Tipuri de licente Microsoft

Licente Microsoft OEM
§  Licentele OEM (Original Equipment Manufacturer) sunt asociate produselor Microsoft preinstalate pe sistemele nou livrate utilizatorilor (sunt licente care se pot livra numai cu un calculator nou)
§  Exceptie fac sistemele de operare, aceste licente putand fi achizitionate si ulterior, insa numai cu conditia sa fie cumparate impreuna cu o componenta hardware non-periferica (cel putin un mouse). Preturile licentelor OEM pentru sistemul de operare sunt in general mai scazute decat cele ale licentelor FPP.
§  Aplicatiile si serverele se pot achizitiona numai impreuna cu un calculator complet ansamblat.
§  Foarte important de retinut: o licenta Microsoft OEM nu se poate muta de pe un calculator pe altul.
§  Microsoft recomanda achizitionarea PC-urilor cu sisteme de operare preinstalate. Toate modelele de licentiere de volum (OPEN, OSL, Enterprise Agreement) presupun si necesita existenta unui sistem de operare preinstalat pe calculatoare; în licentierea de volum sistemele de operare desktop sunt disponibile doar ca upgrade.
Licente Microsoft Retail FPP (Full Package Product)
§  Sunt licente recomandate pentru utilizarea acasa sau în organizatii cu mai putin de 5 calculatoare. Produsele vândute în regim retail sunt cutii ce contin kitul de instalare, licenta si documentatia produsului. Acest tip de licente se vand, de obicei, in magazine.
§  Aceste licente pot fi mutate de pe un calculator pe altul, cu conditia ca toate materialele originale (suportul media, COA, manuale, etc.) sa fie transferate împreuna cu licenta. Daca produsul software este mutat de pe un PC pe altul, licenta urmeaza acelasi traseu. În unele cazuri, acordul de licentiere permite o singura data transferul pe un alt calculator.
§  Pretul acestor licente este mai mare decat al licentelor simple OPEN deoarece include, pe langa licenta propriu-zisa, si kitul de instalare si documentatia produsului.
Licente Microsoft Open License (OLP)
§  Program de licentiere de volum destinat companiilor, institutiilor guvernamentale si institutiilor educationale. Open License este recomandat organizatiilor cu 5 sau mai multe calculatoare.
§  OPEN License este cea mai simpla si flexibila modalitate de licentiere, fiind accesibila tuturor organizatiilor, indiferent de dimensiune. Licentele achizitionate prin contracte OPEN au pretul cu cca 20% mai mic decât pachetele FPP
§  Acest tip de licentiere consta de fapt intr-un contract – contractul OPEN – care se deschide automat, odata cu prima achizitie de licente. Odata încheiat, contractul Open prevede ca organizatia beneficiaza, timp de 2 ani, de acelasi nivel de discount stabilit initial, chiar si pentru o singura licenta comandata ulterior (reorder). Reorderul poate fi facut la orice alt reseller, în baza numarului de contract.
§  Desi dupa 2 ani de la achizitia initiala expira contractul Open, licentele în sine vor ramâne valabile perpetuu.
§  Marimea achizitiei initiale determina nivelul de discount al contractului Open respectiv:
§  OPEN NL (OLP NL)- se contracteaza pentru orice organizatie care face o comanda initiala de minim 5 licente;
§  Contractele OPEN B/C – corespund unor nivele superioare de discount. Fiecare licenta are un numar de puncte asociat. Un contract OPEN B/C se incheie numai pentru una din cele 3 categorii de produse Microsoft:
§  Aplicatii ( Microsoft Office, Project, Microsoft Front Page, etc.)
§  Sisteme de operare desktop
§  Produse server
§  Avantajele licentelor de tip OPEN:
§  Pordusele licentiate prin OPEN pot fi mutate pe alte calculatoare
§  La OPEN exista posibilitatea de downgrade;
§  Licentele sunt separate de kitul de instalare;
§  Suportul tehnic pentru aceste licente este asigurat direct de Microsoft;
§  Nivelul de discount ramane acelasi timp de 2 ani.
Pentru instalarea produselor licentiate se folosesc Disks&Docs (sau DiskKit) – kituri de instalare ce pot fi comandate la reselleri în baza contractului OPEN. Acestea nu au licenta de utilizare asociata dar preturile includ numai costul mediului de stocare (de regula un CD) si taxele de transport.
Licente OSL (Open Subscription License) – inchiriere de software
§  Program de licentiere de volum destinat organizatiilor cu mai mult de 5 PC-uri care doresc sa inchiriere software Microsoft. Chiria, proportionala cu numarul de calculatoare si produsele inchiriate, se plateste anual si include dreptul de upgrade automat la cele mai noi versiuni.
§  Contractul OSL se semneaza pe o perioada de 5 ani pentru toate PC-urile eligibile ale companiei. Numarul acestora trebuie sa fie minim 5.
§  La sfarsitul perioadei de inchiriere, clientul poate opta pentru:
§  reinnoirea contractului – cea mai ieftina varianta;
§  cumpararea licentelor
§  renuntarea la produsele inchiriate si stergerea lor de pe calculatoarele respective.
§  Avantajele licentelor de tip OSL:
§  Utilizare imediata;
§  Inchirierea de software reprezinta un cost si nu o investitie ce se poate devaloriza in timp;
§  Daca reteaua se extinde, aplicatiile pot fi folosite imediat pe noile PC-uri, in mod legal;
§  PC-urile din contract pot rula oricare din versiunile produselor inchiriate;
    • Infrastructura IT flexibila si standardizata.
Programul de licentiere Enterprise Agreement
§  Program destinat organizatiilor de mari dimensiuni, Enterprise Agreement aduce beneficii de licentiere companiilor ce detin peste 250 de calculatoare.
  • Enterprise Agreement ofera discount-uri pe baza unui contract de trei ani.
Licente Software Assurance
Licentele Software Assurance sunt abonamente asociate unor licente deja existente. Acestea pot fi cumparate numai prin contract OPEN si sunt valabile pe perioada contractului respectiv (2 ani). Ele sunt licente care dau dreptul de upgrade automat la orice noua versiune a produsului aparuta in perioada de valabilitate.
Licentierea produselor server Microsoft
Pentru a folosi in retea un produs server, sunt necesare doua tipuri de licente:
§  Licenta de server – este necesara câte o licenta pentru fiecare instalare a produsului
  • Licente de acces la server pentru PC-urile client – licenta CAL (Client Access License) pentru un produs server da unei statii de lucru dreptul de a accesa serviciile acelui server. Licentele CAL nu trebuie confundate cu licentele sistemelor de operare desktop.
    Licentele software pentru sistemele de operare desktop (Windows 9x, Windows XP Professional etc) nu includ si dreptul de a accesa serviciile anumitor servere. De aceea, pentru statii trebuie cumparate separat si licente CAL.

Niciun comentariu: