Manastirea Sfanta Ecaterina


Manastirea Sfanta Ecaterina: este asezata la poalele muntelui Sinai pe care odinioara Moise a primit Tablele Legii. Manastirea este un adevarat colos din piatra, zidit si pastrat aproape in forma initiala, de la imparatul bizantin Justinian cel Mare, din anii 550-551. Traditia spune ca, in anul 337, sfanta imparateasa Elena a construit un sanctuar in jurul locului in care, dupa traditie, s-ar fi aflat rugul de foc ce ardea si nu se mistuia, unde Dumnezeu a vorbit prima oara cu Moise. Prestanta manastirii a facut ca pana si profetul Mahomed, califii arabi, sultanii turci sau chiarj cuceritorul Napoleon, sa o ia sub protectia lor, aparand-o de eventualii pradatori. Astfel, ea nu a fost cucerita, jefuita sau distrusa niciodata in istorie. Nu se stie cand manastirea a primit moastele sfintei Ecaterina din Alexandria si nici cum a primit numcle ei, dar este cunoscuta sub acest nume inca din primul mileniu. Monahii de aici spun insa ca moastele sfintei au fost aduse aici chiar de ingeri. Incinta manastirii este misterioasa cu pasaje si scari ce fac trecerea de la un nivel la altul. In paraclisul manastirii, unde o candela este in permanenta aprinsa si in care se poate intra numai descaltat, monahii spun ca Moise a vb cu D-zeu acolo. "Sfanta Ecaterina" detine una dintre cele mai celebre si mai importante biblioteci ale lumii, cu peste 3000 de manuscrise in greaca, araba, siriaca, georgiana, armeana, slavona si latina. Unul din cele mai celebre manuscrise biblice, Codex Sinaiticus. Alt argument privind valoarea culturala a comorilor manastirii sunt operele de arta si documentele istorice, la care se adauga colectiile unice de icoane, candele de argint, mozaicuri, picturi si miniaturi, multe datand din secolele V-VI.

Niciun comentariu: