Beligan, impresionat de protestele din Turcia: "Aşa mă băteam şi eu cu ienicerii la Podul Înalt"

Marele actor Radu Beligan s-a declarat impresionat de luptele de stradă din Istanbul , precizând că în tinereţe a simţit pe pielea lui cu câtă îndârjire se bat turcii.
"Era în 1475, la Podul Înalt, lângă Vaslui. Fusesem repartizat în al doilea val de răzeşi care urma să atace urdia osmanlâilor şi atunci am dat prima oară piept cu ienicerii. Se băteau ca nişte lei, dar până la urmă tot i-am biruit. De acolo am păstrat suvenir un coif turcesc", a declarat mândru Radu Beligan.
Actorul român susţine însă că turcii erau totuşi oameni de înţeles şi nu se compară cu perşii lui Darius, cu care a avut mari probleme, pentru că le sărea ţandăra din orice.

În ce priveşte dimensiunea ideologică a protestelor, maestrul Radu Beligan susţine că a fost mereu un adept al pietrei de pavaj, nicidecum al bastonului şi că se simte mai degrabă atras de doctrina lui Atatürk, împotriva căruia a luptat în primul război mondial.

Niciun comentariu: