie 1918 a încheiat pacea separată cu guvernul bolşevic sovietic la Brest-Litovsk, şi astfel a putut transfera peste un milion de oameni pe frontul de vest. Marea ofensivă Ludendorff, începută la 31 martie a respins temporar trupele Antantei în Franţa. Pierderile umane au fost uriaşe pe ambele parţi, dar în iulie, o sută de mii de militari americani au venit în ajutorul trupelor Antantei.


FINALUL
          Poporul german era înfometat şi realizând inevitabilitatea înfrângerii armata s-a demoralizat. În 8 august 1918 armatele unite au întreprins un atac, lângă Amiens, care a dus în fine la o importantă breşă. Nemţii au fost respinşi pe teritoriul Belgiei, dar au luptat cu îndârjire, şi la terminarea războiului stăpâneau încă teritorii străine. În octombrie s-a destrămat Imperiul Austro-Ungar. Forţele britanice şi arabe, sub conducerea lui T.E. Lawrence au ocupat Damascul, iar Portugalia şi Turcia a capitulat. Flota germană s-a răsculat, Kaiserul a fost alungat de pe tron. La 31 octombrie 1918 Germania a cerut un armistiţiu, care a intrat în vigoare în data de 11 noiembrie 1918. La tratativele de pace din iunie 1919, puterile învingătoare au impus condiţii învinşilor. Războiului menit să "pună capăt oricărui război"-luase sfârşit.

Niciun comentariu: